ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4463/2005

Asupra cauzei penale de față: Prin sentința penală nr. 1485/ F din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5889/2004, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul S.J. împotriva încheierii de ședință din 13 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 1573/2004. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin încheierea de ședință din13 octombrie 2004 în dosarul nr. 1573/2004 de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului S.J. și s-a respins, ca nefondată, cererea acestuia de înlocuire a acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi țara.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la dosar există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică față de gradul de pericol social ridicat al faptelor cercetate, din modalitățile de săvârșire, precum și din urmările produse. Așadar, în acest stadiu procesual, cauza în care inculpatul este arestat preventiv era încă pe rolul primei instanțe, neexistând o condamnare definitivă. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul pe motiv că nu a fost aplicate riguros dispozițiile art. 52 alin. (5 1 ) C. proc.

pen., potrivit căruia „în cauzele în care sunt inculpați arestați preventiv, când se recuză întreaga instanță, instanța ierarhic superioară competentă să soluționeze cererea de recuzare, înainte de a se pronunța asupra recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă în condițiile prevăzute de lege”. Apelantul a mai susținut că, după momentul menținerii stării de arest de către Curtea de Apel București, în urma recuzării tuturor magistraților Tribunalului București, numai această primă instanță menționată se putea pronunța în continuare asupra stării de arest.

Curtea, analizând hotărârea, din perspectiva motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, a apreciat apelul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente: Prima instanță a analizat riguros materialul probator reținând judicios faptul că inculpatul a formulat contestație la executare împotriva încheierii menționate prin care s-a dispus asupra stării sale de arest în dosarul în care este cercetat, în fond, pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (1), art. 290 și art. 291 C. pen. Natura cererii formulate, rezultă din poziția constantă a inculpatului care a învederat că nu a înțeles să formuleze recurs împotriva măsurii preventive dispuse, ci contestației la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 46 1 lit. a), b) și c) C. proc.

pen. Prin decizia penală nr. 335/ A din 25 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul S.J. împotriva sentinței atacate. Acesta a declarat recurs pe care în termen legal, l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Contestatorul recurent reiterează motivele din cerere și din apel. Recursul declarat este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare. Este evident că recurentul a ales calea unui demers judiciar intitulat contestație la executare, reținută ca atare de instanța de fond și respinsă, ca de altfel și apelul. Această cale nu poate fi folosită decât împotriva unei hotărâri judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Cauza la care se referă recurentul nr. 1573/2004 a Tribunalului București se află în primă instanță nu s-a pronunțat nici o hotărâre iar nici unul din cazurile de art. 461 C. proc. pen., nu își găsește incidența, astfel că în mod legal și temeinic, instanța de fond a respins cererea, iar în cea de apel a menținut soluția. Recurentul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul S.J. împotriva deciziei penale nr. 335/ A din 25 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurent la plata sumei de 80 lei (800.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 iulie 2005.