ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4451/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața instanței de fond Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta D.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta RA Registrul Auto Român, obligarea pârâtului la modificarea mențiunii trecute în cartea de identitate a autoturismului marca V., eliberată la data de 17 iunie 2009 de reprezentanța Registrului Auto Român Cluj, la pct. 5 (nr. de omologare/anul fabricației), respectiv mențiunea că autoturismul are norma de poluare Euro 2, în realitate autoturismul având norma de poluare Euro 3, iar, în caz de refuz, hotărârea să țină loc de act în acest sens, precum și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a achiziționat autoturismul descris mai sus în baza contractului de vânzare-cumpărare din data de 12 iunie 2009, că imediat după achiziționarea autoturismului a demarat procedura în vederea înmatriculării, fapt materializat la data de 17 iunie 2009 prin eliberarea actului. Pe baza acestui act reclamanta s-a deplasat la A.F.P.

Cluj în vederea achitării taxei de poluare, emițându-i-se decizia de calcul a taxei de poluare din 09 iulie 2009, când i s-a comunicat că taxa s-a calculat în funcție de datele înscrise de Registrul Auto Român, Reprezentanța Cluj, în cartea tehnică, respectiv faptul că autoturismul are norma de poluare Euro 2. Reclamanta a susținut că în mod eronat a fost stabilită norma de poluare în cartea de identitate a autoturismului ca fiind Euro 2, în realitate autoturismul având norma de poluare Euro 3 sau Euro 4, în condițiile în care, pe de o parte, așa cum rezultă din cartea de identitate a vehiculului, tradusă din limba germană, clasa de emisie națională în care se încadrează autoturismul achiziționat este D4, corespondent al normei Euro 3 sau Euro 4, iar, pe de altă parte, din actele autoturismului și verificările care i s-au făcut ulterior rezultă că nivelul emisiilor menționat de producător este de 0001 (pct. 10), nivel care de asemenea corespunde normelor Euro 3 și Euro 4. Prin sentința civilă nr. 14241/2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, reținându-se faptul că obiectul cauzei este anularea unui act administrativ emis de către o autoritate publică centrală.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta RA Registrul Auto Român a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile și tardivitatea efectuării procedurii prealabile. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că autoturismul reclamantei a fost corect omologat, întrucât documentele tehnice de omologare tip ale bunului deținut de reclamantă sunt conform Directivei 70/220/CEE modificată prin Directiva 96/69/CE, care reprezintă gradul de poluare Euro 2. Apreciind că pentru lămurirea împrejurărilor de fapt esențiale ale speței sunt necesare părerile unor specialiști, la termenul din 26 aprilie 2010 Curtea de Apel a solicitat un punct de vedere, în baza art. 201 alin. (3) C. proc.

civ., unui expert tehnic auto, stabilind următoarele obiective: - să se precizeze care este norma de poluare corectă a autoturismului, având în vedere actele depuse la dosar; - să se precizeze care sunt criteriile în funcție de care se determină norma de poluare a autoturismului și actele normative naționale și comunitare care se au în vedere la stabilirea normei de poluare; - să se stabilească care este echivalentul în Euro a normei de poluare D4; - să se precizeze dacă la stabilirea normei de poluare a autoturismului cu ocazia eliberării cărții de identitate a autovehiculului de către Registrul Auto Român, la data de 17 iunie 2009, au fost respectate dispozițiile RNTR 7 aprobate prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 2132/2005, completat și modificat prin Ordinul M.T.I.

nr. 1275/2009. În raportul depus la dosarul cauzei, expertul a concluzionat că: - norma de poluare corectă pentru autoturismul marca V. este de 0,1 O I g/Km de CO2, valoarea inferioară valorii emisiei de dioxid de carbon pentru Euro 4 și Euro 3, respectiv 120 g/km CO2, astfel că nivelul normei de poluare este Euro 3; - norma de poluare se determina în funcție de conținutul de CO2 în gazele de eșapament la diferite regimuri de funcționare a motorului și sunt cuprinse în Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 2132/2005, completat și modificat prin Ordinul M.T.I. nr. 1275/2009; - D4 este o normă specifică statului german pentru care nu există în legislația românească o echivalare oficială, însă, având în vedere că O.U.G.

nr. 208/2008 face referire la emisia de dioxid de carbon pentru încadrarea taxei de poluare, se concluzionează că folosind valorile emisiilor de dioxid de carbon ca echivalentul normei D4 este Euro 3 și - la întocmirea cărții de identitate nu au fost respectate toate prevederile cuprinse în actele normative menționate, respectiv Ordinul M.T.I. nr. 1275/2009; - la stabilirea normei de poluare a autovehiculului, în speță, nu au fost respectate prevederile ordinului nr. 1275/2009. 2. Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 383 din 18 octombrie 2011, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta D.C.

