ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3459/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3459/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, sub nr. 336/45/2011, reclamantul C.E. a chemat în judecată pe

pârâții: Registrul Auto Român, Agenția Iași a Registrului Auto Român și

A.N.A.F. - Direcția de Finanțe Publice Iași, solicitând instanței să constate

refuzul nejustificat al pârâtelor de a încadra autovehiculul marca D.F., ce a

fost importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în categoria EURO 1,

conform atestatului eliberat de autoritățile competente ale Republicii Italia,

să anuleze cartea de identitate a vehiculului seria H nr. AA prin care a fost

atribuită categoria EURO 0, să fie obligate pârâtele să elibereze o altă carte

de identitate a vehiculului cu norma EURO 1 și să repare prejudiciul pentru

lipsa de folosință a bunului, prejudiciu estimat la suma de 1.000 euro.

A solicitat,

totodată, obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași să încaseze

taxa de primă înmatriculare, taxă ce era în vigoare la data de

04

noiembrie

2010 precum și la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că la data de 28 octombrie 2010 a cumpărat de la numitul A.C.

un autoturism marca D.F., cu data primei înmatriculări 02 martie 1994, autovehicul

ce a fost înmatriculat în Italia.

În vederea înmatriculării

autovehiculului în România, reclamantul s-a prezentat la Agenția Iași a Registrului

Auto Român, de unde i-a fost eliberată cartea de identitate seria H nr. AA, certificatul

de autenticitate seria A nr. RR și certificatul de depreciere seria OA nr. GG/2010.

Constatând că în mod eronat

autoturismul a fost încadrat într-o altă normă de poluare, respectiv EURO 0, și

că se menționează o dată eronată a fabricației (1991), reclamantul a făcut o serie

de demersuri și a completat documentația cu o serie de noi acte eliberate de autoritățile

italiene, însă poziția autorităților publice a rămas neschimbată.

Pârâta Regia Autonomă

- Registrul Auto Român a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

A invocat și excepția

lipsei capacității de folosință și de exercițiu a reprezentantei Registrul Auto

Român Iași.

Pârâta Direcția Generală

a Finanțelor Publice Iași a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității

procesuale pasive și pe fond a solicitat respingerea cererii.

Prin două precizări distincte

depuse la dosar, reclamantul a arătat că înțelege să renunțe la judecată în contradictoriu

cu pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și Agenția Iași

a Registrului Auto Român.

Curtea de Apel Iași,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 254 din 13 septembrie

2011 a luat act de renunțarea la judecata reclamantului în contradictoriu cu pârâții

Agenția Iași a Regiei Autonome - Registrul Auto Român și A.N.A.F. - Direcția de

Finanțe Publice Iași.

A admis excepția inadmisibilității

capătului de cerere având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtei

de a încadra autoturismul proprietate a reclamantului în categoria EURO 1.

A admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul C.E., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă - Registrul

Auto Român și a dispus anularea cărții de identitate a vehiculului seria H nr.

AA emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să încadreze

autovehiculul reclamantului marca D.F. în categoria de poluare EURO 1 și să elibereze

reclamantului o altă carte de identitate a vehiculului în care să fie menționată

această normă de poluare.

A respins celelalte capete

de cerere vizând constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a încadra autoturismul

proprietate a reclamantului în categoria EURO 1 și acordarea de daune pentru lipsa

de folosință.

A obligat pârâta la plata

către reclamantă a sumei de 39,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut următoarele considerente:

Întrucât reclamantul a

înțeles să renunțe la judecată în contradictoriu cu A.N.A.F. - Direcția Generală

a Finanțelor Publice Iași și Agenția Iași a Registrului Auto Român, instanța, în

temeiul art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea la judecată în contradictoriu

cu cele două pârâte.

