ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2271/2005

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții T.C. și T.M., prin acțiunea lor astfel cum a fost precizată și completată, în contradictoriu cu Consiliul Județean Argeș, Consiliul Local al Municipiului Pitești, D.G.F.P. Argeș, RA R. Pitești, A.N. și A.M. și A.D.P. Pitești a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea de drept a deciziei nr. 338 din 28 septembrie 1988 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului Argeș, obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 16 situat în Pitești precum și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 175/1998 încheiat între pârâții RA R. și A.N.

și A.M. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au dobândit apartamentul în litigiu prin contract de construire nr. 14/1980 care ulterior a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 223/1974. Consiliul Local Pitești prin întâmpinare a solicitat să se constate lipsa calității procesuale pasive întrucât nu a fost implicat în emiterea sau întocmirea actelor privind trecerea sau preluarea imobilului în proprietatea statului. Ministerul Finanțelor și D.G.F.P. Argeș, la rândul lor, au invocat excepția lipsei calității procesual pasive, arătând că nu dețin imobilul în litigiu și nu au fost părți în actele a căror anulare se solicită. A.N., A.M. și A.N.C. la data de 21 octombrie 1999 au formulat o cerere de intervenție prin care au solicitat să se constate calitatea lor de proprietari ai imobilului revendicat pe care l-au dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 175/1998, act valabil încheiat.

După mai multe cicluri procesuale rejudecând cauza după casarea cu trimitere, Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 5386 din 21 iunie 2001, a admis acțiunea precizată și completată a constatat nulitatea absolută parțială a deciziei nr. 338 din 28 septembrie 1988 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului Argeș. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 175 din 1998, încheiat între RA R. Pitești și A.N. și A.M. A obligat pe pârâții A.D.P. Pitești, Consiliul Local al Municipiului Pitești, Municipiul Pitești și pe intervenienții A.N. și A.M., să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților ap. 16 din Pitești. A respins cererea de intervenție.

A luat act că reclamanții sunt de acord să achite valoarea ratelor rămase neplătite către C.E.C. A respins acțiunea față de Consiliul județean Argeș și D.G.F.P. Argeș ca nefondată. Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr. 1027 din 12 iunie 2002 a respins ca nefondate apelurile formulate de către pârâții A.D.P. Pitești, Consiliul Local al Municipiului Pitești, Municipiul Pitești precum și intervenienții A.M. și A.N. și A.N.C., împotriva hotărârii instanței de fond. A obligat apelanții la 500.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că în mod legal și temeinic instanța de fond a constatat că apartamentul în litigiu nu a fost preluat de către stat cu titlu valabil, întrucât Decretul nr. 223/1974 era un act neconstituțional în raport cu Constituția în vigoare la acea dată.

În plus decizia nr. 338/1988 prin care s-a dispus preluarea apartamentului nu a fost comunicată reclamanților și în consecință aceștia au dreptul să o atace și în prezent. Referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat de către intervenienți cu RA R. Pitești, s-a reținut că este lovit de nulitate absolută fiind încălcate dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995. S-a mai reținut având în vedere prevederile art. 480 C. civ. că reclamanții au dovedit temeinicia acțiunii lor în revendicare. Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr. 2098 R din 8 noiembrie 2002 în majoritate a admis recursurile declarate de către pârâții Consiliul Local Pitești, Municipiul Pitești, A.D.P. Pitești și intervenienții A.N., A.M.

și A.N.C. împotriva deciziei pronunțată de către instanța de apel, pe care a modificat-o în sensul că a admis apelurile și pe fond a respins acțiunea formulată de către reclamanți ca nefondată. A obligat pe reclamanți la 3.046.000 lei cheltuieli de judecată către intervenienți și la câte 46.500 lei către ceilalți trei pârâți. În opinia separată a uneia dintre membrii completului, recursurile trebuiau să fie respinse ca nefondate. În considerentele opiniei majoritare s-a reținut că decizia nr. 338/1988 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului Argeș în baza art. 2, art. 3 și art. 4 din Decretul nr. 223/1974 este constitutivă de drepturi și ca atare reprezintă un titlu valabil al statului asupra apartamentului în litigiu.

