ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4451/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4451/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de fond

Prin acțiunea înregistrată

inițial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta D.C. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta RA Registrul Auto Român, obligarea pârâtului la modificarea mențiunii

trecute în cartea de identitate a autoturismului marca V., eliberată la data de

17 iunie 2009 de reprezentanța Registrului Auto Român Cluj, la pct. 5 (nr. de omologare/anul

fabricației), respectiv mențiunea că autoturismul are norma de poluare Euro 2, în

realitate autoturismul având norma de poluare Euro 3, iar, în caz de refuz, hotărârea

să țină loc de act în acest sens, precum și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a achiziționat autoturismul descris mai sus în baza contractului

de vânzare-cumpărare din data de 12 iunie 2009, că imediat după achiziționarea autoturismului

a demarat procedura în vederea înmatriculării, fapt materializat la data de 17 iunie

2009 prin eliberarea actului. Pe baza acestui act reclamanta s-a deplasat la A.F.P.

Cluj în vederea achitării taxei de poluare, emițându-i-se decizia de calcul a taxei

de poluare din 09 iulie 2009, când i s-a comunicat că taxa s-a calculat în funcție

de datele înscrise de Registrul Auto Român, Reprezentanța Cluj, în cartea tehnică,

respectiv faptul că autoturismul are norma de poluare Euro 2.

Reclamanta a susținut

că în mod eronat a fost stabilită norma de poluare în cartea de identitate a autoturismului

ca fiind Euro 2, în realitate autoturismul având norma de poluare Euro 3 sau Euro

4, în condițiile în care, pe de o parte, așa cum rezultă din cartea de identitate

a vehiculului, tradusă din limba germană, clasa de emisie națională în care se încadrează

autoturismul achiziționat este D4, corespondent al normei Euro 3 sau Euro 4, iar,

pe de altă parte, din actele autoturismului și verificările care i s-au făcut ulterior

rezultă că nivelul emisiilor menționat de producător este de 0001 (pct. 10), nivel

care de asemenea corespunde normelor Euro 3 și Euro 4.

Prin sentința civilă

nr. 14241/2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a dispus declinarea competenței materiale

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, reținându-se faptul că

obiectul cauzei este anularea unui act administrativ emis de către o autoritate

publică centrală.

Prin întâmpinarea depusă,

pârâta RA Registrul Auto Român a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru

lipsa plângerii prealabile și tardivitatea efectuării procedurii prealabile. Pe

fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că

autoturismul reclamantei a fost corect omologat, întrucât documentele tehnice de

omologare tip ale bunului deținut de reclamantă sunt conform Directivei 70/220/CEE

modificată prin Directiva 96/69/CE, care reprezintă gradul de poluare Euro 2.

Apreciind că pentru lămurirea

împrejurărilor de fapt esențiale ale speței sunt necesare părerile unor specialiști,

la termenul din 26 aprilie 2010 Curtea de Apel a solicitat un punct de vedere, în

baza art. 201 alin. (3) C. proc. civ., unui expert tehnic auto, stabilind următoarele

obiective:

- să se precizeze care

este norma de poluare corectă a autoturismului, având în vedere actele depuse la

dosar;

- să se precizeze care

sunt criteriile în funcție de care se determină norma de poluare a autoturismului

și actele normative naționale și comunitare care se au în vedere la stabilirea normei

de poluare;

- să se stabilească care

este echivalentul în Euro a normei de poluare D4;

- să se precizeze dacă

la stabilirea normei de poluare a autoturismului cu ocazia eliberării cărții de

identitate a autovehiculului de către Registrul Auto Român, la data de 17 iunie

2009, au fost respectate dispozițiile RNTR 7 aprobate prin Ordinul Ministerului

Transporturilor nr. 2132/2005, completat și modificat prin Ordinul M.T.I. nr. 1275/2009.