În ceea ce privește primul

capăt de cerere al reclamantului, de constatare a refuzului nejustificat al pârâtelor

de a încadra autovehiculul marca D.F., ce a fost importat dintr-un stat membru al

Uniunii Europene, în categoria EURO 1, conform atestatului eliberat de autoritățile

competente ale Republicii Italia, a fost admisă excepția inadmisibilității, invocată

din oficiu de către instanță, pe motiv că reclamantul avea posibilitatea să formuleze

o cerere privind realizarea dreptului, lucru pe care l-a și realizat, conform capătului

2 și 3 de cerere.

În ceea ce privește celelalte

excepții invocate, respectiv cea a lipsei capacității de folosință și de exercițiu

a Agenției Iași a Registrului Auto Român și cea a lipsei calității procesuale pasive

a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași, instanța a reținut că acestea au

rămas fără obiect, în condițiile în care reclamantul a renunțat la judecată în contradictoriu

cu aceste două pârâte.

Pe fondul cauzei, Curtea

a reținut că acțiunea este parțial întemeiată.

Astfel, Curtea a constatat

că la data de 28 octombrie 2010 reclamantul a achiziționat un autoturism marca D.F.,

având număr de identificare FF.

În vederea înmatriculării

autoturismului în România, reclamantul s-a prezentat la autoritatea pârâtă Regia

Autonomă - Registru Auto Român care i-a eliberat cartea de identitate seria H nr.

AA, carte de identitate în care se precizează ca an de fabricație al autovehiculului

1991 și ca normă de poluare în care se încadrează vehiculul EURO 0.

A stabilit prima instanță

că din probele administrate rezultă că autoturismul achiziționat de reclamant a

fost anterior înmatriculat în Italia, la data de 02 martie 1994, și că autoritatea

publică competentă din această țară comunitară, omologând individual acest vehicul,

a constatat că respectă din punct de vedere al normelor de poluare Directiva C.E

nr. 93/59.

În aceste condiții, Curtea

a apreciat că încadrarea din punct de vedere al normelor de poluare realizată de

către Regia Autonomă - Registru Auto Român este nejustificată.

În argumentarea soluției

sale, Curtea a avut în vedere și prevederile art. 24 pct. 6 din Directiva C.E 2007/46,

potrivit cărora valabilitatea unei omologări individuale este limitată la teritoriul

statului membru care a acordat omologarea, dar a apreciat că dispozițiile pct. 7

al aceluiași articol, dau posibilitatea ca, la solicitarea producătorului sau a

proprietarului vehiculului, statele membre să acorde o omologare individuală vehiculelor

care sunt conforme cu dispozițiile prezentei directive și cu actele de reglementare

enumerate în anexa IV sau IX.

Într-un astfel de caz,

statele membre acceptă omologarea individuală și autorizează vânzarea, înmatricularea

și punerea în exploatare a vehiculului.

Ori, a reținut prima instanță,

atât timp cât prin certificatul de omologare, emis de autoritățile de profil italiene,

se face vorbire de faptul că autoturismul respectă normele stabilite printr-un act

comunitar, respectiv Directiva CE nr. 93/59, autoritatea publică pârâtă avea obligația

de a încadra acest autoturism în norma de poluare EURO 1, având în vedere faptul

că, potrivit Anexei 2 a O.U.G nr. 50/2008, norma de poluare pentru EURO 1 este cea

stabilită prin Directivele 91/441/CEE și 93/59/CEE.

Totodată, instanța a respins

acțiunea în constatare ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității, precum

și cererea de daune, pe motiv că reclamantul nu a făcut nici o dovadă în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta Regia Autonomă - Registrul Auto Român, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

pct. 7, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În susținerea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se menționează, în esență, că

hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor

Reglementărilor tehnice R.N.T.R. 7 aprobate prin O.M.T.C.T nr. 2132/2005 pentru

aprobarea Reglementărilor privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate

și certificarea vehiculelor rutiere, modificat și completat prin Ordinul nr. 1275/2009,

Capitolul IV pct. 7 - Condițiile privind motorul și protecția mediului.