S-a reținut deasemeni că vânzarea apartamentului către intervenienți s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, cumpărătorii fiind de bună credință. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 2098/R din 8 noiembrie 2002 pronunțată de către Curtea de Apel Pitești considerând că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond totodată, aceasta este și vădit netemeinică. În acest sens se susține că modul preluare a imobilului proprietatea reclamanților de către stat, fără plata vreunei despăgubiri, contravine tuturor dispozițiilor legale în vigoare chiar la momentul când s-a făcut preluarea.

Se mai susține că față de lipsa dovezii de comunicare a deciziei, reclamanții sunt îndreptățiți să conteste legalitatea actului administrativ, iar instanța de recurs era obligată să verifice și să se pronunțe asupra legalității măsurii de preluare de către stat a imobilului astfel cum de altfel, în mod corect, au procedat instanțele de fond și apel. Pe de altă parte se mai susține în motivarea recursului în anulare că intervenienții nu pot invoca buna credință atunci când au cumpărat apartamentul întrucât ei cunoșteau că reclamanții aveau o cerere de restituire în natură a apartamentului pe cale judecătorească, proces în care ei, în calitate de chiriași, au și intervenit. Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, instanțele se pot pronunța asupra valabilității titlului de proprietate a statului, asupra bunurilor preluate de la foștii proprietari în raport de prevederile Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. În mod legal și temeinic instanțele de fond și apel au reținut că prevederile Decretului nr. 223/1974 în baza cărora s-a făcut preluarea imobilului de către stat contravin prevederilor art. 12, art. 17 și art. 36 din Constituția din 1965, conform cărora dreptul de proprietate este ocrotit de lege iar terenurile și construcțiile pot fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri.

Dispozițiile Decretului nr. 223/1974 contravin și dispozițiile art. 481 C. civ. care statuează că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”. În speță toate aceste prevederi legale existente în vigoare la momentul preluării imobilului în litigiu de către stat au fost încălcate, motiv pentru care urmează a constata că imobilul a fost preluat de către stat fără un titlu valabil, concluzie la care în mod corect au ajuns și instanțele de fond și apel. Instanța de recurs însă, printr-o încălcare esențială a prevederilor legale mai înainte arătate a ajuns la o altă concluzie, greșită însă. În consecință față de concluzia că imobilul proprietatea reclamanților a fost preluat abuziv, acțiunea reclamanților de revendicare a acestuia este întemeiată.

Referitor la contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului în litigiu, urmează a constata că intervenienții care la data cumpărării apartamentului aveau calitatea de chiriași, aveau cunoștință de faptul că reclamanții solicitaseră restituirea în natură a apartamentului pe cale judecătorească, deoarece avuseseră calitatea de intervenienți în acel proces și deci nu pot invoca buna-credință. În acest sens este de reținut că în momentul cumpărării de către intervenienți a apartamentului în litigiu era în curs de desfășurare un proces prin care reclamanții solicitau în baza prevederilor Legii nr. 112/1995 retrocedarea apartamentului, proces care s-a soluționat definitiv la data de 3 mai 1999 prin decizia civilă nr. 1495 a Curții de Apel Pitești.

În consecință contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare și în frauda legii. Pe cale de consecință conform prevederilor art. 948 și art. 967 C. civ., contractul de vânzare este lovit de nulitate. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul în anulare împotriva hotărârii Curții de Apel Pitești care va fi modificată în sensul de a fi respinse recursurile declarate de către Consiliul Local Pitești, Municipiul Pitești, A.D.P. și intervenienții A.N. și A.M. și A.N.C. împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 2098/R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pe care o modifică în sensul că respinge recursurile declarate de Consiliul Local Pitești, Municipiul Pitești și A.D.P. Pitești împotriva deciziei civile nr. 1027 din 12 iulie 2002 a Tribunalului Argeș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.