și, în consecință, a obligat pârâta să modifice mențiunea înscrisă în cartea de identitate a autoturismului marca V., eliberată la 17 iunie 2009, la pct. 5 în sensul înscrierii normei de poluare Euro 3, precum și la plata, către reclamantă, a sumei de 1.724 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, respingând cererea privind solicitarea ca hotărârea să țină loc de act în caz de refuz. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat autoturismul marca V. în baza contractului de vânzare-cumpărare din data de 12 iunie 2009 încheiat de autoritățile din Germania. Evocând concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, Curtea a apreciat că la momentul eliberării de către pârâtă a cărții de identitate a autoturismului aparținând reclamantei aceasta a nesocotit dispozițiile legale incidente, astfel că actul apare ca fiind nelegal și se impune a fi modificat.

Cererea reclamantei privind înscrierea mențiunii potrivit căreia prezenta hotărâre să țină loc de act în caz de refuz a fost apreciată ca inadmisibilă, față de specificul acțiunii în contencios administrativ și a punerii sale în executare. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul legal, pârâta RA Registrul Auto Român, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs vizează încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că intimata-reclamantă nu a efectuat procedura prealabilă anterior datei de 09 septembrie 2009, când a fost introdusă acțiunea, și că nu a fost respectat termenul prevăzut în alin. (1) al art. menționat, în condițiile în care cartea de identitate a fost eliberată la data de 16 iunie 2009, iar procedura prealabilă a fost efectuată la data de 30 noiembrie 2009. A doua critică vizează soluția dată fondului cauzei, pe care recurenta-reclamantă o consideră contrară prevederilor Directivei 70/220 CEE, Directivei 70/156/CEE, Regulamentului 83 CEE-ONU, O.G. nr. 78/2000 și RNTR 7, aprobat prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 2132/2007, modificat și completat prin Ordinul nr. 1275/2009.

În esență, recurenta-reclamantă a arătat că din punctul de vedere al emisiilor poluante, autovehiculul are dosarul nr. *70/220*96/69*4077*00 din data de 15 martie 1999, număr a cărui decodificare indică directiva după care a fost omologat vehiculul și care corespunde unei anumite încadrări în norma de poluare în domeniu, codificările de poluare chimică fiind alocate în funcție de directiva sau regulamentul în conformitate cu care a fost omologat vehiculul. În ceea ce privește încadrarea în normele de poluare chimică efectuată de RA Registrul Auto Român, recurenta-reclamantă a arătat că aceasta se efectuează folosind documente justificative sau anumite baze de date. Documentele justificative pe baza cărora se realizează încadrarea în norma de poluare sunt: - certificatul de conformitate eliberat de către fabricantul vehiculului în care se menționează directiva sau regulamentul european de omologare din punct de vedere al poluării chimice.

- extras din dosarul de omologare de tip al autovehiculului, cu mențiunea directivei corespunzătoare omologării autovehiculului din punct de vedere al poluării chimice. - raportul de încercări rezultat ca urmare a efectuării testului dinamic în cadrul unui laborator de încercări acreditat în U.E., conform directivei impuse prin legislație în vederea omologării autovehiculului, din care să rezulte încadrarea acestuia în limitele prevăzute. Testarea autovehiculelor în vederea stabilirii emisiilor chimice poluante din gazele de evacuare ale unui autovehicul se realizează numai în laboratoare de încercări acreditate în U.E. și constă în efectuarea încercării de tip 1 conform Directivei 70/220CE sau Regulamentului 715/2007.

Testul de stabilire a emisiilor poluante chimice din gazele de evacuare ale unui autovehicul se realizează pe durata a două zile lucrătoare consecutive și constă în efectuarea unui rulaj al vehiculului pe un stand cu role, rulaj care simulează un parcurs urban și unul extraurban, timp în care se măsoară concentrația de compuși chimici din gazele de evacuare și cantitatea de particule de fum (pentru motoarele diesel). Rezultatele testului de stabilire a emisiilor poluante chimice din gazele de evacuare ale unui autovehicul sunt prezentate într-un raport de încercare. Metoda (încercarea de tip 1) este standardizată la nivel european și este descrisă în Directiva 70/220 CEE, Regulamentul 83 CEE-ONU cu modificările ulterioare sau Regulamentul 692/2008.