Se arată că în conformitate

cu prevederile subpunctului 7.14 din R.N.T.R 7, în cazul autovehiculelor utilizate

provenite dintr-un stat membru, dacă norma de poluare EURO nu se poate stabili pe

baza documentelor tehnice privind datele de omologare, se acceptă ca alternativă

prezentarea unui raport de încercare întocmit de un serviciu tehnic notificat la

Comisia Europeană, care atestă efectuarea testului de tip I din Anexa III la Directiva

70/220, însă intimatul-reclamant nu a prezentat un raport de încercare și nici nu

a solicitat efectuarea testului la laboratorul de încercări deținut de recurentă.

De asemenea documentul

prezentat de către intimatul-reclamant nu este unul justificativ pe baza căruia

să se stabilească norma de poluare chimică și nu reprezintă nici un document de

omologare al vehiculului cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Recurenta menționează

că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că atât Directiva 2007/46 CE adoptată

la 05 septembrie 2007 cât și Directiva 93/59 CEE adoptată la 28 iunie 1993 sunt

ulterioare datei de fabricație a autovehiculului reclamantului, respectiv anul 1991.

Susține recurenta-pârâtă

și faptul că instanța de fond nu se poate substitui organului tehnic național de

omologare în ceea ce privește stabilirea normei de poluare chimică.

În susținerea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se arată că în cuprinsul sentinței

recurate nu se regăsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale și

probele administrate, referitoare la prevederile aplicabile în cauză, în baza cărora

se eliberează cartea de identitate a vehiculelor și se procedează la încadrarea

autovehiculelor în norma de poluare chimică.

De asemenea motivarea

sentinței recurate este neconvingătoare și lacunară.

recurs

Înalta Curte, analizând

recursul în raport de criticile formulate, de susținerile părților, de înscrisurile

care se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta

este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat.

Astfel, cum rezultă din

expunerea prezentată anterior, la data de 1 octombrie 2010 reprezentanța Registrul

Auto Român Iași a eliberat reclamantului pentru autovehiculul indicat de acesta,

cartea de identitate în care a înscris datele tehnice despre vehicul, printre care

și mențiunea încadrării în norma de poluare EURO 0.

Necontestat este faptul

că autovehiculul reclamantului marca D.F. a fost fabricat în anul 1991.

Acesta nu a fost omologat

din punct de vedere al emisiilor poluante chimice conform Directivei 91/441/CEE.

Această directivă s-a

aplicat începând cu data de 1 iulie 1992 pentru omologarea de tip a autovehiculelor

noi, iar pentru cele deja în producție după data de 31 decembrie 1992, astfel că

autovehiculul reclamantului, fiind fabricat în anul 1991, nu putea beneficia de

această omologare de tip.

Conform Cărții de circulație

Partea I, II, III a autoturismului în litigiu, tradusă în limba română la 29

iunie 2001, autoritățile italiene care au înmatriculat și autovehiculul, au revizuit

încadrarea în directiva de poluare, specificându-se că acesta respectă Directiva

93/59/CEE cu catalizator.

Conform Directivei-cadru

2007/46/CE de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor

acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate,

destinate vehiculelor respective, Capitolul X - Omologări individuale - art. 24,

parag. 6, valabilitatea unei omologări individuale este limitată la teritoriul statului

membru care a acordat omologarea.

În vederea înmatriculării

în România se impunea omologarea individuală a autovehiculului deținut de reclamant,

care este o procedură prin care autoritatea de omologare a unui stat membru al Uniunii

Europene atestă că un autovehicul îndeplinește individual condițiile constructive

și pe cele privind starea tehnică, conform dispozițiilor Reglementării privind omologarea

individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor

rutiere R.N.T.R. 7 aprobată prin Ordinul M.T.C.T. nr. 2132/2005, modificat prin

O.M.T.I. nr. 1275/2009.

Conform Cap. I, Subcapitolul

12 pct. 7/7.2. din Reglementarea menționată: „Omologarea se acordă pentru vehiculele

rutiere utilizate care nu au mai fost înmatriculate în România, cu excepția celor

care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții a) au fost omologate comunitar (CE)

de tip; b) au fost înmatriculate ultima dată într-un SM; c) nu au suferit modificări

constructive în raport cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare”.

