ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4463/2005

Asupra cauzei penale de

față:

Prin sentința penală nr. 1485/

F din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată

în dosarul nr. 5889/2004, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la

executare formulată de condamnatul S.J. împotriva încheierii de ședință din 13

octombrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul

nr. 1573/2004.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că, prin încheierea de ședință din13 octombrie 2004 în

dosarul nr. 1573/2004 de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus

menținerea stării de arest preventiv a inculpatului S.J. și s-a respins, ca

nefondată, cererea acestuia de înlocuire a acestei măsuri cu obligarea de a nu

părăsi țara. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la dosar există

indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care pedeapsa

prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate

a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică față de

gradul de pericol social ridicat al faptelor cercetate, din modalitățile de

săvârșire, precum și din urmările produse.

Așadar, în acest stadiu

procesual, cauza în care inculpatul este arestat preventiv era încă pe rolul

primei instanțe, neexistând o condamnare definitivă.

Împotriva acestei sentințe

penale a declarat apel inculpatul pe motiv că nu a fost aplicate riguros

dispozițiile art. 52 alin. (5

1

) C. proc. pen., potrivit căruia „în

cauzele în care sunt inculpați arestați preventiv, când se recuză întreaga

instanță, instanța ierarhic superioară competentă să soluționeze cererea de

recuzare, înainte de a se pronunța asupra recuzării, dispune cu privire la

arestarea preventivă în condițiile prevăzute de lege”. Apelantul a mai susținut

că, după momentul menținerii stării de arest de către Curtea de Apel București,

în urma recuzării tuturor magistraților Tribunalului București, numai această

primă instanță menționată se putea pronunța în continuare asupra stării de

arest.

Curtea, analizând hotărârea,

din perspectiva motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt

și de drept, a apreciat apelul ca fiind nefondat pentru următoarele

considerente:

Prima instanță a analizat

riguros materialul probator reținând judicios faptul că inculpatul a formulat

contestație la executare împotriva încheierii menționate prin care s-a dispus

asupra stării sale de arest în dosarul în care este cercetat, în fond, pentru

săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (1), art. 290 și art. 291

C. pen.

Natura cererii formulate,

rezultă din poziția constantă a inculpatului care a învederat că nu a înțeles

să formuleze recurs împotriva măsurii preventive dispuse, ci contestației la

executare, întemeiată pe dispozițiile art. 46

1

lit. a), b) și c) C.

proc. pen.

Prin decizia penală nr. 335/

A din 25 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

contestatorul S.J. împotriva sentinței atacate.

Acesta a declarat recurs pe

care în termen legal, l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală.

Contestatorul recurent

reiterează motivele din cerere și din apel.

Recursul declarat este

neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.

Este evident că recurentul a

ales calea unui demers judiciar intitulat contestație la executare, reținută ca

atare de instanța de fond și respinsă, ca de altfel și apelul.

Această cale nu poate fi

folosită decât împotriva unei hotărâri judecătorești definitive prin care s-a

soluționat fondul cauzei.

Cauza la care se referă

recurentul nr. 1573/2004 a Tribunalului București se află în primă instanță nu

s-a pronunțat nici o hotărâre iar nici unul din cazurile de art. 461 C. proc.

pen., nu își găsește incidența, astfel că în mod legal și temeinic, instanța de

fond a respins cererea, iar în cea de apel a menținut soluția.

Recurentul urmează a fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de contestatorul S.J. împotriva deciziei penale nr. 335/ A

din 25 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 80 lei (800.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 iulie 2005.