Directivele comunitare referitoare la omologarea de tip a vehiculelor au fost transpuse în legislația națională în cuprinsul O.G. nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, și sub forma unor reglementari tehnice aprobate prin Ordin al Ministrului Transporturilor, denumite pe scurt RNTR. În prezenta cauză, relevante sunt dispozițiile RNTR 7, aprobate prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 2132/2005, completat și modificat prin Ordinul M.T.I. nr. 1275/2009. În ceea ce privește regulamentele comunitare, acestea se aplică direct, nefiind necesară transpunerea lor.

În fine, recurenta-reclamantă a arătat că din analiza documentației de omologare a autovehiculului intimatei-reclamante, obținută de Registru Auto Român de la producătorul german, rezultă că autovehiculul a fost omologat conform Directivei nr. 96/69, care corespunde gradului de poluare Euro 2. Ulterior, înăuntrul termenului legal, recurenta-pârâtă a detaliat și precizat motivele de recurs, arătând că instanța de fond nu a analizat apărările formulate și probele administrate, care erau hotărâtoarea pentru soluționarea cauzei și s-a întemeiat soluția, în mod greșit, pe un raport de expertiză tehnică efectuat de o persoană care nu este autorizată să realizeze încadrarea în norma de poluare chimică și care conține grave erori: referirea la un act normativ – O.U.G.

nr. 208/2008 – abrogat încă din data de 11 decembrie 2008, prin O.U.G. nr. 218/2008, lipsa oricărei mențiuni privind directiva europeană după care a fost omologat autovehiculul de către producător, confuzia în interpretarea compușilor chimiei luați în considerare la determinarea gradului de poluare chimică și ignorarea semnificației mențiunilor înscrise în documentele emise în Germania, ce trebuiau analizate pentru a se putea răspunde obiectivelor stabilite de instanță. În fine, recurenta-pârâtă a invocat motivul prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și a arătat că motivarea sentinței este lacunară, neîntrunind cerințele art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că instanța nu a indicat motivele pentru care a reținut o probă singulară, raportul de expertiză tehnică, fără să se pronunțe asupra obiecțiunilor formulate împotriva acestuia și asupra probelor și apărărilor pârâtei.

4. Apărările intimatei-reclamante Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, formulând apărări cu privire la fiecare dintre criticile formulate.

Referitor la inadmisibilitatea acțiunii, intimata-reclamantă a arătat că excepția a fost respinsă în mod corect de prima instanță, prin încheierea din data de 26 aprilie 2010, când s-a reținut că procedura prealabilă a fost efectuată anterior înregistrării acțiunii la instanța de contencios administrativ competentă, la data de 30 noiembrie 2009. Cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei, intimata-reclamantă a arătat că recursul nu face decât să repete susținerile făcute în fața primei instanțe, a cărei sentință este corectă în raport cu probele administrate: certificat de înmatriculare partea II eliberat de Comunitatea Europeană - Republica Germania la data de 03 iunie 2009, cartea de identitate a vehiculului eliberată de autoritățile germane, certificat de inspecție din 09 ianuarie 2009 privind efectuarea verificărilor gazelor de eșapament, fișa de inspecție tehnică generală a autoturismului din data de 09 ianuarie 2009, certificatul de conformitate CE eliberat de producătorul V. la data de 22 iunie 2009 și raportul de expertiză tehnică judiciară.

Raportul de expertiză exprimă opinia unei persoane de specialitate, solicitată de instanță în temeiul art. 129 alin. (5) și 201 alin. (3) C. proc. civ., care confirmă că nivelul normei de poluare a autovehiculului este Euro 3, în acord cu înscrisurile depuse la dosar și cu legislația aplicabilă, în timp de RA Registrul Auto Român stabilește norma de poluare raportându-se strict la anul fabricației. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 , ținând seama și de apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: 1. Argumente de fapt și de drept relevante 1.1.

Cu privire la regularitatea procedurii prealabile Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există”.

Alin. (7) al aceluiași articol permite exercitarea procedurii prealabile și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, în cazul destinatarului acestuia, sau de la data luării la cunoștință, în cazul terților, cu condiția existenței unor motive temeinice care să justifice depășirea termenului stabilit prin alin. (1). În speță intimata-reclamantă a contestat norma de poluare înscrisă în cartea de identitate seria emisă la data de 17 iunie 2009, printr-o acțiune înregistrată inițial la instanța civilă, și a exercitat procedura printr-o plângere expediată prin poștă, cu confirmare de primire la data de 30 noiembrie 2009, anterior datei învestirii instanței de contencios administrativ (25 ianuarie 2010), urmare a declinării competenței.