În raportul depus la dosarul

cauzei, expertul a concluzionat că:

- norma de poluare corectă

pentru autoturismul marca V. este de 0,1 O I g/Km de CO2, valoarea inferioară valorii

emisiei de dioxid de carbon pentru Euro 4 și Euro 3, respectiv 120 g/km CO2, astfel

că nivelul normei de poluare este Euro 3;

- norma de poluare se

determina în funcție de conținutul de CO2 în gazele de eșapament la diferite regimuri

de funcționare a motorului și sunt cuprinse în Ordinul Ministerului

Transporturilor nr. 2132/2005, completat și modificat prin Ordinul M.T.I. nr. 1275/2009;

- D4 este o normă specifică

statului german pentru care nu există în legislația românească o echivalare oficială,

însă, având în vedere că O.U.G. nr. 208/2008 face referire la emisia de dioxid de

carbon pentru încadrarea taxei de poluare, se concluzionează că folosind valorile

emisiilor de dioxid de carbon ca echivalentul normei D4 este Euro 3 și - la întocmirea

cărții de identitate nu au fost respectate toate prevederile cuprinse în actele

normative menționate, respectiv Ordinul M.T.I. nr. 1275/2009;

- la stabilirea normei

de poluare a autovehiculului, în speță, nu au fost respectate prevederile ordinului

nr. 1275/2009.

de fond

Curtea de Apel Cluj, prin

sentința civilă nr. 383 din 18 octombrie 2011, a admis în parte acțiunea formulată

de către reclamanta D.C. și, în consecință, a obligat pârâta să modifice mențiunea

înscrisă în cartea de identitate a autoturismului marca V., eliberată la 17 iunie

2009, la pct. 5 în sensul înscrierii normei de poluare Euro 3, precum și la plata,

către reclamantă, a sumei de 1.724 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, respingând

cererea privind solicitarea ca hotărârea să țină loc de act în caz de refuz.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat autoturismul marca V. în

baza contractului de vânzare-cumpărare din data de 12 iunie 2009 încheiat de autoritățile

din Germania.

Evocând concluziile raportului

de expertiză întocmit în cauză, Curtea a apreciat că la momentul eliberării de către

pârâtă a cărții de identitate a autoturismului aparținând reclamantei aceasta a

nesocotit dispozițiile legale incidente, astfel că actul apare ca fiind nelegal

și se impune a fi modificat.

Cererea reclamantei privind

înscrierea mențiunii potrivit căreia prezenta hotărâre să țină loc de act în caz

de refuz a fost apreciată ca inadmisibilă, față de specificul acțiunii în contencios

administrativ și a punerii sale în executare.

Împotriva acestei decizii

a formulat recurs, în termenul legal, pârâta RA Registrul Auto Român, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Primul motiv de recurs

vizează încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că intimata-reclamantă

nu a efectuat procedura prealabilă anterior datei de 09 septembrie 2009, când a

fost introdusă acțiunea, și că nu a fost respectat termenul prevăzut în alin. (1)

al art. menționat, în condițiile în care cartea de identitate a fost eliberată la

data de 16 iunie 2009, iar procedura prealabilă a fost efectuată la data de 30

noiembrie 2009.

A doua critică vizează

soluția dată fondului cauzei, pe care recurenta-reclamantă o consideră contrară

prevederilor Directivei 70/220 CEE, Directivei 70/156/CEE, Regulamentului 83 CEE-ONU,

O.G. nr. 78/2000 și RNTR 7, aprobat prin Ordinul Ministerului Transporturilor

nr. 2132/2007, modificat și completat prin Ordinul nr. 1275/2009.

În esență, recurenta-reclamantă

a arătat că din punctul de vedere al emisiilor poluante, autovehiculul are dosarul

nr. *70/220*96/69*4077*00 din data de 15 martie 1999, număr a cărui decodificare

indică directiva după care a fost omologat vehiculul și care corespunde unei anumite

încadrări în norma de poluare în domeniu, codificările de poluare chimică fiind

alocate în funcție de directiva sau regulamentul în conformitate cu care a fost

omologat vehiculul.

