ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3459/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3459/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ
și fiscal, sub nr. 336/45/2011, reclamantul C.E. a chemat în judecată pe
pârâții: Registrul Auto Român, Agenția Iași a Registrului Auto Român și
A.N.A.F. - Direcția de Finanțe Publice Iași, solicitând instanței să constate
refuzul nejustificat al pârâtelor de a încadra autovehiculul marca D.F., ce a
fost importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în categoria EURO 1,
conform atestatului eliberat de autoritățile competente ale Republicii Italia,
să anuleze cartea de identitate a vehiculului seria H nr. AA prin care a fost
atribuită categoria EURO 0, să fie obligate pârâtele să elibereze o altă carte
de identitate a vehiculului cu norma EURO 1 și să repare prejudiciul pentru
lipsa de folosință a bunului, prejudiciu estimat la suma de 1.000 euro.
A solicitat,
totodată, obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași să încaseze
taxa de primă înmatriculare, taxă ce era în vigoare la data de
04
noiembrie
2010 precum și la
plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că la data de 28 octombrie 2010 a cumpărat de la numitul A.C.
un autoturism marca D.F., cu data primei înmatriculări 02 martie 1994, autovehicul
ce a fost înmatriculat în Italia.
În vederea înmatriculării
autovehiculului în România, reclamantul s-a prezentat la Agenția Iași a Registrului
Auto Român, de unde i-a fost eliberată cartea de identitate seria H nr. AA, certificatul
de autenticitate seria A nr. RR și certificatul de depreciere seria OA nr. GG/2010.
Constatând că în mod eronat
autoturismul a fost încadrat într-o altă normă de poluare, respectiv EURO 0, și
că se menționează o dată eronată a fabricației (1991), reclamantul a făcut o serie
de demersuri și a completat documentația cu o serie de noi acte eliberate de autoritățile
italiene, însă poziția autorităților publice a rămas neschimbată.
Pârâta Regia Autonomă
- Registrul Auto Român a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea
acțiunii ca neîntemeiată.
A invocat și excepția
lipsei capacității de folosință și de exercițiu a reprezentantei Registrul Auto
Român Iași.
Pârâta Direcția Generală
a Finanțelor Publice Iași a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității
procesuale pasive și pe fond a solicitat respingerea cererii.
Prin două precizări distincte
depuse la dosar, reclamantul a arătat că înțelege să renunțe la judecată în contradictoriu
cu pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și Agenția Iași
a Registrului Auto Român.
Curtea de Apel Iași,
secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 254 din 13 septembrie
2011 a luat act de renunțarea la judecata reclamantului în contradictoriu cu pârâții
Agenția Iași a Regiei Autonome - Registrul Auto Român și A.N.A.F. - Direcția de
Finanțe Publice Iași.
A admis excepția inadmisibilității
capătului de cerere având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtei
de a încadra autoturismul proprietate a reclamantului în categoria EURO 1.
A admis în parte acțiunea
formulată de reclamantul C.E., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă - Registrul
Auto Român și a dispus anularea cărții de identitate a vehiculului seria H nr.
AA emisă de pârâtă.
A obligat pârâta să încadreze
autovehiculul reclamantului marca D.F. în categoria de poluare EURO 1 și să elibereze
reclamantului o altă carte de identitate a vehiculului în care să fie menționată
această normă de poluare.
A respins celelalte capete
de cerere vizând constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a încadra autoturismul
proprietate a reclamantului în categoria EURO 1 și acordarea de daune pentru lipsa
de folosință.
A obligat pârâta la plata
către reclamantă a sumei de 39,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel
prima instanță a reținut următoarele considerente:
Întrucât reclamantul a
înțeles să renunțe la judecată în contradictoriu cu A.N.A.F. - Direcția Generală
a Finanțelor Publice Iași și Agenția Iași a Registrului Auto Român, instanța, în
temeiul art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea la judecată în contradictoriu
cu cele două pârâte.
