ÎCCJ, Decizia nr. 51/2005

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 67 din 23 aprilie

2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de Liga Democratică pentru Dreptate din România,

ca mandatară a numitei I.G., împotriva rezoluției nr. 92/P/2003 din 11

decembrie 2003. a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. secția

de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de T.I., A.M. și T.D., judecători la Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 249

și 289 C. pen.

Recursul declarat de petentă

împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.

197 din 7 iunie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9

judecători.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

Liga Democratică pentru Dreptate din România a formulat contestație.

La termenul din 18 octombrie 2004,

fixat pentru examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare,

contestatoarea s-a prezentat prin avocat M.M.

Invocând lipsa de timp pentru

pregătirea apărării, contractul de asistență juridică fiind încheiat numai la

data de 11 octombrie 2004, apărătorul contestatoarei a solicitat amânarea examinării

admisibilității în principiu a contestației în anulare, la un alt termen.

În vederea depunerii motivelor

contestației în anulare, instanța de judecată a admis cererea și a amânat

examinarea admisibilității în principiu, la data de 24 ianuarie 2005.

La acest din urmă termen s-a prezentat

pentru contestatoare, I.G., invocând calitatea sa de acționar majoritar la SC T. SRL Slobozia și a solicitat amânarea judecării cauzei, în vederea angajării unui

apărător.

Cererea acesteia a fost admisă și

s-a amânat judecarea cauzei, la data de 14 februarie 2005, pentru a da

posibilitate contestatoarei, să-și angajeze un avocat, în vederea pregătirii

apărării și pentru formularea motivelor în sprijinul contestației în anulare.

Examinând cererea de contestație

conform dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., cu referire la art. 386 din

același cod, se constată următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Corespunzător acestui principiu

constituțional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei

penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi

supuse examinării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de

casare, modificare sau anulare, după caz.

În acest context, procesul penal se

finalizează prin tranșarea definitivă a raportului juridic de drept penal, de

către instanța competentă, printr-o hotărâre pronunțată în ciclul ordinar,

cuprinzând judecarea în fond și, după caz, în căi de atac a cauzei.

Hotărârea definitivă pronunțată, cu

referire la dispozitivul acesteia, în raport cu prezumția de adevăr exprimată

de principiul autorității de lucru judecat, exclude o nouă judecată.

Cum, însă, între adevărul juridic și

adevărul factual nu există întotdeauna identitate și în raport cu împrejurarea

complinirii în drept, într-o firească interpretare a scopului procesului penal,

a conceptului de adevăr, cu cel de just sau de dreptate, într-o unitate

funcțională dezirabilă, legal prevăzută, căreia i s-a acordat preeminență față

de principiul autorității de lucru judecat, legea procesuală penală a

reglementat posibilitatea anulării hotărârii judecătorești definitive, între

altele, prin exercitarea contestației în anulare, prin admiterea căreia

hotărârea atacată este desființată, iar cauza este repusă în stadiul de

dezbatere a recursului.

Caracterul de cale extraordinară de

atac al contestației în anulare rezultă din economia dispozițiilor cuprinse în

Codul de procedură penală, Titlul II, Cap. IV, Secțiunea I.

Cale extraordinară de atac fiind,

contestația în anulare poate fi exercitată restrictiv, numai în condițiile și

pentru motivele strict determinate de lege.

Drept urmare, prin art. 391 C. proc.

pen., a fost reglementată o procedură prealabilă a „admiterii în principiu”,

care constă în verificarea condițiilor ce se cer a fi întrunite cumulativ și

care privesc respectarea termenului de declarare, întemeierea căii de atac pe

motive care vizează cazurile prevăzute de art. 386 din același cod, precum și a

împrejurării dacă în sprijinul acesteia se depun ori se invocă dovezi care sunt

la dosar.

Petenta a formulat în termen

contestația, fără a invoca, însă, nici unul din cazurile de exercitare a

acestei căi de atac, prevăzute în art. 386 C. proc. pen.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în alte condiții, decât cele prevăzute de lege, constituie o încălcare a

principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Sunt de reținut în acest sens,

dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în raport cu care cererea de

contestație se admite în principiu, dacă sunt îndeplinite condițiile legii.

Drept urmare, neîndeplinirea acestor

condiții va duce la respingerea în principiu a contestației în anulare și,

implicit, la neînceperea verificărilor pe care admiterea în principiu le

presupune.

În consecință, cum în cauză condițiile

de exercitare a acestei căi extraordinare de atac se constată a nu fi

îndeplinite, cu referire la „motivul pe care se sprijină contestația, este

dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației, se depun ori

se invocă dovezi care sunt la dosar”,

Curtea va respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare declarată de petenta Liga Democratică

pentru Dreptate din România, care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va

fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de Liga Democratică pentru Dreptate din România, împotriva deciziei nr.

197 din 7 iunie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9

judecători, pronunțată în dosarul nr. 118/2004, ca inadmisibilă.

Obligă contestatoarea să plătească

statului, 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2005.