În ceea ce privește încadrarea

în normele de poluare chimică efectuată de RA Registrul Auto Român, recurenta-reclamantă

a arătat că aceasta se efectuează folosind documente justificative sau anumite baze

de date.

Documentele justificative

pe baza cărora se realizează încadrarea în norma de poluare sunt:

- certificatul de conformitate

eliberat de către fabricantul vehiculului în care se menționează directiva sau regulamentul

european de omologare din punct de vedere al poluării chimice.

- extras din dosarul de

omologare de tip al autovehiculului, cu mențiunea directivei corespunzătoare omologării

autovehiculului din punct de vedere al poluării chimice.

- raportul de încercări

rezultat ca urmare a efectuării testului dinamic în cadrul unui laborator de încercări

acreditat în U.E., conform directivei impuse prin legislație în vederea omologării

autovehiculului, din care să rezulte încadrarea acestuia în limitele prevăzute.

Testarea autovehiculelor

în vederea stabilirii emisiilor chimice poluante din gazele de evacuare ale unui

autovehicul se realizează numai în laboratoare de încercări acreditate în U.E. și

constă în efectuarea încercării de tip 1 conform Directivei

70/220CE sau Regulamentului

715/2007.

Testul de stabilire a

emisiilor poluante chimice din gazele de evacuare ale unui autovehicul se realizează

pe durata a două zile lucrătoare consecutive și constă în efectuarea unui rulaj

al vehiculului pe un stand cu role, rulaj care simulează un parcurs urban și unul

extraurban, timp în care se măsoară concentrația de compuși chimici din gazele de

evacuare și cantitatea de particule de fum (pentru motoarele diesel). Rezultatele

testului de stabilire a emisiilor poluante chimice din gazele de evacuare ale unui

autovehicul sunt prezentate într-un raport de încercare.

Metoda (încercarea de

tip 1) este standardizată la nivel european și este descrisă în Directiva 70/220

CEE, Regulamentul 83 CEE-ONU cu modificările ulterioare sau Regulamentul 692/2008.

Directivele comunitare

referitoare la omologarea de tip a vehiculelor au fost transpuse în legislația națională

în cuprinsul O.G. nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, și sub

forma unor reglementari tehnice aprobate prin Ordin al Ministrului Transporturilor,

denumite pe scurt RNTR.

În prezenta cauză, relevante

sunt dispozițiile RNTR 7, aprobate prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr.

2132/2005, completat și modificat prin Ordinul M.T.I. nr. 1275/2009.

În ceea ce privește regulamentele

comunitare, acestea se aplică direct, nefiind necesară transpunerea lor.

În fine, recurenta-reclamantă

a arătat că din analiza documentației de omologare a autovehiculului intimatei-reclamante,

obținută de Registru Auto Român de la producătorul german, rezultă că autovehiculul

a fost omologat conform Directivei nr. 96/69, care corespunde gradului de poluare

Euro 2.

Ulterior, înăuntrul termenului

legal, recurenta-pârâtă a detaliat și precizat motivele de recurs, arătând că instanța

de fond nu a analizat apărările formulate și probele administrate, care erau hotărâtoarea

pentru soluționarea cauzei și s-a întemeiat soluția, în mod greșit, pe un raport

de expertiză tehnică efectuat de o persoană care nu este autorizată să realizeze

încadrarea în norma de poluare chimică și care conține grave erori: referirea la

un act normativ – O.U.G. nr. 208/2008 – abrogat încă din data de 11 decembrie 2008,

prin O.U.G. nr. 218/2008, lipsa oricărei mențiuni privind directiva europeană după

care a fost omologat autovehiculul de către producător, confuzia în interpretarea

compușilor chimiei luați în considerare la determinarea gradului de poluare chimică

și ignorarea semnificației mențiunilor înscrise în documentele emise în Germania,

ce trebuiau analizate pentru a se putea răspunde obiectivelor stabilite de instanță.

