Decizia nr. 2932/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1919/2003 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 17 septembrie 2003, reclamanta O.E. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând obligarea acestuia să-i răspundă la memoriul transmis cu recomandata nr. 5023 din 1 august 2003, prin care a cerut declararea unui recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 796/2002, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, rămasă definitivă prin decizia nr. 778/2002, a Curții de Apel Pitești. La 28 octombrie 2003, reclamanta a depus o cerere prin care și-a modificat obiectul acțiunii, solicitând să se constate răspunsul necorespunzător la memoriul adresat.

Prin sentința civilă nr. 1919 din 17 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea precizată, ca inadmisibilă, față de faptul că declararea recursului în anulare constituie atributul exclusiv al Procurorului general, refuzul acestuia nefiind cenzurabil. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, O.E. care a susținut în esență că instanța fondului a omis să se pronunțe în raport cu cererea modificatoare și prin care se contestată refuzul pârâtului de a declara recurs în anulare. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reține că acestea nu se justifică.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990: „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei produse”. În speță, prin cererea modificatoare, reclamanta-recurentă a contestat refuzul pârâtului de a-i soluționa cererea, în sensul declarării unui recurs în anulare.

Reținând acest aspect și având în vedere cerințele legii, astfel cum au fost exprimate prin art. 1 din Legea nr. 29/1990, în mod legal și temeinic Curtea de Apel București a reținut că în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat care să privească o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, declararea recursului în anulare constituind atributul exclusiv al Procurorului general de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și care poate fi exercitat numai în condițiile expres prevăzute de art. 330 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de O.E. împotriva sentinței civile nr. 1919 din 17 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.