În ceea ce privește primul
capăt de cerere al reclamantului, de constatare a refuzului nejustificat al pârâtelor
de a încadra autovehiculul marca D.F., ce a fost importat dintr-un stat membru al
Uniunii Europene, în categoria EURO 1, conform atestatului eliberat de autoritățile
competente ale Republicii Italia, a fost admisă excepția inadmisibilității, invocată
din oficiu de către instanță, pe motiv că reclamantul avea posibilitatea să formuleze
o cerere privind realizarea dreptului, lucru pe care l-a și realizat, conform capătului
2 și 3 de cerere.
În ceea ce privește celelalte
excepții invocate, respectiv cea a lipsei capacității de folosință și de exercițiu
a Agenției Iași a Registrului Auto Român și cea a lipsei calității procesuale pasive
a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași, instanța a reținut că acestea au
rămas fără obiect, în condițiile în care reclamantul a renunțat la judecată în contradictoriu
cu aceste două pârâte.
Pe fondul cauzei, Curtea
a reținut că acțiunea este parțial întemeiată.
Astfel, Curtea a constatat
că la data de 28 octombrie 2010 reclamantul a achiziționat un autoturism marca D.F.,
având număr de identificare FF.
În vederea înmatriculării
autoturismului în România, reclamantul s-a prezentat la autoritatea pârâtă Regia
Autonomă - Registru Auto Român care i-a eliberat cartea de identitate seria H nr.
AA, carte de identitate în care se precizează ca an de fabricație al autovehiculului
1991 și ca normă de poluare în care se încadrează vehiculul EURO 0.
A stabilit prima instanță
că din probele administrate rezultă că autoturismul achiziționat de reclamant a
fost anterior înmatriculat în Italia, la data de 02 martie 1994, și că autoritatea
publică competentă din această țară comunitară, omologând individual acest vehicul,
a constatat că respectă din punct de vedere al normelor de poluare Directiva C.E
nr. 93/59.
În aceste condiții, Curtea
a apreciat că încadrarea din punct de vedere al normelor de poluare realizată de
către Regia Autonomă - Registru Auto Român este nejustificată.
În argumentarea soluției
sale, Curtea a avut în vedere și prevederile art. 24 pct. 6 din Directiva C.E 2007/46,
potrivit cărora valabilitatea unei omologări individuale este limitată la teritoriul
statului membru care a acordat omologarea, dar a apreciat că dispozițiile pct. 7
al aceluiași articol, dau posibilitatea ca, la solicitarea producătorului sau a
proprietarului vehiculului, statele membre să acorde o omologare individuală vehiculelor
care sunt conforme cu dispozițiile prezentei directive și cu actele de reglementare
enumerate în anexa IV sau IX.
Într-un astfel de caz,
statele membre acceptă omologarea individuală și autorizează vânzarea, înmatricularea
și punerea în exploatare a vehiculului.
Ori, a reținut prima instanță,
atât timp cât prin certificatul de omologare, emis de autoritățile de profil italiene,
se face vorbire de faptul că autoturismul respectă normele stabilite printr-un act
comunitar, respectiv Directiva CE nr. 93/59, autoritatea publică pârâtă avea obligația
de a încadra acest autoturism în norma de poluare EURO 1, având în vedere faptul
că, potrivit Anexei 2 a O.U.G nr. 50/2008, norma de poluare pentru EURO 1 este cea
stabilită prin Directivele 91/441/CEE și 93/59/CEE.
Totodată, instanța a respins
acțiunea în constatare ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității, precum
și cererea de daune, pe motiv că reclamantul nu a făcut nici o dovadă în acest sens.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri
a declarat recurs pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304
pct. 7, 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
În susținerea motivului
de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se menționează, în esență, că
hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor
Reglementărilor tehnice R.N.T.R. 7 aprobate prin O.M.T.C.T nr. 2132/2005 pentru
aprobarea Reglementărilor privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate
și certificarea vehiculelor rutiere, modificat și completat prin Ordinul nr. 1275/2009,
Capitolul IV pct. 7 - Condițiile privind motorul și protecția mediului.