Potrivit Cap. IV,

pct. 7 - Condiții privind motorul și protecția mediului: „7.1. Omologarea se acordă

numai pentru autovehiculele pentru care se poate stabili pe bază de documente tehnice

privind datele de omologare sau teste efectuate de un serviciu tehnic notificat

la Comisia Europeană, norma de poluare în conformitate cu legislația comunitară

aplicabilă în funcție de categorie (norme euro). 7.16. Instalarea pe autovehicul

a unui sistem sau a unei componente de reducere a emisiilor poluante este menționată

în CIV numai dacă prin această modificare se obține modificarea normei de poluare

EURO în raport cu cea stabilită la omologarea inițială, în sensul trecerii la o

normă de poluare euro care exprimă reducerea emisiilor poluante și cu respectarea

următoarelor condiții: a) se poate pune la dispoziția Registrului Auto Român o copie

de pe certificatul de omologare/certificare eliberat de o autoritate competentă

dintr-un SM care atestă încadrarea în noua normă de poluare euro; b) se poate pune

la dispoziția Registrului Auto Român documentul de instalare pe autovehiculul emis

de atelierul care a făcut modificarea; c) sistemul sau componenta respectivă este

instalată pe autovehicul în conformitate cu certificatul de omologare/certificare

prevăzut la lit. a); d) sunt respectate cerințele privind emisiile poluante prevăzute

la pct. 8 din Anexa nr. 2 la RNTR 1. În cazul în care cerințele menționate la

lit. a)-c) nu sunt îndeplinite, stabilirea normei de poluare EURO se realizează

numai în baza prezentării unui raport de încercare întocmit de un serviciu tehnic

notificat la Comisia Europeană, care atestă efectuarea testului de tip I din Anexa

III la Directiva 70/220/CEE, cu respectarea valorilor-limită aplicabile în funcție

de categoria autovehiculului și norma de poluare EURO”.

Din cuprinsul acestor

dispoziții rezultă că modificarea operată de autoritățile italiene poate fi luată

în considerare de Registrului Auto Român dacă respectă condițiile prevăzute la Cap.

IV pct. 7/7.16 din Reglementarea R.N.T.R. 7 menționată.

Cum intimatul-reclamant

nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de dispozițiile pct. 7.16, nu a

prezentat un raport de încercare și nici nu a solicitat efectuarea testului de tip

I din Anexa III la Directiva 70/220 la laboratorul de încercări al Registrului

Auto Român, în mod corect s-a realizat încadrarea autovehiculul deținut de recurent

în norma de poluare chimică înscrisă în cartea de identitate a acestuia.

De asemenea, intimatul-reclamant

nu a prezentat un certificat de omologare CE de tip conform modelelor prevăzute

în Anexa IV a Directivei 2007/46/CE de stabilire a unui cadru pentru omologarea

autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și

unităților tehnice separate, destinate vehiculelor respective, astfel că înscrisurile

prezentate de acesta nu pot incluse în categoria documentelor de omologare.

În consecință, față de

cele reținute anterior, în mod eronat instanța de fond a admis în parte acțiunea,

a anulat Cartea de identitate, obligând autoritatea pârâtă să încadreze autovehiculul

deținut de reclamant în norma de poluare EURO 1, sentința recurată fiind nelegală

și netemeinică, fiind incident motivul de recurs de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește celălalt

motiv de recurs invocat, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că

acesta nu este fondat.

Hotărârea recurată, chiar

dacă nu analizează detaliat fiecare argument al recurentei formulat în apărare,

respectă dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,

art. 312 alin. (1) teza a I C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința

recurată și va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Regia Autonomă - Registrul Auto Român împotriva sentinței nr. 254 din 13 septembrie

2011 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge acțiunea

reclamantului, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie

2012.