ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 845/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 172 din 11

octombrie 2004, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea formulată de reclamanta I.G.,

în contradictoriu cu Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei și

Ministerul Administrației și Internelor - Direcția de Evidență Informatizată a

Persoanei București și pe cale de consecință:

A dispus suspendarea executării

actului administrativ nr. 110/2004, emis de pârât, până la soluționarea

dosarului nr. 3869/2004, aflat pe rolul Curții de Apel Iași.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea

de apel a reținut că măsura dispusă de pârâtă prin actul nr. 110/2004, vizând

suspendarea pe o perioadă de un an, a dreptului de folosire a pașaportului de

către reclamantă, este de natură a produce o vătămare acesteia din urmă, prin

faptul punerii în imposibilitate de a-și vizita soțul care locuiește în Italia

și care are nevoie de îngrijirile sale.

Împotriva acestei sentințe, în

termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs,

Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte.

În motivarea recursului s-a invocat

faptul că, în condițiile în care nu s-a dovedit cu nimic iminența procedurii

unei pagube sau existența unor cazuri bune justificate, adică nu s-a dovedit a

fi îndeplinite condițiile pretinse de art. 9 din Legea nr. 29/1990, pentru

suspendarea măsurii luate, acțiunea trebuia să fie respinsă. În consecință, s-a

solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea cererii.

Examinând recursul, prin prisma

criterii invocate, se constată că acesta este nefondat.

Instanța de fond, în mod corect a

reținut că față de împrejurarea că reclamanta este căsătorită cu un cetățean

italian, că este singura persoană care asigură îngrijirea soțului său aflat în

nevoie medicală și că, prin hotărârea Tribunalului Genova din 13 aprilie 2003,

a fost declarat ilegal actul de expulzare al reclamantei, s-a făcut dovada

îndeplinirii condițiilor cerute de art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Pe de altă parte, măsura suspendării

punerii în aplicare a actului emis de pârâtă, s-a dispus doar până la

soluționarea contestației introdusă de reclamantă, împotriva deciziei de interzicere

temporară a folosirii pașaportului, contestație ce formează obiectul dosarului nr.

3869/2004. Ori, însuși faptul existenței acestei contestații, coroborat cu

împrejurările menționate, demonstrează legalitatea și temeinicia hotărârii

pronunțate de către prima instanță.

Nefiind îndeplinit nici unul din

motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., urmează să se dispună

respingerea, ca nefondat, a prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor

împotriva sentinței civile nr. 172 din 11 octombrie 2004, a Curții de Apel Iași,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2005.