ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1399/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13 noiembrie

2009, reclamantul A.F.S. a solicitat obligarea pârâtului Registrul Auto Român

la eliberarea cărții de identitate privind autoturismul marca A.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că la data de 01 octombrie 2008 a achiziționat din Cehia autoturismul

marca A., pentru care a încheiat contract de vânzare-cumpărare și a achitat prețul

de 4.000 euro.

După întocmirea formalităților

necesare la autoritățile din Cehia pentru radierea autoturismului și aducerea lui

în țară, reclamantul a arătat că s-a adresat pârâtului în vederea întocmirii cărții

de identitate, dar cererea sa a fost respinsă cu motivarea că autoturismul cumpărat

figurează furat din Cehia din data de 18 iunie 2006 și că au fost sesizate organele

de cercetare penală române.

Reclamantul a precizat

că dosarul penal a fost finalizat prin ordonanța din 12 august 2009, prin care i-a

fost restituit autoturismul în vederea utilizării pe teritoriul României și că,

față de această soluție, apare ca nefiind justificat refuzul pârâtului de a elibera

cartea de identitate a autoturismului, în vederea înmatriculării în circulație.

Curtea de Apel Oradea,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată

prin sentința nr. 214/CA din 16 iunie 2010, constatând că pârâtul Registrul Auto

Român a refuzat în mod întemeiat eliberarea cărții de identitate pentru autoturismul

cumpărat de reclamant din Cehia, deoarece acesta figurează furat în Cehia și principalele

elemente de identificare au fost modificate, respectiv tabla purtătoare a numărului

de identificare poansonat pe caroseria autoturismului a fost înlocuită cu o altă

tablă de la un alt autoturism.

Referitor la dreptul reclamantului

de a circula cu autoturismul în România, instanța de fond a constatat că prin ordonanța

emisă la data de 12 august 2009, procurorul a dispus restituirea autoturismului

în vederea utilizării lui pe teritoriul României, însă la acea dată era în vigoare

autorizația de circulație provizorie care permitea circulația până la data de 24

septembrie 2009, dar după această dată, nu mai subzistă dreptul de a circula pe

teritoriul României.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În primul motiv de recurs,

invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut că instanța

de fond a omis să se pronunțe asupra cererii privind repoansonarea numărului de

identificare real al autoturismului, identificat de parchet, așa după cum rezultă

din rezoluția de neîncepere a urmăririi penale emisă de procuror la data de 10 noiembrie

2009 în Dosarul nr. 2135/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, s-a arătat că hotărârea instanței de fond încalcă primul Protocol

al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care garantează dreptul de proprietate,

deoarece a fost înlăturată fără nicio justificare buna-credință a recurentului la

cumpărarea autoturismului din Cehia, iar lipsirea sa de bunul achiziționat aduce

atingere dreptului de proprietate, garantat prin Legea fundamentală.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în

judecată formulată de recurentul-reclamant A.F.S. a avut ca obiect obligarea Registrului

Auto Român la eliberarea cărții de identitate privind autoturismul marca A.

Această cerere nu a fost

modificată sau completată în conformitate cu dispozițiile art. 132 C. proc. civ.

până la soluționarea fondului cauzei, astfel că instanța de fond nu a fost sesizată

să se pronunțe asupra cererii de repoansonare a numărului de identificare real al

autoturismului.

Față de obiectul acțiunii

dedusă judecății, se constată că instanța de fond a respectat limitele învestirii

sale și, în consecință, este nefondată critica adusă prin primul motiv de recurs

privind omisiunea de pronunțare asupra unui capăt de cerere.

Lipsa de temei a acestui

prim motiv de recurs rezultă și din faptul că, la data de 23 iulie 2010, ulterior

pronunțării hotărârii recurate, recurentul a formulat o nouă acțiune, prin care

a solicitat obligarea Registrului Auto Român să poansoneze pe autoturismul marca

A., numărul de identificare real nr. X în loc de nr. Y, iar acțiunea respectivă

a fost soluționată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, prin sentința nr. 265/CA din 06 octombrie 2010.

Critica formulată prin

cel de-al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondată, întrucât refuzul intimatului

Registrul Auto Român este justificat față de dispozițiile art. 12 alin. (2) din

O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea

autenticității vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora

în România, aprobată prin Legea nr. 230/2003, care interzic eliberarea cărții de

identitate pentru un autovehicul a cărui identitate nu poate fi stabilită și care

prezintă modificări neautorizate ale numărului de identificare.

Conform prevederilor legale

susmenționate, vehiculele rutiere care nu pot fi identificate de către Registrul

Auto Român din cauza modificării numărului de identificare, astfel cum a fost acesta

realizat de către constructor sau de către autoritățile competente, nu pot obține

eliberarea cărții de identitate.

Nefiind stabilită identitatea

reală a autoturismului, instanța de fond a constatat corect că nu sunt îndeplinite

condițiile legale pentru eliberarea cărții de identitate și a certificatului de

autenticitate pentru autoturismul cumpărat de recurentul-reclamant din Cehia.

Susținerile din recurs

privind prezumția de bună-credință a cumpărătorului la data încheierii actului de

vânzare-cumpărare sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză, având ca obiect raportul

de autoritate stabilit între recurent și regia autonomă intimată, competentă în

aplicarea legii privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea

autenticității vehiculelor rutiere.

În consecință, prezentul

litigiu nu vizează raporturile juridice născute din actul de vânzare-cumpărare a

autoturismului față de care autoritatea intimată are calitatea de terț și nu-i sunt

opozabile apărările și excepțiile pe care le poate invoca dobânditorul de bună-credință

al unui bun mobil.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte

va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.F.S. împotriva sentinței nr. 2314 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 martie 2011.