Se arată că în conformitate
cu prevederile subpunctului 7.14 din R.N.T.R 7, în cazul autovehiculelor utilizate
provenite dintr-un stat membru, dacă norma de poluare EURO nu se poate stabili pe
baza documentelor tehnice privind datele de omologare, se acceptă ca alternativă
prezentarea unui raport de încercare întocmit de un serviciu tehnic notificat la
Comisia Europeană, care atestă efectuarea testului de tip I din Anexa III la Directiva
70/220, însă intimatul-reclamant nu a prezentat un raport de încercare și nici nu
a solicitat efectuarea testului la laboratorul de încercări deținut de recurentă.
De asemenea documentul
prezentat de către intimatul-reclamant nu este unul justificativ pe baza căruia
să se stabilească norma de poluare chimică și nu reprezintă nici un document de
omologare al vehiculului cum în mod eronat a reținut instanța de fond.
Recurenta menționează
că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că atât Directiva 2007/46 CE adoptată
la 05 septembrie 2007 cât și Directiva 93/59 CEE adoptată la 28 iunie 1993 sunt
ulterioare datei de fabricație a autovehiculului reclamantului, respectiv anul 1991.
Susține recurenta-pârâtă
și faptul că instanța de fond nu se poate substitui organului tehnic național de
omologare în ceea ce privește stabilirea normei de poluare chimică.
În susținerea motivului
de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se arată că în cuprinsul sentinței
recurate nu se regăsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale și
probele administrate, referitoare la prevederile aplicabile în cauză, în baza cărora
se eliberează cartea de identitate a vehiculelor și se procedează la încadrarea
autovehiculelor în norma de poluare chimică.
De asemenea motivarea
sentinței recurate este neconvingătoare și lacunară.
Soluția instanței de
recurs
Înalta Curte, analizând
recursul în raport de criticile formulate, de susținerile părților, de înscrisurile
care se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta
este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat.
Astfel, cum rezultă din
expunerea prezentată anterior, la data de 1 octombrie 2010 reprezentanța Registrul
Auto Român Iași a eliberat reclamantului pentru autovehiculul indicat de acesta,
cartea de identitate în care a înscris datele tehnice despre vehicul, printre care
și mențiunea încadrării în norma de poluare EURO 0.
Necontestat este faptul
că autovehiculul reclamantului marca D.F. a fost fabricat în anul 1991.
Acesta nu a fost omologat
din punct de vedere al emisiilor poluante chimice conform Directivei 91/441/CEE.
Această directivă s-a
aplicat începând cu data de 1 iulie 1992 pentru omologarea de tip a autovehiculelor
noi, iar pentru cele deja în producție după data de 31 decembrie 1992, astfel că
autovehiculul reclamantului, fiind fabricat în anul 1991, nu putea beneficia de
această omologare de tip.
Conform Cărții de circulație
Partea I, II, III a autoturismului în litigiu, tradusă în limba română la 29
iunie 2001, autoritățile italiene care au înmatriculat și autovehiculul, au revizuit
încadrarea în directiva de poluare, specificându-se că acesta respectă Directiva
93/59/CEE cu catalizator.
Conform Directivei-cadru
2007/46/CE de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor
acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate,
destinate vehiculelor respective, Capitolul X - Omologări individuale - art. 24,
parag. 6, valabilitatea unei omologări individuale este limitată la teritoriul statului
membru care a acordat omologarea.
În vederea înmatriculării
în România se impunea omologarea individuală a autovehiculului deținut de reclamant,
care este o procedură prin care autoritatea de omologare a unui stat membru al Uniunii
Europene atestă că un autovehicul îndeplinește individual condițiile constructive
și pe cele privind starea tehnică, conform dispozițiilor Reglementării privind omologarea
individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor
rutiere R.N.T.R. 7 aprobată prin Ordinul M.T.C.T. nr. 2132/2005, modificat prin
O.M.T.I. nr. 1275/2009.