Recurenta-pârâtă a invocat, pe de o parte, neîndeplinirea procedurii prealabile anterior formulării cererii de chemare în judecată și, pe de altă parte, neîndeplinirea procedurii prealabile în termenul prevăzut în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 – sancțiunea procedurală ce poate interveni în ambele situații fiind aceea a inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ. În raport cu împrejurările legate de modul de învestire a instanței de contencios administrativ, astfel cum au fost prezentate mai sus, și în lipsa unei dovezi certe privind data comunicării actului atacat, soluția de respingere a excepției, pronunțată de prima instanță prin încheierea din data de 26 aprilie 2010, este corectă și urmează a fi menținută de instanța de control judiciar.

1.2. Cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei Criticile formulate s-au circumscris motivului prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea unor prevederi din legislația națională și europeană, detaliate în motivarea recursului, încălcări produse ca urmare a fundamentării soluției pe un raport de expertiză care, în opinia recurentei-pârâte, nu a ținut seama de complexitatea și tehnicitatea procesului de determinare a gradului de poluare chimică a unui autovehicul și a dus la o concluzie eronată. De asemenea, s-a invocat motivul prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., constând în neanalizarea și neindicarea, în cuprinsul hotărârii, a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările, probele și obiecțiunile formulate de pârâtă în fața primei instanțe.

Într-adevăr, singurul considerent reținut de instanță în motivarea sentinței constă în reproducerea concluziilor expertizei tehnice auto, fără o proprie evaluare a judecătorului prin prisma reglementărilor în materie și fără a fi fost prezentate motivele pentru care apărările pârâtei au fost considerate neîntemeiate. Or, raportul de expertiză tehnică auto cuprinde doar o opinie de specialitate, conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ., care nu poate constitui unicul temei al formării convingerii instanței, fără a fi supus unui proces de apreciere a probatoriului, în care să intervină raționamentul judecătorului, în vederea încadrării situației de fapt stabilite prin administrarea probelor în ipoteza anumitor norme juridice.

Dintr-o altă perspectivă, este de menționat că, prin încheierea din data de 26 aprilie 2010, instanța de fond a pus în discuție necesitatea solicitării punctului de vedere al unui specialist în domeniul strict specializat al stabilirii normei de poluare, potrivit art. 201 alin. (3) C. proc. civ., text pe care l-a indicat expres în cuprinsul încheierii. Cu toate acestea, a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ., desemnând un expert de pe lista întocmită de biroul local de expertiză, potrivit art. 202 din același cod. Raportul de expertiză tehnică auto a fost întocmit exclusiv pe baza obiectivelor propuse de reclamantă și încuviințate de instanță prin aceeași încheiere și nu face niciun fel de trimitere la corespondența dintre directiva după care a fost omologat autovehiculul în Germania (96/69 CE) și actele normative prin care directivele europene în materie au fost transpuse în legislația națională.

Obiecțiunile formulate de pârâtă în acest sens au fost respinse prin încheierea din data de 11 octombrie 2010, cu o motivare lacunară, care vizează numai regularitatea efectuării expertizei, fără o analiză a aspectelor de fond invocate; încheierea conține și o mențiune inexactă, în sensul că la dosar există „părerea exprimată de un specialist cu privire la problemele de omologare”, deși, așa cum rezultă din cele expuse anterior, proba administrată a fost o expertiză tehnică auto, în temeiul art. 201 alin. (1) C. proc. civ., fără a se fi solicitat punctul de vedere al unui expert strict specializat, conform alin. (3) al aceluiași articol.

Având în vedere toate aceste împrejurări, instanța de control judiciar constată că raportul de expertiză întocmit în acest mod nu era în măsură să ducă la lămurirea cauzei, fiind necesară o opinie în domeniul strict specializat al determinării gradului de poluare chimică și încadrării autovehiculelor în norma de poluare corespunzătoare, criticile formulate de recurenta-reclamantă fiind, astfel, întemeiate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Toate considerentele expuse conduc la concluzia admiterii recursului, casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași Curte de apel, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmând ca instanța de trimitere să procedeze la administrarea probei prevăzute în art. 201 alin. (3) C. proc.

civ. La pronunțarea soluției au fost avute în vedere și prevederile art. 314 C. proc. civ., potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii numai atunci când împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite, iar casarea hotărârii atacate se face în scopul aplicării corecte a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de către RA Registrul Auto Român împotriva sentinței civile nr. 383 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2011.