ÎCCJ, Decizia nr. 104/2006
ÎCCJ, Decizia nr. 104/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluția nr. 852/P/2005 din 29 iulie 2005,
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire
penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de
magistratul N.E., la plângerea petentului A.I., sub aspectul infracțiunii de
abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.
S-a reținut că petentul menționat a sesizat Înalta
Curte de Casație și Justiție, cu privire la comiterea de către procurorul N.E.,
a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de
art. 246 C. pen., constând în aceea că „la data de 20 septembrie 2004, la
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dezbătut cauza din dosarul nr. 105/2004
(...), dezbatere la care doamna procuror a solicitat cu vehemență respingerea
recursului, pe motiv de tardivitate, fără să constate că instanța a încălcat
prevederile art. 304 și 360 C. proc. pen. și fără să ia în considerare
scrisoarea mea din data de 31 martie 2004”.
Prin sentința nr. 368 din 15 iunie 2005, pronunțată
în dosarul nr. 2482/2005, al Înaltei Curți de casație și Justiție, secția
penală, în temeiul art. 285, raportat la art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen.,
s-a dispus trimiterea cauzei la procuror, având în vedere calitatea de
magistrat a făptuitoarei.
Din actele dosarului se constată că susținerile
persoanei vătămate A.I. sunt neîntemeiate, întrucât procurorul N.E. și-a
îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu.
Plângerea formulată de petent împotriva rezoluției de
neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția
nr. 14011/312/N/2005 din 5 septembrie 2005, a procurorului șef de secție a
secției de urmărire penală și criminalistică in cadrul Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva rezoluției primare de neîncepere a
urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, petentul A.I. a
formulat plângere, în temeiul art. 278
1
C. proc. pen.
Prin sentința nr. 648 din 18 noiembrie 2005, Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins plângerea petentului
A.I., ca nefondată.
În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a
reținut că cele două rezoluții sunt dispuse în acord cu actele de cercetare
efectuate și prin riguroasa respectare a dispozițiilor procesual-penale,
deoarece, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 316 C.
proc. pen., procurorul de ședință este liber să prezinte în instanță,
concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ținând seama de
probatoriul administrat în cauză.
Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul A.I. a
declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
La data de 20 februarie 2006, recurentul a depus
motivele recursului. Acesta a susținut că, în mod tendențios, procurorul D.M. a
susținut că înscrisurile depuse de către acesta sunt neîntemeiate. Aceasta a
susținut un fals, în vederea susținerii falsurilor realizate de făptuitorii
reclamați, precum și de fostul șef al magistratului menționat. Totodată, se
refuză a se constata încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 303/2004.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se
vor arăta în continuare:
Este adevărat că intereselor legale ale unei persoane
li se poate aduce atingere de către un funcționar public, prin exercitarea abuzivă
a atribuțiilor sale de serviciu.
Fapta prin care s-ar produce o astfel de urmare,
prezintă pericol social deosebit, în raport cu împrejurarea că este săvârșită
tocmai de cel care, dată fiind calitatea sa specială, avea obligația apărării
legalității în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Drept urmare, prin art. 246 C. pen., sub denumirea
marginală „abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor”, a fost
incriminată „fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale
de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod
defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei
persoane”.
Cu referire la cauză, întrunește elementele
constitutive ale unei astfel de infracțiuni, îndeplinirea defectuoasă a
atribuțiilor de serviciu, printr-o acțiune sau omisiune, de o gravitate care să
releve pericolul social concret al infracțiunii, săvârșită cu intenție și care
să fi produs o vătămare a intereselor legale ale petentului.
Or, din actele dosarului rezultă că intimata și-a
îndeplinit o atribuție, astfel cum aceasta a fost stabilită prin art. 64 din
Legea nr. 304/2004.
Atribuția a fost corect îndeplinită, concluziile puse
în instanță, ca procuror de ședință, fiind confirmate de hotărârea pronunțată
în cauză.
De altfel, chiar și în situația în care concluziile
procurorului de ședință nu ar fi fost confirmate de decizia completului de 9
judecători al Înaltei Curți de Casație, infracțiunea de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor nu ar fi putut fi reținută, atât timp, cât, cu referire
la latura subiectivă, nu s-a afirmat și, cu atât mai puțin, nu s-a probat
intenția vătămării intereselor legitime ale petentului.
Prin urmare, respingând plângerea și menținând
rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,
nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385
9
C.
proc. pen.
Nici în această etapă procesuală nu au apărut
elemente noi, care să ducă la altă concluzie.
Totodată, nici motive de casare susceptibile a fi
puse în discuție din oficiu, nu se constată.
În consecință, pentru considerentele ce preced,
conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge
recursul declarat de petentul A.I., ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod,
petentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs,
conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 648 din 18
noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5618/2005, al Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția penală.
Obligă recurentul menționat să
plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli
judiciare în recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.