ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1611/2005

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 90

din 17 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul penal nr. 8889/2004 al Curții de

Apel Ploiești, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petentul N.I.,

împotriva rezoluției dată în dosarul penal nr. 603/II/2004 din 3 martie 2004 de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind

pe intimatul B.E.

În temeiul art. 192 C. proc.

pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

La data de 21 august 2003,

petentul N.I. a formulat plângere penală împotriva intimatului B.E., fost

locotenent colonel în cadrul Poliției orașului Titu, susținând că acesta, cu

ocazia cercetării locului accidentului de circulație produs în data de 1 august

2001 pe DN 7 Titu, la intersecția cu drumul comunal Fusea, a întocmit procesul

– verbal de cercetare la fața locului, act în care, cu știință, a inserat

împrejurări care nu corespundeau adevărului, a menționat date și împrejurări

false.

Urmare cercetărilor

întreprinse de organele de urmărire penală prin rezoluția nr. 283/P/2003 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de intimatul B.E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

S-a reținut că procesul

verbal de cercetare la fața locului s-a întocmit de către o echipă de cercetare

coordonată de șeful serviciului Poliției Rutiere, colonelul N.M. în prezența

martorilor asistenți D.C. și S.C. Ofițerul de cercetare penală, intimatul B.E.,

a procedat la audierea martorilor prezenți, întocmindu-se totodată și schița

locului accidentului soldat cu decesul unei persoane.

Se mai reține că probele

administrate în cursul cercetării judecătorești au confirmat situația de fapt

reținută de organele de cercetare penală, conducând în final la pronunțarea

unei hotărâri de condamnare a petiționarului N.I., pentru săvârșirea

infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.

Împotriva rezoluției de

neîcepere a urmăririi penale, pronunțată în dosarul penal nr. 283/P/2003 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petiționarul N.I. a formulat

plângere în condițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Aceasta a fost considerată

ca neîntemeiată, fiind respinsă prin rezoluția nr. 603/II/2/2004 din 3 martie

2004 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești.

Instanța de fond, sesizată

fiind, în condițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., a apreciat că soluțiile

pronunțate sunt legale și temeinice, iar susținerile petiționarului N.I.

relativ la săvârșirea de către intimatul B.E. a infracțiunii de fals

intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., nu sunt fondate.

Împotriva acestei hotărâri

petiționarul N.I., a declarat recurs, în termen legal solicitând casarea

sentinței și în temeiul art. 278 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., trimiterea

cauzei procurorului pentru completarea urmăririi penale.

În susținerea recursului a

reiterat motivele invocate în plângere, considerând că datele inserate în

procesul – verbal de cercetare la fața locului de către intimatul B.E. nu

corespund realității.

A apreciat că se impune

reaudierea unor martori, iar instanța de judecată nu a dat curs cererilor sale

formulate în cursul cercetării judecătorești.

Examinând hotărârea atacată

potrivit art. 385

14

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și

materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice

persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale

să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului poate

face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost

vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală fără însă a se aduce

atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.

În cauza supusă analizei,

procesul – verbal de cercetare la fața locului a fost întocmit de o echipă de

cercetare compusă din colonel N.M., șeful serviciului Poliției Rutiere,

locotenent – colonel B.E., ofițer de cercetare penală, M.C., plutonier major,

A.V., agent poliție rutieră, B.C., subofițer cercetări penale, plutonier G.V.,

agent ordine publică în cadrul Poliției oraș Titu, G.E.

Ulterior au fost audiați

martorii oculari, s-a întocmit schița locului accidentului, au fost

administrate alte probe considerate de organele de cercetare penală ca fiind

utile soluționării cauzei.

Urmare analizării acestora

de către procuror s-a dispus trimiterea în judecată a petiționarului N.I.,

pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178

alin. (2) C. pen.

Instanța de judecată, în

scopul aflării adevărului a procedat la administrarea tuturor probelor,

dispunând și efectuarea unei expertize pentru stabilirea dinamicii producerii

accidentului. Din conținutul acesteia rezultă că locul impactului a fost pe

sensul Costești Deal – Sălcuța, sens pe care rula regulamentar autoturismul.

Cauzele producerii accidentului s-au circumscris neatenției și aprecierii

eronate în conducere de care a dat dovadă petiționarul N.I.

Hotărârea instanței de fond

a fost verificată, urmare examinării de către părți a căilor de atac prevăzute

de lege, de instanțele de control judiciar.

Ca atare, atâta timp cât

măsurile dispuse s-au făcut cu respectarea deplină a legii și cum din actele

premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii cu privire la săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., de către

intimatul B.E., soluțiile pronunțate de parchet sunt legale.

Așa fiind, în temeiul art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul N.I. pronunțat împotriva sentinței

penale nr. 90 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

În temeiul art. 192 C. proc.

pen., obligă recurentul petiționar la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul N.I. împotriva sentinței penale nr. 90 din 17

noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 martie 2005.