ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5119/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Reșița, reclamantul K.P.I. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Registrul Auto Român, să se constate că autoturismul proprietatea sa,

marca FE cu nr. de identificare "X" se încadrează în norma de poluare

euro 2, conform cu normele europene de omologare și autorizare ISO 3779/2006 și

să fie obligat pârâtul, prin reprezentanța din Caraș-Severin, la modificarea

datelor din cartea de identitate a autovehiculului mai sus menționat, în sensul

arătat la capătul 1 din cerere.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că la omologarea autovehiculului anterior menționat,

achiziționat de ocazie din Germania, în cartea de identitate a autovehiculului

a fost încadrat în gradul de poluare euro 0 (noneuro), aspect care nu

corespunde cu datele din cartea de identitate a autovehiculului avută în

Germania, unde a fost încadrat la gradul de poluare redus, respectiv euro 2,

criticând constatările reprezentanților pârâtului.

Prin întâmpinare,

pârâtul RAR a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei în

soluționarea pricinii, precum și excepțiile inadmisibilității cererii pentru

neurmarea de către reclamant a procedurii prealabile administrative în termen

de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată cartea de identitate a

autovehiculului, respectiv 25 noiembrie 2008 și tardivității formulării

cererii, raportat la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

conform cărora cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ poate

fi introdusă în termen de cel mult un an de la data comunicării actului, adică

în cazul de față, cel mai târziu la data de 25 noiembrie 2009.

Pe fond, a invocat

netemeinicia cererii arătând că CIV a fost corect eliberată de reprezentanța

RAR Caraș-Severin, având în vedere că criteriile după care se face încadrarea

în normele de poluare sunt cele indicate de legislația națională, respectiv de

Ordinul MCT nr. 2132/2005 modificat prin Ordinul MT nr. 1275/2009.

Autovehiculul în cauză nu a fost omologat conform Directivei nr. 70/220 CEE

amendată prin Directiva nr. 96/69 CE care reprezintă gradul de poluare euro 2.

Prin Sentința civilă

nr. 3294 din 17 noiembrie 2010, Judecătoria Reșița, admițând excepția

necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cererii în

favoarea Curții de Apel București - SCAF, în temeiul art. 10 alin. (1) teza a

II-a din Legea nr. 554/2004.

La rândul său, prin

Sentința civilă nr. 6675 din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția

inadmisibilității cererii, pentru neurmarea procedurii prealabile și, în

consecință, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul K.P.I.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că în speță reclamantul nu a urmat procedura

obligatorie impusă de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva Sentinței

civile nr. 6675 din 11 noiembrie 2011 a formulat recurs, în termenul legal,

reclamantul K.P.I., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la

instanța competentă spre rejudecare, pentru motive încadrate în dispozițiile

art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea

recursului, hotărârea instanței de fond a fost criticată ca nelegală și

netemeinică, recurentul arătând că acțiunea sa este o acțiune civilă în

constatare, și nu o acțiune în contencios administrativ, nefiind, astfel,

supusă regulilor contenciosului administrativ, și că judecătorul era ținut de

cadrul procesual stabilit de către părți.

Prin întâmpinarea

depusă, intimatul-pârât Registrul Auto Român a solicitat, în principal,

constatarea nulității recursului, susținându-se că în cuprinsul cererii de

recurs nu a fost formulată nici o critică concretă raportat la modul de

judecată al instanței de fond.

În subsidiar s-a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat și urmează a-l respinge, pentru motivele care vor fi expuse în

continuare.

Mai întâi, excepția

nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât Registrul Auto Român,

este apreciată ca nefondată.

În cererea sa,

recurentul a expus argumentele pentru care apreciază că hotărârea instanței de

fond este nelegală într-o manieră care satisface exigențele art. 304 C. proc.

civ., cu indicarea temeiului de drept al cererii sale.

Criticile

recurentului sunt, însă, neîntemeiate.

Astfel,

recurentul-reclamant a învestit instanța de judecată cu o cerere prin care a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român, să se constate că

autoturismul proprietatea sa, marca FE cu nr. de identificare "X" se

încadrează în norma de poluare euro 2, conform cu normele europene de omologare

și autorizare ISO 3779/2006 și să fie obligat pârâtul, prin reprezentanța din

Caraș-Severin, la modificarea datelor din cartea de identitate a

autovehiculului mai sus menționat, în sensul arătat la capătul 1 din cerere.

Regia Autonomă

Registrul Auto Român, înființată potrivit H.G. nr. 768/1991 ca urmare a

reorganizării Registrului Auto Român, este persoană juridică care funcționează

sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, autorizată să

presteze un serviciu public în regim de putere publică și care se încadrează,

astfel, ipotezei avute în vedere de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 554/2004, care conturează sfera autorităților publice.

R.A. Registrul Auto

Român, în baza împuternicirii date de Ministerul Transporturilor, ca autoritate

în transporturi, certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele de

siguranță a circulației, protecție a mediului înconjurător și în categoria de

folosință căreia îi sunt destinate, efectuează verificarea stațiilor de

inspecție tehnică, la cererea Ministerului Transporturilor, precum și

operațiunile de registru pentru vehiculele rutiere înmatriculate în România,

efectuează omologarea de tip și individuală pentru circulația pe drumurile

publice a tuturor tipurilor de vehicule rutiere, fabricate în țară sau

importate, pe baza încercărilor în laboratoarele proprii.

Actele emise de către

Registrul Auto Român în exercitarea acestor atribuții sunt acte administrative.

Astfel, obiectul

cererii deduse judecății de către reclamant, constă, în esență, în obligarea

unei autorități publice să modifice, respectiv să elibereze un act

administrativ.

Or, acesta

constituie, fără îndoială, acțiune în contencios administrativ, reglementat de

legea specială, așa cum în mod corect au apreciat și instanțele de fond, și

anume cadrul în care orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ, poate solicita anularea actului, recunoașterea dreptului pretins

sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată ca urmare a

conduitei unei autorități publice.

Nu se poate reține că

obiectul cererii reclamantului se constituie într-o acțiune în constatare de

drept comun, aspect de natură a influența în mod decisiv competența de

soluționare a cauzei, câtă vreme acesta critică modul în care o autoritate

publică și-a îndeplinit atribuțiile, solicită ca instanța de judecată să

aprecieze o situație de fapt și să administreze probe în acest sens, iar scopul

urmărit esențialmente de către reclamant este tocmai stabilirea, în sarcina

autorității pârâte, a unei obligații de a modifica/revoca un act administrativ

emis anterior de aceasta.

Dispozițiile art. 109

alin. (2) C. proc. civ. arată că sesizarea instanței se poate face numai după

îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres

aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea

de chemare în judecată.

În condițiile în

care, față de obiectul cererii reclamantului, devin incidente dispozițiile

Legii speciale nr. 554/2004, art. 7 alin. (1) din acest act normativ prevede

expres că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un

interes legitim printr-un act administrativ individual, înainte de a se adresa

instanței de contencios administrativ competente, trebuie să solicite

autorității emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există,

în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în

parte a acestuia.

Or, așa cum în mod

corect a reținut și instanța de fond, recurentul-reclamant nu a făcut dovada

urmării procedurii prealabile obligatorii anterior menționate, soluția care se

impunea fiind, astfel, respingerea acțiunii sale ca inadmisibilă.

În aceste condiții,

apreciind că nu sunt întemeiate criticile recurentului și că nu există motive

de reformare a hotărârii primei instanțe, Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și

ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de K.P.I. împotriva Sentinței civile nr. 6675 din 11 noiembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 aprilie 2013.

Procesat de GGC - LM