Conform Cap. I, Subcapitolul
12 pct. 7/7.2. din Reglementarea menționată: „Omologarea se acordă pentru vehiculele
rutiere utilizate care nu au mai fost înmatriculate în România, cu excepția celor
care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții a) au fost omologate comunitar (CE)
de tip; b) au fost înmatriculate ultima dată într-un SM; c) nu au suferit modificări
constructive în raport cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare”.
Potrivit Cap. IV,
pct. 7 - Condiții privind motorul și protecția mediului: „7.1. Omologarea se acordă
numai pentru autovehiculele pentru care se poate stabili pe bază de documente tehnice
privind datele de omologare sau teste efectuate de un serviciu tehnic notificat
la Comisia Europeană, norma de poluare în conformitate cu legislația comunitară
aplicabilă în funcție de categorie (norme euro). 7.16. Instalarea pe autovehicul
a unui sistem sau a unei componente de reducere a emisiilor poluante este menționată
în CIV numai dacă prin această modificare se obține modificarea normei de poluare
EURO în raport cu cea stabilită la omologarea inițială, în sensul trecerii la o
normă de poluare euro care exprimă reducerea emisiilor poluante și cu respectarea
următoarelor condiții: a) se poate pune la dispoziția Registrului Auto Român o copie
de pe certificatul de omologare/certificare eliberat de o autoritate competentă
dintr-un SM care atestă încadrarea în noua normă de poluare euro; b) se poate pune
la dispoziția Registrului Auto Român documentul de instalare pe autovehiculul emis
de atelierul care a făcut modificarea; c) sistemul sau componenta respectivă este
instalată pe autovehicul în conformitate cu certificatul de omologare/certificare
prevăzut la lit. a); d) sunt respectate cerințele privind emisiile poluante prevăzute
la pct. 8 din Anexa nr. 2 la RNTR 1. În cazul în care cerințele menționate la
lit. a)-c) nu sunt îndeplinite, stabilirea normei de poluare EURO se realizează
numai în baza prezentării unui raport de încercare întocmit de un serviciu tehnic
notificat la Comisia Europeană, care atestă efectuarea testului de tip I din Anexa
III la Directiva 70/220/CEE, cu respectarea valorilor-limită aplicabile în funcție
de categoria autovehiculului și norma de poluare EURO”.
Din cuprinsul acestor
dispoziții rezultă că modificarea operată de autoritățile italiene poate fi luată
în considerare de Registrului Auto Român dacă respectă condițiile prevăzute la Cap.
IV pct. 7/7.16 din Reglementarea R.N.T.R. 7 menționată.
Cum intimatul-reclamant
nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de dispozițiile pct. 7.16, nu a
prezentat un raport de încercare și nici nu a solicitat efectuarea testului de tip
I din Anexa III la Directiva 70/220 la laboratorul de încercări al Registrului
Auto Român, în mod corect s-a realizat încadrarea autovehiculul deținut de recurent
în norma de poluare chimică înscrisă în cartea de identitate a acestuia.
De asemenea, intimatul-reclamant
nu a prezentat un certificat de omologare CE de tip conform modelelor prevăzute
în Anexa IV a Directivei 2007/46/CE de stabilire a unui cadru pentru omologarea
autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și
unităților tehnice separate, destinate vehiculelor respective, astfel că înscrisurile
prezentate de acesta nu pot incluse în categoria documentelor de omologare.
În consecință, față de
cele reținute anterior, în mod eronat instanța de fond a admis în parte acțiunea,
a anulat Cartea de identitate, obligând autoritatea pârâtă să încadreze autovehiculul
deținut de reclamant în norma de poluare EURO 1, sentința recurată fiind nelegală
și netemeinică, fiind incident motivul de recurs de nelegalitate prevăzut de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce privește celălalt
motiv de recurs invocat, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că
acesta nu este fondat.
Hotărârea recurată, chiar
dacă nu analizează detaliat fiecare argument al recurentei formulat în apărare,
respectă dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Față de considerentele
expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,
art. 312 alin. (1) teza a I C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința
recurată și va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de Regia Autonomă - Registrul Auto Român împotriva sentinței nr. 254 din 13 septembrie
2011 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și respinge acțiunea
reclamantului, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie
2012.