ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 609/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea formulată la data de 31 mai 2012 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 741/36/2012, reclamantul F.H.

a solicitat în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român obligarea pârâtei la întocmirea și eliberarea documentației pentru omologarea și certificarea autenticității autoturismului marca V. tip P., având nr. de identificare X serie motor Y, cilindree 1198 cc, an de fabricație 2003, proprietatea reclamantului; obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului indicat, aferentă perioadei cuprinsă între data la care pârâta avea obligația de a elibera documentația necesară înmatriculării autoturismului V. P. și data eliberării efective a documentației, sumă pe care pe care o estimează la 2.789 Euro la data introducerii acțiunii; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de acest proces.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a dobândit autoturismul marca V. P. prin contract de vânzare-cumpărare încheiat cu C.S. În vederea înmatriculării autoturismului, reclamantul s-a prezentat la data de 17 august 2011 - dată stabilită prin programare electronică - la Punctul de lucru Constanța al pârâtei R.A. Registrul Auto Român, urmând ca pârâta să efectueze toate activitățile legale (completare CIV, certificare autenticitate vehicul, atribuire număr de registru, verificări tehnice, certificare autenticitate documente) necesare pentru înmatriculare. Pentru serviciile prestate i-a fost emisă factura seria B RAR nr. 5328766 din 17 august 2010 în valoare de 391,90 lei, factură ce a fost achitată conform bonului fiscal emis de punctul de lucru al pârâtei.

Ulterior, pârâta R.A. Registrul Auto Român a refuzat în mod nejustificat să elibereze documentele necesare înmatriculării, condiții în care, la data de 05 octombrie 2011, reclamantul a trimis prin poștă către pârâta R.A. Registrul Auto Român, atât la sediul central din București, cât și la Punctul de lucru din Constanța, o Notificare prin care solicita acesteia să procedeze la eliberarea documentației necesare înmatriculării autoturismului în discuție. Prin aceeași Notificare, reclamantul a invitat pârâta R.A. Registrul Auto Român să se prezinte la data de 25 octombrie 2011 la sediul profesional al apărătorului său ales în vederea rezolvării situației conflictuale create, astfel fiind realizată și procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

La data, ora și locul stabilit prin Notificare nu s-a prezentat niciun reprezentant al pârâtei, în acest sens fiind încheiat de către apărătorul notificatorului un proces-verbal. A arătat că, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 78/2000, pârâta R.A. Registrul Auto Român este organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. În această calitate, activitatea de omologare și certificare a autenticității autovehiculelor desfășurată de pârâtă are natura unui serviciu public. În aceste condiții, refuzul pârâtei de a întocmi și elibera reclamantului documentația necesară înmatriculării autoturismului echivalează, în accepțiunea disp. art. 2 din Legea nr. 554/2004, cu un refuz nejustificat din partea acesteia de a soluționa o cerere în termenul prevăzut de lege.

A precizat reclamantul că situația juridică a autoturismului a fost lămurită printr-o sentință penală a instanțelor române și care are putere obligatorie, fiind definitivă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât soluția în discuție a fost pronunțată și în contradictoriu cu persoana ce se pretindea proprietar al autoturismului, persoană la a cărei solicitare autoturismul a fost indisponibilizat și notat în baza de autoturisme furate. Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Constanța și declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel București; excepția litispendenței cu Dosarul nr. 2314/118/2012 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, iar pe fondul cauzei a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Pe fond, a invocat, în principal, excepția inadmisibilității acțiunii întrucât nu a fost îndeplinită procedura prealabilă, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La termenul de judecată din data de 04 iulie 2012, reclamantul a depus cerere de renunțare la judecata celui de-al doilea capăt de cerere din acțiunea introductivă - privind obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință pentru autoturism - precizând totodată că solicită judecarea celorlalte capete de cerere. Prin susținerile orale din aceeași ședință de judecată, avocatul reclamantului a invocat decăderea pârâtei din dreptul de a mai invoca excepții relative de procedură motivat de faptul că întâmpinarea a fost depusă cu doar două zile înainte de primul termen de judecată, cu nesocotirea obligației prevăzute la art. 114 1 alin. (2) C. proc.

civ., caz în care își găsesc aplicabilitate dispozițiile art. 136 din Cod. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 361 din 11 iulie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea reclamantului la judecată pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, a admis excepția decăderii pârâtei din dreptul de a formula întâmpinare și a invoca excepția necompetenței teritoriale a instanței, a respins ca nefondată excepția litispendenței și excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca nefondată formulată de reclamantul F.H., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român, având ca obiect obligația de a face.

