ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1399/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 noiembrie 2009, reclamantul A.F.S. a solicitat obligarea pârâtului Registrul Auto Român la eliberarea cărții de identitate privind autoturismul marca A. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 01 octombrie 2008 a achiziționat din Cehia autoturismul marca A., pentru care a încheiat contract de vânzare-cumpărare și a achitat prețul de 4.000 euro. După întocmirea formalităților necesare la autoritățile din Cehia pentru radierea autoturismului și aducerea lui în țară, reclamantul a arătat că s-a adresat pârâtului în vederea întocmirii cărții de identitate, dar cererea sa a fost respinsă cu motivarea că autoturismul cumpărat figurează furat din Cehia din data de 18 iunie 2006 și că au fost sesizate organele de cercetare penală române.

Reclamantul a precizat că dosarul penal a fost finalizat prin ordonanța din 12 august 2009, prin care i-a fost restituit autoturismul în vederea utilizării pe teritoriul României și că, față de această soluție, apare ca nefiind justificat refuzul pârâtului de a elibera cartea de identitate a autoturismului, în vederea înmatriculării în circulație. Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată prin sentința nr. 214/CA din 16 iunie 2010, constatând că pârâtul Registrul Auto Român a refuzat în mod întemeiat eliberarea cărții de identitate pentru autoturismul cumpărat de reclamant din Cehia, deoarece acesta figurează furat în Cehia și principalele elemente de identificare au fost modificate, respectiv tabla purtătoare a numărului de identificare poansonat pe caroseria autoturismului a fost înlocuită cu o altă tablă de la un alt autoturism.

Referitor la dreptul reclamantului de a circula cu autoturismul în România, instanța de fond a constatat că prin ordonanța emisă la data de 12 august 2009, procurorul a dispus restituirea autoturismului în vederea utilizării lui pe teritoriul României, însă la acea dată era în vigoare autorizația de circulație provizorie care permitea circulația până la data de 24 septembrie 2009, dar după această dată, nu mai subzistă dreptul de a circula pe teritoriul României. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. În primul motiv de recurs, invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., s-a susținut că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii privind repoansonarea numărului de identificare real al autoturismului, identificat de parchet, așa după cum rezultă din rezoluția de neîncepere a urmăririi penale emisă de procuror la data de 10 noiembrie 2009 în Dosarul nr. 2135/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a arătat că hotărârea instanței de fond încalcă primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care garantează dreptul de proprietate, deoarece a fost înlăturată fără nicio justificare buna-credință a recurentului la cumpărarea autoturismului din Cehia, iar lipsirea sa de bunul achiziționat aduce atingere dreptului de proprietate, garantat prin Legea fundamentală.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Cererea de chemare în judecată formulată de recurentul-reclamant A.F.S. a avut ca obiect obligarea Registrului Auto Român la eliberarea cărții de identitate privind autoturismul marca A. Această cerere nu a fost modificată sau completată în conformitate cu dispozițiile art. 132 C. proc. civ. până la soluționarea fondului cauzei, astfel că instanța de fond nu a fost sesizată să se pronunțe asupra cererii de repoansonare a numărului de identificare real al autoturismului. Față de obiectul acțiunii dedusă judecății, se constată că instanța de fond a respectat limitele învestirii sale și, în consecință, este nefondată critica adusă prin primul motiv de recurs privind omisiunea de pronunțare asupra unui capăt de cerere.

Lipsa de temei a acestui prim motiv de recurs rezultă și din faptul că, la data de 23 iulie 2010, ulterior pronunțării hotărârii recurate, recurentul a formulat o nouă acțiune, prin care a solicitat obligarea Registrului Auto Român să poansoneze pe autoturismul marca A., numărul de identificare real nr. X în loc de nr. Y, iar acțiunea respectivă a fost soluționată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 265/CA din 06 octombrie 2010. Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondată, întrucât refuzul intimatului Registrul Auto Român este justificat față de dispozițiile art. 12 alin. (2) din O.G.

nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora în România, aprobată prin Legea nr. 230/2003, care interzic eliberarea cărții de identitate pentru un autovehicul a cărui identitate nu poate fi stabilită și care prezintă modificări neautorizate ale numărului de identificare. Conform prevederilor legale susmenționate, vehiculele rutiere care nu pot fi identificate de către Registrul Auto Român din cauza modificării numărului de identificare, astfel cum a fost acesta realizat de către constructor sau de către autoritățile competente, nu pot obține eliberarea cărții de identitate.

Nefiind stabilită identitatea reală a autoturismului, instanța de fond a constatat corect că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru eliberarea cărții de identitate și a certificatului de autenticitate pentru autoturismul cumpărat de recurentul-reclamant din Cehia. Susținerile din recurs privind prezumția de bună-credință a cumpărătorului la data încheierii actului de vânzare-cumpărare sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză, având ca obiect raportul de autoritate stabilit între recurent și regia autonomă intimată, competentă în aplicarea legii privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere. În consecință, prezentul litigiu nu vizează raporturile juridice născute din actul de vânzare-cumpărare a autoturismului față de care autoritatea intimată are calitatea de terț și nu-i sunt opozabile apărările și excepțiile pe care le poate invoca dobânditorul de bună-credință al unui bun mobil.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.F.S. împotriva sentinței nr. 2314 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.