ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5119/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița, reclamantul K.P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român, să se constate că autoturismul proprietatea sa, marca FE cu nr. de identificare "X" se încadrează în norma de poluare euro 2, conform cu normele europene de omologare și autorizare ISO 3779/2006 și să fie obligat pârâtul, prin reprezentanța din Caraș-Severin, la modificarea datelor din cartea de identitate a autovehiculului mai sus menționat, în sensul arătat la capătul 1 din cerere.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la omologarea autovehiculului anterior menționat, achiziționat de ocazie din Germania, în cartea de identitate a autovehiculului a fost încadrat în gradul de poluare euro 0 (noneuro), aspect care nu corespunde cu datele din cartea de identitate a autovehiculului avută în Germania, unde a fost încadrat la gradul de poluare redus, respectiv euro 2, criticând constatările reprezentanților pârâtului.

Prin întâmpinare, pârâtul RAR a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei în soluționarea pricinii, precum și excepțiile inadmisibilității cererii pentru neurmarea de către reclamant a procedurii prealabile administrative în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată cartea de identitate a autovehiculului, respectiv 25 noiembrie 2008 și tardivității formulării cererii, raportat la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ poate fi introdusă în termen de cel mult un an de la data comunicării actului, adică în cazul de față, cel mai târziu la data de 25 noiembrie 2009. Pe fond, a invocat netemeinicia cererii arătând că CIV a fost corect eliberată de reprezentanța RAR Caraș-Severin, având în vedere că criteriile după care se face încadrarea în normele de poluare sunt cele indicate de legislația națională, respectiv de Ordinul MCT nr. 2132/2005 modificat prin Ordinul MT nr. 1275/2009.

Autovehiculul în cauză nu a fost omologat conform Directivei nr. 70/220 CEE amendată prin Directiva nr. 96/69 CE care reprezintă gradul de poluare euro 2. Prin Sentința civilă nr. 3294 din 17 noiembrie 2010, Judecătoria Reșița, admițând excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București - SCAF, în temeiul art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004. La rândul său, prin Sentința civilă nr. 6675 din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii, pentru neurmarea procedurii prealabile și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul K.P.I.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în speță reclamantul nu a urmat procedura obligatorie impusă de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Împotriva Sentinței civile nr. 6675 din 11 noiembrie 2011 a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul K.P.I., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la instanța competentă spre rejudecare, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului, hotărârea instanței de fond a fost criticată ca nelegală și netemeinică, recurentul arătând că acțiunea sa este o acțiune civilă în constatare, și nu o acțiune în contencios administrativ, nefiind, astfel, supusă regulilor contenciosului administrativ, și că judecătorul era ținut de cadrul procesual stabilit de către părți.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât Registrul Auto Român a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, susținându-se că în cuprinsul cererii de recurs nu a fost formulată nici o critică concretă raportat la modul de judecată al instanței de fond. În subsidiar s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru motivele care vor fi expuse în continuare. Mai întâi, excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât Registrul Auto Român, este apreciată ca nefondată.

În cererea sa, recurentul a expus argumentele pentru care apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală într-o manieră care satisface exigențele art. 304 C. proc. civ., cu indicarea temeiului de drept al cererii sale. Criticile recurentului sunt, însă, neîntemeiate. Astfel, recurentul-reclamant a învestit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român, să se constate că autoturismul proprietatea sa, marca FE cu nr. de identificare "X" se încadrează în norma de poluare euro 2, conform cu normele europene de omologare și autorizare ISO 3779/2006 și să fie obligat pârâtul, prin reprezentanța din Caraș-Severin, la modificarea datelor din cartea de identitate a autovehiculului mai sus menționat, în sensul arătat la capătul 1 din cerere.

Regia Autonomă Registrul Auto Român, înființată potrivit H.G. nr. 768/1991 ca urmare a reorganizării Registrului Auto Român, este persoană juridică care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, autorizată să presteze un serviciu public în regim de putere publică și care se încadrează, astfel, ipotezei avute în vedere de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, care conturează sfera autorităților publice. R.A.

Registrul Auto Român, în baza împuternicirii date de Ministerul Transporturilor, ca autoritate în transporturi, certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele de siguranță a circulației, protecție a mediului înconjurător și în categoria de folosință căreia îi sunt destinate, efectuează verificarea stațiilor de inspecție tehnică, la cererea Ministerului Transporturilor, precum și operațiunile de registru pentru vehiculele rutiere înmatriculate în România, efectuează omologarea de tip și individuală pentru circulația pe drumurile publice a tuturor tipurilor de vehicule rutiere, fabricate în țară sau importate, pe baza încercărilor în laboratoarele proprii. Actele emise de către Registrul Auto Român în exercitarea acestor atribuții sunt acte administrative.

Astfel, obiectul cererii deduse judecății de către reclamant, constă, în esență, în obligarea unei autorități publice să modifice, respectiv să elibereze un act administrativ. Or, acesta constituie, fără îndoială, acțiune în contencios administrativ, reglementat de legea specială, așa cum în mod corect au apreciat și instanțele de fond, și anume cadrul în care orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, poate solicita anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată ca urmare a conduitei unei autorități publice.

Nu se poate reține că obiectul cererii reclamantului se constituie într-o acțiune în constatare de drept comun, aspect de natură a influența în mod decisiv competența de soluționare a cauzei, câtă vreme acesta critică modul în care o autoritate publică și-a îndeplinit atribuțiile, solicită ca instanța de judecată să aprecieze o situație de fapt și să administreze probe în acest sens, iar scopul urmărit esențialmente de către reclamant este tocmai stabilirea, în sarcina autorității pârâte, a unei obligații de a modifica/revoca un act administrativ emis anterior de aceasta. Dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. arată că sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

În condițiile în care, față de obiectul cererii reclamantului, devin incidente dispozițiile Legii speciale nr. 554/2004, art. 7 alin. (1) din acest act normativ prevede expres că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, trebuie să solicite autorității emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Or, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, recurentul-reclamant nu a făcut dovada urmării procedurii prealabile obligatorii anterior menționate, soluția care se impunea fiind, astfel, respingerea acțiunii sale ca inadmisibilă.

În aceste condiții, apreciind că nu sunt întemeiate criticile recurentului și că nu există motive de reformare a hotărârii primei instanțe, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de K.P.I. împotriva Sentinței civile nr. 6675 din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - LM