În fine, recurenta-pârâtă

a invocat motivul prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și a arătat că motivarea

sentinței este lacunară, neîntrunind cerințele art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că instanța

nu a indicat motivele pentru care a reținut o probă singulară, raportul de expertiză

tehnică, fără să se pronunțe asupra obiecțiunilor formulate împotriva acestuia și

asupra probelor și apărărilor pârâtei.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat,

formulând apărări cu privire la fiecare dintre criticile formulate.

Referitor la inadmisibilitatea

acțiunii, intimata-reclamantă a arătat că excepția a fost respinsă în mod corect

de prima instanță, prin încheierea din data de 26 aprilie 2010, când s-a reținut

că procedura prealabilă a fost efectuată anterior înregistrării acțiunii la instanța

de contencios administrativ competentă, la data de 30 noiembrie 2009.

Cu privire la soluția

pronunțată pe fondul cauzei, intimata-reclamantă a arătat că recursul nu face decât

să repete susținerile făcute în fața primei instanțe, a cărei sentință este corectă

în raport cu probele administrate: certificat de înmatriculare partea II eliberat

de Comunitatea Europeană - Republica Germania la data de 03 iunie 2009, cartea de

identitate a vehiculului eliberată de autoritățile germane, certificat de inspecție

din 09 ianuarie 2009 privind efectuarea verificărilor gazelor de eșapament, fișa

de inspecție tehnică generală a autoturismului din data de 09 ianuarie 2009, certificatul

de conformitate CE eliberat de producătorul V. la data de 22 iunie 2009 și raportul

de expertiză tehnică judiciară.

Raportul de expertiză

exprimă opinia unei persoane de specialitate, solicitată de instanță în temeiul

art. 129 alin. (5) și 201 alin. (3) C. proc. civ., care confirmă că nivelul normei

de poluare a autovehiculului este Euro 3, în acord cu înscrisurile depuse la dosar

și cu legislația aplicabilă, în timp de RA Registrul Auto Român stabilește norma

de poluare raportându-se strict la anul fabricației.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

,

ținând seama și de apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul este fondat,

în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

de drept relevante

1.1. Cu privire la regularitatea

procedurii prealabile

Potrivit art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „

Înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său

sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să

solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării

actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în

egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există”.

Alin. (7) al aceluiași

articol permite exercitarea procedurii prealabile și peste termenul de 30 de zile,

dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, în cazul destinatarului

acestuia, sau de la data luării la cunoștință, în cazul terților, cu condiția existenței

unor motive temeinice care să justifice depășirea termenului stabilit prin

alin. (1).

În speță intimata-reclamantă

a contestat norma de poluare înscrisă în cartea de identitate seria emisă la data

de 17 iunie 2009, printr-o acțiune înregistrată inițial la instanța civilă, și a

exercitat procedura printr-o plângere expediată prin poștă, cu confirmare de primire

la data de 30 noiembrie 2009, anterior datei învestirii instanței de contencios

administrativ (25 ianuarie 2010), urmare a declinării competenței.

Recurenta-pârâtă a invocat,

pe de o parte, neîndeplinirea procedurii prealabile anterior formulării cererii

de chemare în judecată și, pe de altă parte, neîndeplinirea procedurii prealabile

în termenul prevăzut în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 – sancțiunea procedurală

ce poate interveni în ambele situații fiind aceea a inadmisibilității acțiunii în

contencios administrativ.

În raport cu împrejurările

legate de modul de învestire a instanței de contencios administrativ, astfel cum

au fost prezentate mai sus, și în lipsa unei dovezi certe privind data comunicării

actului atacat, soluția de respingere a excepției, pronunțată de prima instanță

prin încheierea din data de 26 aprilie 2010, este corectă și urmează a fi menținută

de instanța de control judiciar.

1.2. Cu privire la soluția

pronunțată pe fondul cauzei

Criticile formulate s-au

circumscris motivului prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea

unor prevederi din legislația națională și europeană, detaliate în motivarea recursului,

încălcări produse ca urmare a fundamentării soluției pe un raport de expertiză care,

în opinia recurentei-pârâte, nu a ținut seama de complexitatea și tehnicitatea procesului

de determinare a gradului de poluare chimică a unui autovehicul și a dus la o concluzie

eronată.