Curtea a reținut că pârâta a depus întâmpinarea cu depășirea termenului legal de 5 zile, respectiv cu 2 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, situație ce atrage, în condițiile reglementate de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., decăderea din dreptul de a formula întâmpinare și, implicit, de invoca excepția de ordine privată a necompetenței teritoriale alternative. Cu privire la excepția litispendenței, excepție de ordine publică, ce poate fi invocată în orice stare a pricinii în fața instanțelor de fond în condițiile art. 163 alin. (2) C. proc. civ., Curtea reține că pârâta nu a făcut dovada înregistrării pe rolul Curții de Apel a dosarului nr. 2314/118/2012 al Tribunalului Constanța, despre care pretinde că are același obiect și cauză și se poartă între aceleași părți, situație în care excepția apare ca nefondată.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, a constatat că Notificarea transmisă pârâtei de către avocatul reclamantului - I.C. - la data de 17 octombrie 2011 este formulată în numele reclamantului, iar dreptul de reprezentare a fost probat cu contractul de asistență juridică din data de 2 octombrie 2011 depus la dosarul cauzei. Pe fond, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, în raport de care a apreciat că nu se poate reține un refuz nejustificat din partea acesteia de a rezolva cererea, în accepțiunea art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, a reținut că Regia Autonomă "Registrul Auto Român", organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, nu are atribuția de a verifica situația autovehiculului decât din perspectiva mențiunilor cuprinse în baza de date pusă la dispoziție de autoritățile competente din România, fără a avea dreptul de a analiza, interpreta și decide atestarea faptului că vehiculul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern sau internațional, la data efectuării certificării autenticității, în baza altor elemente decât cele prevăzute de lege. Or, constatându-se prin Raportul de verificare nr. 84177 din 17 august 2011 că vehiculul figurează ca fiind furat în Italia, o astfel de situație juridică nu poate fi modificată de pârâtă, ci doar de către organele competente.

De asemenea, în ceea ce privește omologarea autoturismului, prima instanță, reținând prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 78/2000, a constatat că autoturismul în discuție este exceptat de la omologare, deoarece se încadrează în condițiile mai sus citate. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul F.H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, recurentul - pârât a susținut că în cauză nu au aplicabilitate dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 4/2000 raportat la art. 1 alin. (5) din același act normativ întrucât, așa cum rezultă din cererea formulată la R.A. Registrul Auto Român de proprietarul autoturismului, acesta a solicitat certificarea autenticității și eliberarea cărții de identitate a vehiculului și nicidecum omologarea individuală a autovehiculului.

Cererea depusă la R.A. Registrul Auto Român privea efectuarea altor activități legale, activități reglementate de art. 11 (cu privire la condițiile eliberării cărții de identitate a vehiculului) și art. 13 (cu privire la certificarea autenticității unui vehicul). A susținut, de asemenea, că este nefondată argumentarea instanței, în sensul că RAR s-ar afla imposibilitate de a elibera certificatul de autenticitate pentru vehiculul în cauză, motivat de faptul că acesta figurează ca fiind dat în urmărire internațională, făcându-se abstracție de dispozițiile Sentinței penale nr. 213/201 pronunțată de Judecătoria Constanța. Un element esențial, în opinia recurentului, este faptul că situația juridică autoturismului V. P. a fost lămurită printr-o sentință penală instanțelor române și care are putere obligatorie, fiind definitivă.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât soluția în discuție a fost pronunțată și în contradictoriu ci persoana ce se pretindea proprietar al autoturismului, persoană la a cărei solicitare, autoturismul a fost indisponibilizat și notat în baza de autoturisme furate. A mai arătat că înregistrarea într-o bază de date cu vehicule furate nu poate produce efecte juridice mai puternice decât o hotărâre judecătorească penală, care prin rămânerea definitivă a intrat în puterea lucrului judecat. În fine, recurentul a susținut că eliberarea cărții de identitate este reglementată de art. 1 1 din O.G.

