ÎCCJ, Decizia nr. 7/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, la data de 2 octombrie 2003, B.M. a

formulat plângere penală împotriva procurorului C.C., din cadrul Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara, imputându-i săvârșirea infracțiunii de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Petiționarul a susținut că,

având calitatea de învinuit în dosarul nr. 38/P/2002 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, procurorul C.C., care a efectuat urmărirea penală în

acest dosar, a încălcat prevederile art. 172 alin. (1) C. proc. pen., prin

aceea că, în luna septembrie 2003, a procedat la ascultarea unei martore fără

să încunoștiințeze pe apărătorul său despre data și ora efectuării acelui act

de procedură.

Pentru a sublinia că

procurorul a acționat cu bună știință, petiționarul a învederat că apărătorul

său ales formulase, la data de 7 iulie 2003, o cerere prin care a solicitat să

i se asigure posibilitatea de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire

penală în dosarul menționat.

Procurorul desemnat să

examineze plângerea, prin rezoluția din 5 decembrie 2003, dată în dosarul nr. 746/P/2003

al secției de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi

penale cu privire la procurorul C.C., motivând că, prin conținutul ei, fapta

sesizată nu este prevăzută de legea penală, pentru situația la care se referă

petiționarul existând posibilitate de a se formula plângere potrivit

dispozițiilor art. 275 și urm. C. proc. pen.

Petiționarul B.M. a formulat

plângere împotriva acestei rezoluții.

Prin rezoluția din 26

ianuarie 2004, dată în dosarul nr. 1423/119/2004, procurorul șef al secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea plângerii formulate de B.M.

împotriva rezoluției emise în dosarul nr. 746/P/2003.

S-a motivat că, în urma

verificării dosarului nr. 129/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, s-a constatat că B.M. nu a avut calitatea de învinuit în acest dosar

și că nici nu s-a pronunțat vreo soluție față de el, persoana vizată în dosarul

respectiv fiind M.S.R., în privința căruia s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală în temeiul art. 18

1

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen., prin ordonanța din 15 octombrie 2003.

Împotriva ambelor rezoluții,

petiționarul a formulat plângere, cu care s-a adresat Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală, susținând că prin ascultarea unui martor în cauza

în care era cercetat, în lipsa apărătorului său ales, procurorul C.C. i-a

încălcat dreptul la apărare, comițând, astfel, un abuz în serviciu.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin sentința nr. 115 din 26 mai 2004, a respins

plângerea, ca nefondată, cu motivarea că omisiunea la care se referă

petiționarul, nu constituie faptă penală, deoarece acesta avea posibilitate să

formuleze plângere împotriva actelor de urmărire penală la procurorul ierarhic

superior, potrivit art. 275-278 C. proc. pen., precum și să solicite refacerea

actului de urmărire penală, pretins viciat, prin reaudierea martorului în

prezența apărătorului ales.

Petiționarul a declarat

recurs împotriva sentinței, susținând, în esență, că refacerea actului de

urmărire penală, la care se face referire prin sentință, nu poate înlătura și

gravele prejudicii materiale și morale ce i s-au produs prin conduita abuzivă a

procurorului împotriva căruia s-a plâns.

Petiționarul a formulat și

cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 275, 276,

277 și 278 C. proc. pen., solicitând să fie sesizată Curtea Constituțională,

pentru soluționarea acestei excepții.

Examinându-se recursul, în

raport cu excepția tardivității acestuia, invocată de procuror, se constată

următoarele:

În adevăr, din partea

introductivă a sentinței rezultă că la închiderea dezbaterilor s-a prezentat

apărătorul ales al petiționarului, menționând că va depune concluzii scrise,

astfel că, în raport cu prevederile art. 385

3

alin. (2), cu referire

la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de recurs se socotește, pentru

el, de la data de 26 mai 2004, când a fost pronunțată sentința.

Așa fiind și cum până la

data de 7 iunie 2004, când petiționarul a depus cererea de recurs la poștă, a

fost depășit termenul de 10 zile, calculat potrivit art. 385

3

alin.

(1) și (2), cu referire la art. 368 alin. (3) C. proc. pen., precum și în

conformitate cu dispozițiile art. 186 alin. (2) din același cod, se impune să

se constate că această cale de atac, a recursului, a fost exercitată tardiv.

În raport cu admiterea

excepției de tardivitate, a cărei luare în considerare are prioritate față de

orice altă excepție, se constată că nu mai poate fi examinată cererea

petiționarului, de sesizare a Curții Constituționale, pentru soluționarea excepției

pe care a invocat-o cu privire la neconstituționalitatea art. 275, 276, 277 și

278 C. proc. pen.

În consecință, urmează ca

recursul declarat de petiționarul B.M. să fie respins ca tardiv, cu obligarea

sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de petiționarul B.M. împotriva sentinței nr. 115 din 26 mai

2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 1047/2004.

Obligă pe petiționar să

plătească statului, suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 ianuarie 2005.