ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1611/2005

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 90 din 17 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul penal nr. 8889/2004 al Curții de Apel Ploiești, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petentul N.I., împotriva rezoluției dată în dosarul penal nr. 603/II/2004 din 3 martie 2004 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe intimatul B.E. În temeiul art. 192 C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: La data de 21 august 2003, petentul N.I.

a formulat plângere penală împotriva intimatului B.E., fost locotenent colonel în cadrul Poliției orașului Titu, susținând că acesta, cu ocazia cercetării locului accidentului de circulație produs în data de 1 august 2001 pe DN 7 Titu, la intersecția cu drumul comunal Fusea, a întocmit procesul – verbal de cercetare la fața locului, act în care, cu știință, a inserat împrejurări care nu corespundeau adevărului, a menționat date și împrejurări false. Urmare cercetărilor întreprinse de organele de urmărire penală prin rezoluția nr. 283/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul B.E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

S-a reținut că procesul verbal de cercetare la fața locului s-a întocmit de către o echipă de cercetare coordonată de șeful serviciului Poliției Rutiere, colonelul N.M. în prezența martorilor asistenți D.C. și S.C. Ofițerul de cercetare penală, intimatul B.E., a procedat la audierea martorilor prezenți, întocmindu-se totodată și schița locului accidentului soldat cu decesul unei persoane. Se mai reține că probele administrate în cursul cercetării judecătorești au confirmat situația de fapt reținută de organele de cercetare penală, conducând în final la pronunțarea unei hotărâri de condamnare a petiționarului N.I., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.

Împotriva rezoluției de neîcepere a urmăririi penale, pronunțată în dosarul penal nr. 283/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petiționarul N.I. a formulat plângere în condițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Aceasta a fost considerată ca neîntemeiată, fiind respinsă prin rezoluția nr. 603/II/2/2004 din 3 martie 2004 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Instanța de fond, sesizată fiind, în condițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., a apreciat că soluțiile pronunțate sunt legale și temeinice, iar susținerile petiționarului N.I. relativ la săvârșirea de către intimatul B.E. a infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., nu sunt fondate.

Împotriva acestei hotărâri petiționarul N.I., a declarat recurs, în termen legal solicitând casarea sentinței și în temeiul art. 278 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei procurorului pentru completarea urmăririi penale. În susținerea recursului a reiterat motivele invocate în plângere, considerând că datele inserate în procesul – verbal de cercetare la fața locului de către intimatul B.E. nu corespund realității. A apreciat că se impune reaudierea unor martori, iar instanța de judecată nu a dat curs cererilor sale formulate în cursul cercetării judecătorești. Examinând hotărârea atacată potrivit art. 385 14 C. proc.

pen., pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.

În cauza supusă analizei, procesul – verbal de cercetare la fața locului a fost întocmit de o echipă de cercetare compusă din colonel N.M., șeful serviciului Poliției Rutiere, locotenent – colonel B.E., ofițer de cercetare penală, M.C., plutonier major, A.V., agent poliție rutieră, B.C., subofițer cercetări penale, plutonier G.V., agent ordine publică în cadrul Poliției oraș Titu, G.E. Ulterior au fost audiați martorii oculari, s-a întocmit schița locului accidentului, au fost administrate alte probe considerate de organele de cercetare penală ca fiind utile soluționării cauzei. Urmare analizării acestora de către procuror s-a dispus trimiterea în judecată a petiționarului N.I., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.

Instanța de judecată, în scopul aflării adevărului a procedat la administrarea tuturor probelor, dispunând și efectuarea unei expertize pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului. Din conținutul acesteia rezultă că locul impactului a fost pe sensul Costești Deal – Sălcuța, sens pe care rula regulamentar autoturismul. Cauzele producerii accidentului s-au circumscris neatenției și aprecierii eronate în conducere de care a dat dovadă petiționarul N.I. Hotărârea instanței de fond a fost verificată, urmare examinării de către părți a căilor de atac prevăzute de lege, de instanțele de control judiciar. Ca atare, atâta timp cât măsurile dispuse s-au făcut cu respectarea deplină a legii și cum din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., de către intimatul B.E., soluțiile pronunțate de parchet sunt legale.

Așa fiind, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.I. pronunțat împotriva sentinței penale nr. 90 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. În temeiul art. 192 C. proc. pen., obligă recurentul petiționar la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.I. împotriva sentinței penale nr. 90 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2005.