De asemenea, s-a invocat

motivul prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., constând în neanalizarea și neindicarea,

în cuprinsul hotărârii, a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările, probele

și obiecțiunile formulate de pârâtă în fața primei instanțe.

Într-adevăr, singurul

considerent reținut de instanță în motivarea sentinței constă în reproducerea concluziilor

expertizei tehnice auto, fără o proprie evaluare a judecătorului prin prisma reglementărilor

în materie și fără a fi fost prezentate motivele pentru care apărările pârâtei au

fost considerate neîntemeiate.

Or, raportul de expertiză

tehnică auto cuprinde doar o opinie de specialitate, conform art. 201 alin. (1)

C. proc. civ., care nu poate constitui unicul temei al formării convingerii instanței,

fără a fi supus unui proces de apreciere a probatoriului, în care să intervină raționamentul

judecătorului, în vederea încadrării situației de fapt stabilite prin administrarea

probelor în ipoteza anumitor norme juridice.

Dintr-o altă perspectivă,

este de menționat că, prin încheierea din data de 26 aprilie 2010, instanța de fond

a pus în discuție necesitatea solicitării punctului de vedere al unui specialist

în domeniul strict specializat al stabilirii normei de poluare, potrivit art. 201

alin. (3) C. proc. civ., text pe care l-a indicat expres în cuprinsul încheierii.

Cu toate acestea, a dispus

efectuarea unei expertize tehnice auto, conform art. 201 alin. (1) C. proc.

civ., desemnând un expert de pe lista întocmită de biroul local de expertiză, potrivit

art. 202 din același cod.

Raportul de expertiză

tehnică auto a fost întocmit exclusiv pe baza obiectivelor propuse de reclamantă

și încuviințate de instanță prin aceeași încheiere și nu face niciun fel de trimitere

la corespondența dintre directiva după care a fost omologat autovehiculul în Germania

(96/69 CE) și actele normative prin care directivele europene în materie au fost

transpuse în legislația națională. Obiecțiunile formulate de pârâtă în acest sens

au fost respinse prin încheierea din data de 11 octombrie 2010, cu o motivare lacunară,

care vizează numai regularitatea efectuării expertizei, fără o analiză a aspectelor

de fond invocate; încheierea conține și o mențiune inexactă, în sensul că la dosar

există „părerea exprimată de un specialist cu privire la problemele de omologare”,

deși, așa cum rezultă din cele expuse anterior, proba administrată a fost o expertiză

tehnică auto, în temeiul art. 201 alin. (1) C. proc. civ., fără a se fi solicitat

punctul de vedere al unui expert strict specializat, conform alin. (3) al aceluiași

articol.

Având în vedere toate

aceste împrejurări, instanța de control judiciar constată că raportul de expertiză

întocmit în acest mod nu era în măsură să ducă la lămurirea cauzei, fiind necesară

o opinie în domeniul strict specializat al determinării gradului de poluare chimică

și încadrării autovehiculelor în norma de poluare corespunzătoare, criticile formulate

de recurenta-reclamantă fiind, astfel, întemeiate.

adoptate în recurs

Toate considerentele expuse

conduc la concluzia admiterii recursului, casării sentinței și trimiterii cauzei

spre rejudecare la aceeași Curte de apel, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmând ca instanța de trimitere

să procedeze la administrarea probei prevăzute în art. 201 alin. (3) C. proc.

civ.

La pronunțarea soluției

au fost avute în vedere și prevederile art. 314 C. proc. civ., potrivit cărora Înalta

Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii numai atunci când

împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite, iar casarea hotărârii atacate

se face în scopul aplicării corecte a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de către RA Registrul Auto Român împotriva sentinței civile nr. 383 din 18 octombrie

2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2011.