78/2000, care arată că acest document se eliberează cu respectarea condițiilor de la lit. a) - c) cu mențiunea că situația în speță se încadrează la lit. d), care prevede că "eliberarea cărții de identitate se face (...) d) în cazul vehiculelor prevăzute la art. 1 alin. (5), dacă vehiculul corespunde din punctul de vedere al stării tehnice ". A precizat că vehiculul în speță se încadrează la dispozițiile art. 1 alin. (5) din actul normativ invocat - întrucât face parte dintr-o categorie de vehicule omologate comunitar (V. P. 2003), a fost înmatriculat (și încă este) în Italia - stat membru al Uniunii Europene și nu a suferit modificări constructive. Procedura derulată în fața instanței de recurs Intimata-pârâtă R.A.

Registrul Auto Român a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei Regia Autonomă Registrul Auto Român la întocmirea și eliberarea documentației pentru omologarea și certificarea autenticității autoturismului marca V. tip P., având nr. de identificare X serie motor Y, cilindree 1198 cc, an de fabricație 2003. Prin sentința recurată, instanța de fond a apreciat că refuzul pârâtei de a rezolva cererea privind omologarea și certificarea autenticității este unul justificat.

Potrivit art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, "se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim". Nesoluționarea în termenul legal a unei cereri este definită de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 drept faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit de lit. i) a aceluiași articol ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

În sensul prevederii legale menționate mai sus, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă numai în manifestarea, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea petiționarului, iar excesul de putere este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Nu orice refuz poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de putere, adică ilegal în mod subiectiv, prin raportare la drepturile și libertățile cetățenilor, iar faptul că solicitările reclamantului nu au fost soluționate în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004.

Art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 78/2000 arată că "Vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea și certificarea autenticității acestora, după caz, de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", denumită în continuare R.A.R., organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii". Art. 11 pct. 8 din O.G. nr. 78/2000 precizează că: "În sensul prezentei ordonanțe termenii de mai jos au următorul înțeles: 8. certificat de autenticitate - document eliberat de R.A.R. pentru un vehicul care a corespuns verificărilor efectuate la certificarea autenticității;" De asemenea, art. 13 alin. (2), (4), (5) și (6) din O.G.

nr. 78/2000 precizează că "(2) Certificarea autenticității unui vehicul rutier constă, după caz, în: a) atestarea faptului că principalele sale elemente de identificare sunt originale și/sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate; b) atestarea identității vehiculului în raport cu datele menționate în cartea de identitate a acestuia; c) atestarea faptului că vehiculul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern sau internațional, la data efectuării certificării autenticității, potrivit bazei de date puse la dispoziția R.A.R. de autoritățile competente din România; d) atestarea faptului că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autoritățile competente din țara de proveniență, este autentic (numai pentru vehiculele aflate la prima înmatriculare în România).

(4) Certificarea autenticității se efectuează pentru: a) vehiculele rutiere utilizate supuse omologării individuale în vederea primei înmatriculări în România; (...) (5) Pentru vehiculele care corespund din punctul de vedere al certificării autenticității, RAR eliberează un certificat de autenticitate. (6) Pentru vehiculele care nu corespund din punctul de vedere al certificării autenticității, în raportul de verificare eliberat se menționează motivele deciziei RAR." Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, având în vedere situația de fapt expusă.

Refuzul autorității publice pârâte de a răspunde solicitărilor reclamantului apare ca fiind justificat, deoarece certificatul de autenticitate solicitat nu putea fi eliberat de RAR, având în vedere că activitatea de certificare a autenticității unui vehicul presupune și îndeplinirea cerinței atestării de a nu figura ca dat în urmărire pe plan intern sau internațional. Or, din analiza Raportului de verificare cu nr. 84177 din 17 august 2011, a reieșit că autovehiculul reclamantului figurează în baza de date a Interpol ca fiind furat. Fiind prevăzută de lege posibilitatea intimatei-pârâte de a refuza în situații concrete eliberarea certificatului de autenticitate, rezultă că dreptul de apreciere al autorității a fost exprimat pentru realizarea unor scopuri justificate de un interes public.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.H. împotriva Sentinței nr. 361/CA din 11 iulie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2014. Procesat de GGC - GV