ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 609/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 609/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin

cererea formulată la data de 31 mai 2012 și înregistrată pe rolul Curții de

Apel Constanța sub nr. 741/36/2012, reclamantul F.H. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român obligarea pârâtei

la întocmirea și eliberarea documentației pentru omologarea și certificarea

autenticității autoturismului marca V. tip P., având nr. de identificare X

serie motor Y, cilindree 1198 cc, an de fabricație 2003, proprietatea

reclamantului; obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloarea

lipsei de folosință a autoturismului indicat, aferentă perioadei cuprinsă între

data la care pârâta avea obligația de a elibera documentația necesară

înmatriculării autoturismului V. P. și data eliberării efective a

documentației, sumă pe care pe care o estimează la 2.789 Euro la data

introducerii acțiunii; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de

acest proces.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a dobândit autoturismul marca V. P.

prin contract de vânzare-cumpărare încheiat cu C.S.

În

vederea înmatriculării autoturismului, reclamantul s-a prezentat la data de 17

august 2011 - dată stabilită prin programare electronică - la Punctul de lucru

Constanța al pârâtei R.A. Registrul Auto Român, urmând ca pârâta să efectueze

toate activitățile legale (completare CIV, certificare autenticitate vehicul,

atribuire număr de registru, verificări tehnice, certificare autenticitate

documente) necesare pentru înmatriculare. Pentru serviciile prestate i-a fost

emisă factura seria B RAR nr. 5328766 din 17 august 2010 în valoare de 391,90

lei, factură ce a fost achitată conform bonului fiscal emis de punctul de lucru

al pârâtei.

Ulterior,

pârâta R.A. Registrul Auto Român a refuzat în mod nejustificat să elibereze

documentele necesare înmatriculării, condiții în care, la data de 05 octombrie

2011, reclamantul a trimis prin poștă către pârâta R.A. Registrul Auto Român,

atât la sediul central din București, cât și la Punctul de lucru din Constanța,

o Notificare prin care solicita acesteia să procedeze la eliberarea

documentației necesare înmatriculării autoturismului în discuție. Prin aceeași

Notificare, reclamantul a invitat pârâta R.A. Registrul Auto Român să se

prezinte la data de 25 octombrie 2011 la sediul profesional al apărătorului său

ales în vederea rezolvării situației conflictuale create, astfel fiind

realizată și procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 din Legea

nr. 554/2004.

La

data, ora și locul stabilit prin Notificare nu s-a prezentat niciun

reprezentant al pârâtei, în acest sens fiind încheiat de către apărătorul

notificatorului un proces-verbal.

A

arătat că, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 78/2000, pârâta R.A.

Registrul Auto Român este organism tehnic specializat al Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii. În această calitate, activitatea de

omologare și certificare a autenticității autovehiculelor desfășurată de pârâtă

are natura unui serviciu public.

În

aceste condiții, refuzul pârâtei de a întocmi și elibera reclamantului

documentația necesară înmatriculării autoturismului echivalează, în accepțiunea

disp. art. 2 din Legea nr. 554/2004, cu un refuz nejustificat din partea

acesteia de a soluționa o cerere în termenul prevăzut de lege.

A

precizat reclamantul că situația juridică a autoturismului a fost lămurită

printr-o sentință penală a instanțelor române și care are putere obligatorie,

fiind definitivă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât soluția în discuție a fost

pronunțată și în contradictoriu cu persoana ce se pretindea proprietar al

autoturismului, persoană la a cărei solicitare autoturismul a fost

indisponibilizat și notat în baza de autoturisme furate.

Pârâta,

legal citată, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței

teritoriale a Curții de Apel Constanța și declinarea cauzei în favoarea Curții

de Apel București; excepția litispendenței cu Dosarul nr. 2314/118/2012 aflat

pe rolul Tribunalului Constanța, iar pe fondul cauzei a solicitat, în

principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca

neîntemeiată.

Pe

fond, a invocat, în principal, excepția inadmisibilității acțiunii întrucât nu

a fost îndeplinită procedura prealabilă, acțiunea fiind întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 554/2004, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

La

termenul de judecată din data de 04 iulie 2012, reclamantul a depus cerere de

renunțare la judecata celui de-al doilea capăt de cerere din acțiunea

introductivă - privind obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință pentru

autoturism - precizând totodată că solicită judecarea celorlalte capete de

cerere.

Prin

susținerile orale din aceeași ședință de judecată, avocatul reclamantului a

invocat decăderea pârâtei din dreptul de a mai invoca excepții relative de

procedură motivat de faptul că întâmpinarea a fost depusă cu doar două zile

înainte de primul termen de judecată, cu nesocotirea obligației prevăzute la

art. 114

1

alin. (2) C. proc. civ., caz în care își găsesc

aplicabilitate dispozițiile art. 136 din Cod.

