ÎCCJ, Decizia nr. 51/2005

Asupra contestației în anulare de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 67 din 23 aprilie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de Liga Democratică pentru Dreptate din România, ca mandatară a numitei I.G., împotriva rezoluției nr. 92/P/2003 din 11 decembrie 2003. a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.I., A.M. și T.D., judecători la Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 249 și 289 C. pen. Recursul declarat de petentă împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 197 din 7 iunie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, Liga Democratică pentru Dreptate din România a formulat contestație. La termenul din 18 octombrie 2004, fixat pentru examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare, contestatoarea s-a prezentat prin avocat M.M. Invocând lipsa de timp pentru pregătirea apărării, contractul de asistență juridică fiind încheiat numai la data de 11 octombrie 2004, apărătorul contestatoarei a solicitat amânarea examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, la un alt termen. În vederea depunerii motivelor contestației în anulare, instanța de judecată a admis cererea și a amânat examinarea admisibilității în principiu, la data de 24 ianuarie 2005. La acest din urmă termen s-a prezentat pentru contestatoare, I.G., invocând calitatea sa de acționar majoritar la SC T. SRL Slobozia și a solicitat amânarea judecării cauzei, în vederea angajării unui apărător.

Cererea acesteia a fost admisă și s-a amânat judecarea cauzei, la data de 14 februarie 2005, pentru a da posibilitate contestatoarei, să-și angajeze un avocat, în vederea pregătirii apărării și pentru formularea motivelor în sprijinul contestației în anulare. Examinând cererea de contestație conform dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., cu referire la art. 386 din același cod, se constată următoarele: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare, modificare sau anulare, după caz.

În acest context, procesul penal se finalizează prin tranșarea definitivă a raportului juridic de drept penal, de către instanța competentă, printr-o hotărâre pronunțată în ciclul ordinar, cuprinzând judecarea în fond și, după caz, în căi de atac a cauzei. Hotărârea definitivă pronunțată, cu referire la dispozitivul acesteia, în raport cu prezumția de adevăr exprimată de principiul autorității de lucru judecat, exclude o nouă judecată.

Cum, însă, între adevărul juridic și adevărul factual nu există întotdeauna identitate și în raport cu împrejurarea complinirii în drept, într-o firească interpretare a scopului procesului penal, a conceptului de adevăr, cu cel de just sau de dreptate, într-o unitate funcțională dezirabilă, legal prevăzută, căreia i s-a acordat preeminență față de principiul autorității de lucru judecat, legea procesuală penală a reglementat posibilitatea anulării hotărârii judecătorești definitive, între altele, prin exercitarea contestației în anulare, prin admiterea căreia hotărârea atacată este desființată, iar cauza este repusă în stadiul de dezbatere a recursului.

Caracterul de cale extraordinară de atac al contestației în anulare rezultă din economia dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură penală, Titlul II, Cap. IV, Secțiunea I. Cale extraordinară de atac fiind, contestația în anulare poate fi exercitată restrictiv, numai în condițiile și pentru motivele strict determinate de lege. Drept urmare, prin art. 391 C. proc. pen., a fost reglementată o procedură prealabilă a „admiterii în principiu”, care constă în verificarea condițiilor ce se cer a fi întrunite cumulativ și care privesc respectarea termenului de declarare, întemeierea căii de atac pe motive care vizează cazurile prevăzute de art. 386 din același cod, precum și a împrejurării dacă în sprijinul acesteia se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Petenta a formulat în termen contestația, fără a invoca, însă, nici unul din cazurile de exercitare a acestei căi de atac, prevăzute în art. 386 C. proc. pen. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de lege, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Sunt de reținut în acest sens, dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în raport cu care cererea de contestație se admite în principiu, dacă sunt îndeplinite condițiile legii. Drept urmare, neîndeplinirea acestor condiții va duce la respingerea în principiu a contestației în anulare și, implicit, la neînceperea verificărilor pe care admiterea în principiu le presupune.

În consecință, cum în cauză condițiile de exercitare a acestei căi extraordinare de atac se constată a nu fi îndeplinite, cu referire la „motivul pe care se sprijină contestația, este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar”, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de petenta Liga Democratică pentru Dreptate din România, care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Liga Democratică pentru Dreptate din România, împotriva deciziei nr. 197 din 7 iunie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, pronunțată în dosarul nr. 118/2004, ca inadmisibilă. Obligă contestatoarea să plătească statului, 600.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2005.