ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7180/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7180/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 21 mai 2003, municipiul Codlea, prin Primar, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății și Familiei, solicitând anularea Ordinului nr. 241/2003 și a dispoziției nr. 76/2003, de aprobare a structurii organizatorice a Spitalului Municipal Codlea și de redistribuire a personalului excedentar, rezultat în urma reorganizării. În motivarea acțiunii, s-a arătat că reorganizarea, desființarea sau schimbarea structurii organizatorice a unității sanitare publice s-a făcut fără avizul Consiliului Local Codlea. Prin sentința civilă nr. 242/2003 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă, prin admiterea excepției privind lipsa calității procesuale active a municipiului Codlea, reținându-se că, potrivit art. 7 din O.G.
nr. 70/2002, dreptul de avizare prealabilă îl are Consiliul județean sau local. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului s-a arătat în esență că reclamantul are calitate procesuală activă, potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, iar Consiliul local nu are această calitate, fiind o autoritate deliberativă. Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat. În materia contenciosului administrativ, pentru a folosi acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, reclamantul trebuie să fie beneficiarul unui drept subiectiv recunoscut de lege, drept încălcat de partea chemată în judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 70/2002 privind administrarea unităților sanitare publice de interes județean și local, reorganizarea acestor unități se poate face numai cu avizul Consiliilor județene sau locale. Ca urmare, nu municipiul Codlea (care are într-adevăr capacitate juridică deplină, potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001), are calitatea de a solicita anularea actelor nelegale menționate în acțiune, ci Consiliul Local Codlea, care avea dreptul să emită avizul prevăzut de art. 7 din O.G. nr. 70/2002, drept ce pretinde că a fost încălcat. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare de ordine publică, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul municipiul Codlea, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 242/F din 21 octombrie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.