Hotărârea

instanței de fond

Prin

Sentința nr. 361 din 11 iulie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea

reclamantului la judecată pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtei la

plata de despăgubiri, a admis excepția decăderii pârâtei din dreptul de a

formula întâmpinare și a invoca excepția necompetenței teritoriale a instanței,

a respins ca nefondată excepția litispendenței și excepția inadmisibilității

acțiunii și a respins ca nefondată formulată de reclamantul F.H., în

contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român, având ca obiect

obligația de a face.

Curtea

a reținut că pârâta a depus întâmpinarea cu depășirea termenului legal de 5

zile, respectiv cu 2 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată,

situație ce atrage, în condițiile reglementate de art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., decăderea din dreptul de a formula întâmpinare și, implicit, de invoca

excepția de ordine privată a necompetenței teritoriale alternative.

Cu

privire la excepția litispendenței, excepție de ordine publică, ce poate fi

invocată în orice stare a pricinii în fața instanțelor de fond în condițiile

art. 163 alin. (2) C. proc. civ., Curtea reține că pârâta nu a făcut dovada

înregistrării pe rolul Curții de Apel a dosarului nr. 2314/118/2012 al

Tribunalului Constanța, despre care pretinde că are același obiect și cauză și

se poartă între aceleași părți, situație în care excepția apare ca nefondată.

Referitor

la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, a

constatat că Notificarea transmisă pârâtei de către avocatul reclamantului -

I.C. - la data de 17 octombrie 2011 este formulată în numele reclamantului, iar

dreptul de reprezentare a fost probat cu contractul de asistență juridică din

data de 2 octombrie 2011 depus la dosarul cauzei.

Pe

fond, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 13 alin. (2) din O.G.

nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea

autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării

sau înregistrării acestora în România, în raport de care a apreciat că nu se

poate reține un refuz nejustificat din partea acesteia de a rezolva cererea, în

accepțiunea art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Astfel,

a reținut că Regia Autonomă "Registrul Auto Român", organism tehnic

specializat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, nu are

atribuția de a verifica situația autovehiculului decât din perspectiva

mențiunilor cuprinse în baza de date pusă la dispoziție de autoritățile

competente din România, fără a avea dreptul de a analiza, interpreta și decide

atestarea faptului că vehiculul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern

sau internațional, la data efectuării certificării autenticității, în baza

altor elemente decât cele prevăzute de lege.

Or,

constatându-se prin Raportul de verificare nr. 84177 din 17 august 2011 că

vehiculul figurează ca fiind furat în Italia, o astfel de situație juridică nu

poate fi modificată de pârâtă, ci doar de către organele competente.

De

asemenea, în ceea ce privește omologarea autoturismului, prima instanță,

reținând prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 78/2000, a constatat

că autoturismul în discuție este exceptat de la omologare, deoarece se

încadrează în condițiile mai sus citate.

Recursul

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs reclamantul F.H., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului, recurentul - pârât a susținut că în cauză nu au

aplicabilitate dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 4/2000

raportat la art. 1 alin. (5) din același act normativ întrucât, așa cum rezultă

din cererea formulată la R.A. Registrul Auto Român de proprietarul

autoturismului, acesta a solicitat certificarea autenticității și eliberarea

cărții de identitate a vehiculului și nicidecum omologarea individuală a

autovehiculului.

Cererea

depusă la R.A. Registrul Auto Român privea efectuarea altor activități legale,

activități reglementate de art. 11 (cu privire la condițiile eliberării cărții

de identitate a vehiculului) și art. 13 (cu privire la certificarea

autenticității unui vehicul).

A

susținut, de asemenea, că este nefondată argumentarea instanței, în sensul că

RAR s-ar afla imposibilitate de a elibera certificatul de autenticitate pentru

vehiculul în cauză, motivat de faptul că acesta figurează ca fiind dat în

urmărire internațională, făcându-se abstracție de dispozițiile Sentinței penale

nr. 213/201 pronunțată de Judecătoria Constanța.

Un

element esențial, în opinia recurentului, este faptul că situația juridică

autoturismului V. P. a fost lămurită printr-o sentință penală instanțelor

române și care are putere obligatorie, fiind definitivă. Aceasta, cu atât mai

mult cu cât soluția în discuție a fost pronunțată și în contradictoriu ci

persoana ce se pretindea proprietar al autoturismului, persoană la a cărei

solicitare, autoturismul a fost indisponibilizat și notat în baza de

autoturisme furate.

A

mai arătat că înregistrarea într-o bază de date cu vehicule furate nu poate

produce efecte juridice mai puternice decât o hotărâre judecătorească penală,

care prin rămânerea definitivă a intrat în puterea lucrului judecat.

În

fine, recurentul a susținut că eliberarea cărții de identitate este

reglementată de art. 1

1

din O.G. 78/2000, care arată că acest

document se eliberează cu respectarea condițiilor de la lit. a) - c) cu

mențiunea că situația în speță se încadrează la lit. d), care prevede că

"eliberarea cărții de identitate se face (...) d) în cazul vehiculelor

prevăzute la art. 1 alin. (5), dacă vehiculul corespunde din punctul de vedere

al stării tehnice ".

