ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2932/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

17 septembrie 2003, reclamanta O.E. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând obligarea acestuia să-i

răspundă la memoriul transmis cu recomandata nr. 5023 din 1 august 2003, prin

care a cerut declararea unui recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 796/2002,

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, rămasă definitivă prin decizia nr. 778/2002, a

Curții de Apel Pitești.

La 28 octombrie 2003,

reclamanta a depus o cerere prin care și-a modificat obiectul acțiunii,

solicitând să se constate răspunsul necorespunzător la memoriul adresat.

Prin sentința civilă nr. 1919

din 17 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a respins acțiunea precizată, ca inadmisibilă, față de faptul că

declararea recursului în anulare constituie atributul exclusiv al Procurorului

general, refuzul acestuia nefiind cenzurabil.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, O.E. care a susținut în esență că instanța fondului a omis să

se pronunțe în raport cu cererea modificatoare și prin care se contestată

refuzul pârâtului de a declara recurs în anulare.

Analizând legalitatea și

temeinicia sentinței pronunțate, în raport cu criticile formulate, urmează a se

reține că acestea nu se justifică.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990: „orice persoană fizică sau juridică,

dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un

act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități

administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de

lege, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei produse”.

În speță, prin cererea

modificatoare, reclamanta-recurentă a contestat refuzul pârâtului de a-i

soluționa cererea, în sensul declarării unui recurs în anulare.

Reținând acest aspect și

având în vedere cerințele legii, astfel cum au fost exprimate prin art. 1 din

Legea nr. 29/1990, în mod legal și temeinic Curtea de Apel București a reținut

că în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat care să privească o cerere

referitoare la un drept recunoscut de lege, declararea recursului în anulare

constituind atributul exclusiv al Procurorului general de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție și care poate fi exercitat numai în condițiile expres

prevăzute de art. 330 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de O.E. împotriva sentinței civile nr. 1919 din 17 noiembrie 2003 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2005.