ÎCCJ, Decizia nr. 7/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, la data de 2 octombrie 2003, B.M. a formulat plângere penală împotriva procurorului C.C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, imputându-i săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. Petiționarul a susținut că, având calitatea de învinuit în dosarul nr. 38/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, procurorul C.C., care a efectuat urmărirea penală în acest dosar, a încălcat prevederile art. 172 alin. (1) C. proc. pen., prin aceea că, în luna septembrie 2003, a procedat la ascultarea unei martore fără să încunoștiințeze pe apărătorul său despre data și ora efectuării acelui act de procedură.

Pentru a sublinia că procurorul a acționat cu bună știință, petiționarul a învederat că apărătorul său ales formulase, la data de 7 iulie 2003, o cerere prin care a solicitat să i se asigure posibilitatea de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală în dosarul menționat. Procurorul desemnat să examineze plângerea, prin rezoluția din 5 decembrie 2003, dată în dosarul nr. 746/P/2003 al secției de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la procurorul C.C., motivând că, prin conținutul ei, fapta sesizată nu este prevăzută de legea penală, pentru situația la care se referă petiționarul existând posibilitate de a se formula plângere potrivit dispozițiilor art. 275 și urm. C. proc.

pen. Petiționarul B.M. a formulat plângere împotriva acestei rezoluții. Prin rezoluția din 26 ianuarie 2004, dată în dosarul nr. 1423/119/2004, procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea plângerii formulate de B.M. împotriva rezoluției emise în dosarul nr. 746/P/2003. S-a motivat că, în urma verificării dosarului nr. 129/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a constatat că B.M.

nu a avut calitatea de învinuit în acest dosar și că nici nu s-a pronunțat vreo soluție față de el, persoana vizată în dosarul respectiv fiind M.S.R., în privința căruia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 18 1 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., prin ordonanța din 15 octombrie 2003. Împotriva ambelor rezoluții, petiționarul a formulat plângere, cu care s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, susținând că prin ascultarea unui martor în cauza în care era cercetat, în lipsa apărătorului său ales, procurorul C.C. i-a încălcat dreptul la apărare, comițând, astfel, un abuz în serviciu.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința nr. 115 din 26 mai 2004, a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că omisiunea la care se referă petiționarul, nu constituie faptă penală, deoarece acesta avea posibilitate să formuleze plângere împotriva actelor de urmărire penală la procurorul ierarhic superior, potrivit art. 275-278 C. proc. pen., precum și să solicite refacerea actului de urmărire penală, pretins viciat, prin reaudierea martorului în prezența apărătorului ales. Petiționarul a declarat recurs împotriva sentinței, susținând, în esență, că refacerea actului de urmărire penală, la care se face referire prin sentință, nu poate înlătura și gravele prejudicii materiale și morale ce i s-au produs prin conduita abuzivă a procurorului împotriva căruia s-a plâns.

Petiționarul a formulat și cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 275, 276, 277 și 278 C. proc. pen., solicitând să fie sesizată Curtea Constituțională, pentru soluționarea acestei excepții. Examinându-se recursul, în raport cu excepția tardivității acestuia, invocată de procuror, se constată următoarele: În adevăr, din partea introductivă a sentinței rezultă că la închiderea dezbaterilor s-a prezentat apărătorul ales al petiționarului, menționând că va depune concluzii scrise, astfel că, în raport cu prevederile art. 385 3 alin. (2), cu referire la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de recurs se socotește, pentru el, de la data de 26 mai 2004, când a fost pronunțată sentința.

Așa fiind și cum până la data de 7 iunie 2004, când petiționarul a depus cererea de recurs la poștă, a fost depășit termenul de 10 zile, calculat potrivit art. 385 3 alin. (1) și (2), cu referire la art. 368 alin. (3) C. proc. pen., precum și în conformitate cu dispozițiile art. 186 alin. (2) din același cod, se impune să se constate că această cale de atac, a recursului, a fost exercitată tardiv. În raport cu admiterea excepției de tardivitate, a cărei luare în considerare are prioritate față de orice altă excepție, se constată că nu mai poate fi examinată cererea petiționarului, de sesizare a Curții Constituționale, pentru soluționarea excepției pe care a invocat-o cu privire la neconstituționalitatea art. 275, 276, 277 și 278 C. proc.

pen. În consecință, urmează ca recursul declarat de petiționarul B.M. să fie respins ca tardiv, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiționarul B.M. împotriva sentinței nr. 115 din 26 mai 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1047/2004. Obligă pe petiționar să plătească statului, suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2005.