ÎCCJ, Decizia nr. 283/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 283/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 321 din 19
mai 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca
inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva intimatei B.G.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut că plângerea formulată de petentul A.I. nu privește
unul din actele procesuale prevăzute de art. 278
1
C. proc. pen.
Astfel, petentul a formulat
plângere împotriva intimatei B.G., susținând că aceasta se face vinovată de
săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,
constând în aceea că, în calitate de procuror de ședință, abdicând de la
obligația de a constata încălcările de lege în dosarul nr. 4366/2004 al Înaltei
Curți de Casație și Justiție, a solicitat în mod greșit respingerea plângerii,
ca tardivă.
Anexat acestei plângeri,
petentul a depus înscrisul denumit „contestație”, din care rezultă că s-a
adresat Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție, cu privire la soluția ce i-a fost comunicată, cu nr.
22466/3055/2004, la plângerea sa inițială împotriva procurorului menționat și
trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Așa cum rezultă din adresa
nr. 1055/18/N/6.05.2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, contestația petentului nu a fost considerată de natură penală, astfel
că nu s-a adoptat nici una din soluțiile determinate prin art. 278
1
C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei
instanțe, petentul A.I. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile
de casare prevăzute în art. 385
9
C. proc. pen. Petentul a precizat
că va motiva recursul, după redactarea și comunicarea sentinței atacate.
Recursul este nefondat,
pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din economia dispozițiilor
art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din același cod, rezultă
finalitatea actelor premergătoare, constând în obținerea datelor necesare
începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existența faptei, împrejurarea
că fapta a fost săvârșită de către învinuit și că făptuitorul răspunde penal.
Prin același text,
legiuitorul a avut în vedere și situația în care actele premergătoare efectuate
relevă inutilitatea începerii urmăririi penale
Convingerea formată în
temeiul actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluție procesuală
de începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia.
În concluzie, rezoluția sau
ordonanța, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform
art. 228 C. proc. pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziție
al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de
legea procesual-penală, dat în condiții determinate.
Drept urmare, în raport cu
caracterul imperativ al normelor legale menționate și în lipsa temeiului legal,
principiul echipolenței nu poate fi invocat, pentru ca altor acte,
nedeterminate de legea procesual-penală, să li se atribuie natura și efectele
rezoluției sau ordonanței, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi
penale.
Or, în cauză organul de
urmărire penală nu a dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, organul de urmărire
penală a fost sesizat printr-o plângere, de către petentul A.I., privind o
hotărâre judecătorească.
Prin referatul nr.
22466/3055/2004 din 18 ianuarie 2005, secția de urmărire penală și
criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, a constatat că sentința nr. 238/2004 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția penală, vizată prin plângerea adresată parchetului, este
susceptibilă de recurs.
Drept urmare, sesizarea a
fost respinsă, în raport cu situația expusă, situație comunicată petentului.
Împotriva acestei
comunicări, petentul a formulat contestație.
Ca atare, recursul se
constată a fi nefondat, plângerea formulată de petent privind, într-adevăr, un
referat, și nu unul din actele procesuale prevăzute de art. 278
1
C.
proc. pen.
În fine, din economia
dispozițiilor art. 278
1
C. proc. pen., rezultă cu evidență că este
supusă controlului judecătoresc, în condițiile acestui text, exclusiv dispoziția
de neîncepere a urmării penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii
formulate, corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții
vătămate, prin art. 275-278 din același cod.
Este exclusă orice altă
interpretare a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele
legale privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute
de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea lor ar
duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar
nesocoti.
Totodată, o altă concluzie
dedusă pe cale de interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui
legiuitorului, ceea ce nu a găsit cu cale să prevadă și, în consecință, a
altera voința reală a acestuia.
Or, în cauză petentul a
sesizat secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea
formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 278
1
C. proc. pen.
Așa fiind, în mod corect
instanța sesizată a respins plângerea, ca nefondată, hotărârea atacată nefiind
supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385
9
C.
proc. pen.
În consecință, pentru
considerentele ce preced, conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I.
Totodată, în baza art. 192
alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor
judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 321 din 19 mai 2005,
pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul
nr. 1433/2005.
Obligă petentul A.I. să plătească
statului, suma de 100 lei (1.000.000 lei vechi) cu titlu de cheltuieli judiciare
în recurs.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 7 noiembrie 2005.