ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2382/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 163

din 23 decembrie 2004, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată,

contestația la executare formulată de condamnatul B.S.S.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel București a reținut că, prin sentința nr. 5 din 26 ianuarie 2004

a aceleiași instanțe, definitivă la 14 mai 2004, a fost condamnat inculpatul B.S.S.

la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de dare de mită în formă continuată,

prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 47 alin. (2) din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen.

În vederea executării

pedepsei s-a emis mandatul de executare nr. 6 din 21 mai 2004.

Ulterior, Curtea, prin

sentința nr. 57 din 31 mai 2004, a admis cererea I.G.P.R. și a dispus urmărirea

internațională a condamnatului B.S.S. în vederea arestării provizorii pentru

extrădare în scopul executării pedepsei de 7 ani închisoare, cu motivarea că

sunt îndeplinite condițiile de extrădare prevăzute de Legea nr. 296/2001.

Condamnatul a formulat

contestație la executare în temeiul art. 461 lit. c) C. proc. pen., susținând

că există mai multe impedimente la arestarea lui provizorie, după cum urmează:

- Cererea I.G.P.R. nu

respectă cerințele înscrise în art. 4 și art. 33 alin. (2) din Legea nr. 296/2001

referitoare la urgența și descrierea faptei pentru care se solicită extrădarea;

- Mandatul de executare a

fost emis înainte de redactarea motivelor deciziei prin care s-a respins

recursul lui împotriva hotărârii de condamnare;

- În cuprinsul mandatului de

executare apar date eronate cu privire la domiciliul său;

- A formulat o contestație

în anulare care avea termen de judecată la 12 ianuarie 2005.

Curtea de Apel București a

motivat respingerea contestației la executare prin aceea că nici unul din

aspectele invocate de contestator nu constituie caz de contestație contra

executării unei hotărâri penale potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (1) teza

a II-a C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs condamnatul care o critică pentru că în mod greșit a reținut că

nu există împiedicare la executare atâta vreme cât domiciliul indicat în

mandatul de arestare este greșit.

Examinând recursul potrivit art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că acesta este

nefondat.

Potrivit art. 461 alin. (1)

C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în

următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare

o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este

îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de

condamnare;

c) când se ivește vreo

nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la

executare;

d) când se invocă amnistia,

prescripția, grațierea sau prin altă cauză de stingere ori micșorare a

pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Condamnatul și-a întemeiat

contestația pe motivul prevăzut la lit. c), s-a ivit o împiedicare la

executare.

În recurs, a susținut că

această împiedicare constă în adresa greșită de pe mandatul de arestare.

Din examinarea dispozițiilor

referitoare la contestația la executare rezultă că aceasta are ca scop a feri

persoana supusă executării de alte consecințe decât pe cele care legea le-a

avut în vedere.

În cauză, condamnatul nu

contestă că el este persoana judecată și condamnată pentru care s-a emis mandatul,

nu invocă nelămuriri legate de hotărârea ce se execută sau vreun act de

clemență.

Singură, împrejurarea că

adresa domiciliului de pe mandat nu corespunde realității sau este de natură să

împiedice din punct de vedere legal executarea.

Într-o logică firească,

organele de executare sunt obligate să-l aresteze pe condamnat în orice loc de

pe teritoriul țării s-ar afla și nu neapărat numai de la domiciliu.

Adresa domiciliului chiar

dacă este importantă pentru identificarea unei persoane, nu este esențială

atâta vreme cât datele de stare civilă, părinți, locul nașterii, data nașterii,

cetățenia sunt cele care servesc la identificare.

Prin urmare, Curtea, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursul și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul B.S.S. împotriva sentinței penale nr. 163 din

23 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 aprilie 2005.