A

precizat că vehiculul în speță se încadrează la dispozițiile art. 1 alin. (5)

din actul normativ invocat - întrucât face parte dintr-o categorie de vehicule

omologate comunitar (V. P. 2003), a fost înmatriculat (și încă este) în Italia

- stat membru al Uniunii Europene și nu a suferit modificări constructive.

Procedura

derulată în fața instanței de recurs

Intimata-pârâtă

R.A. Registrul Auto Român a formulat întâmpinare, solicitând respingerea

recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond

ca fiind legală și temeinică.

Considerentele

și soluția instanței de recurs

Examinând

cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru

considerentele care vor fi arătate în continuare.

Recurentul-reclamant

a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a

solicitat obligarea pârâtei Regia Autonomă Registrul Auto Român la întocmirea

și eliberarea documentației pentru omologarea și certificarea autenticității

autoturismului marca V. tip P., având nr. de identificare X serie motor Y,

cilindree 1198 cc, an de fabricație 2003.

Prin

sentința recurată, instanța de fond a apreciat că refuzul pârâtei de a rezolva

cererea privind omologarea și certificarea autenticității este unul justificat.

Potrivit

art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, "se poate adresa

instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un

drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul

nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare

a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau

protejarea dreptului sau interesului legitim".

Nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri este definită de art. 2 alin. (1) lit. h) din

Legea nr. 554/2004 drept faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30

de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen,

iar refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit de lit. i) a

aceluiași articol ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței

de a nu rezolva cererea unei persoane.

În

sensul prevederii legale menționate mai sus, refuzul nejustificat de rezolvare

a unei cereri constă numai în manifestarea, cu exces de putere, a voinței de a

nu rezolva cererea petiționarului, iar excesul de putere este definit de art. 2

alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de

apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței

prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Nu

orice refuz poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de

putere, adică ilegal în mod subiectiv, prin raportare la drepturile și

libertățile cetățenilor, iar faptul că solicitările reclamantului nu au fost

soluționate în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă un refuz nejustificat

în sensul Legii nr. 554/2004.

Art.

1 alin. (1) din O.G. nr. 78/2000 arată că "Vehiculele rutiere pot fi

comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea

și certificarea autenticității acestora, după caz, de către Regia Autonomă

"Registrul Auto Român", denumită în continuare R.A.R., organism

tehnic specializat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii".

Art.

11 pct. 8 din O.G. nr. 78/2000 precizează că: "În sensul prezentei

ordonanțe termenii de mai jos au următorul înțeles:

8.

certificat de autenticitate - document eliberat de R.A.R. pentru un vehicul

care a corespuns verificărilor efectuate la certificarea autenticității;"

De

asemenea, art. 13 alin. (2), (4), (5) și (6) din O.G. nr. 78/2000 precizează că

"(2) Certificarea autenticității unui vehicul rutier constă, după caz, în:

a)

atestarea faptului că principalele sale elemente de identificare sunt originale

și/sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate;

b)

atestarea identității vehiculului în raport cu datele menționate în cartea de

identitate a acestuia;

c)

atestarea faptului că vehiculul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern

sau internațional, la data efectuării certificării autenticității, potrivit

bazei de date puse la dispoziția R.A.R. de autoritățile competente din România;

d)

atestarea faptului că formularul-tip al documentului care confirmă

înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autoritățile competente

din țara de proveniență, este autentic (numai pentru vehiculele aflate la prima

înmatriculare în România).

(4)

Certificarea autenticității se efectuează pentru:

a)

vehiculele rutiere utilizate supuse omologării individuale în vederea primei

înmatriculări în România;

(...)

(5)

Pentru vehiculele care corespund din punctul de vedere al certificării

autenticității, RAR eliberează un certificat de autenticitate.

(6)

Pentru vehiculele care nu corespund din punctul de vedere al certificării

autenticității, în raportul de verificare eliberat se menționează motivele

deciziei RAR."

Înalta

Curte apreciază că instanța de fond a făcut o interpretare corectă a

dispozițiilor legale incidente în cauză, având în vedere situația de fapt

expusă.

Refuzul

autorității publice pârâte de a răspunde solicitărilor reclamantului apare ca

fiind justificat, deoarece certificatul de autenticitate solicitat nu putea fi

eliberat de RAR, având în vedere că activitatea de certificare a autenticității

unui vehicul presupune și îndeplinirea cerinței atestării de a nu figura ca dat

în urmărire pe plan intern sau internațional.

Or,

din analiza Raportului de verificare cu nr. 84177 din 17 august 2011, a reieșit

că autovehiculul reclamantului figurează în baza de date a Interpol ca fiind

furat.

Fiind

prevăzută de lege posibilitatea intimatei-pârâte de a refuza în situații concrete

eliberarea certificatului de autenticitate, rezultă că dreptul de apreciere al

autorității a fost exprimat pentru realizarea unor scopuri justificate de un

interes public.

Prin

urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță

reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Față

de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr.

554/2004, modificată și completată, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de F.H. împotriva Sentinței nr. 361/CA din 11 iulie 2012 a

Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2014.

Procesat

de GGC - GV