ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2437/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 9 octombrie 2001, reclamantul V.D. a chemat în judecată pe pârâții

Președintele României, Prim-ministrul României și Ministerul Justiției,

solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, pârâții să fie

obligați să-i răspundă cererii adresate în luna august 2001, să dispună cele

legale conducerii SC S. SA Hunedoara, în calitatea funcțiilor acestora de

garanți ai Constituției, ai legilor țării și reprezentanți ai acționarului

majoritar la această societate și mandatari ai reprezentanților capitalului

privat al statului și să se constate încălcarea drepturilor sale

constituționale stabilite prin art. 47 și 31 de către cei trei pârâți.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în luna august 2001 a solicitat pârâților ca, în baza art. 31 și 47

din Constituția României, să-i răspundă la petițiile adresate acestora prin

scrisoare cu confirmare de primire, după care a revenit cu cererea de

comunicare a răspunsului, în temeiul prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990,

însă nu a primit nici un răspuns, astfel că este întemeiată cererea sa în

contencios administrativ. În plus, reclamantul a arătat că și întregul

patrimoniu al Combinatului Siderurgic Hunedoara a fost transferat în mod

gratuit în proprietatea SC S. SA Hunedoara la care inițial Statul român era

acționar unic și ca urmare, are dreptul să ceară rezolvarea situației sale

locative, în calitatea sa de chiriaș în locuința de serviciu aparținând SC S.

SA.

În drept, a invocat prevederile art.

1 din Legea nr. 29/1990.

V.D. a mai arătat că, în opinia sa,

este inadmisibil refuzul prelungirii contractului de închiriere a chiriașilor

locuințelor de serviciu ale societăților comerciale rămase în continuare cu

capital majoritar de stat, după data de 1 ianuarie 1990, în raport cu

drepturile recunoscute celor care locuiesc cu chirie la stat sau în locuințe de

serviciu aparținând societăților comerciale privatizate integral după data

respectivă (1 ianuarie 1990).

Prin completarea la acțiune depusă

la dosarul cauzei la 28 noiembrie 2001, reclamantul a solicitat modificarea

art. 5 al O.U.G. nr. 40/1999, în temeiul art. 24 din H.G. nr. 400/2000, în

sensul obligării prelungirii contractului de închiriere pe o durată de 5 ani

chiriașilor și foștilor chiriași, pentru suprafețele locative deținute de către

societățile comerciale la care statul este acționar majoritar.

Totodată, reclamantul a arătat că

răspunsurile primite la scrisorile adresate celor trei pârâți (nr. 15 B/CA/1090

din 25 octombrie 2001 și nr. 233747/22/2001) nu-l mulțumesc, întrucât nu au

răspuns solicitărilor sale privind interpretarea și aplicarea O.U.G. nr.

40/1999.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 331 din 28

noiembrie 2001, a respins acțiunea reclamantului, reținându-se, în esență, că

în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr.

29/1990, iar în raport cu răspunsul la petiția sa trimisă acestuia, drepturile

recunoscute de art. 31 și 47 din Constituție au fost îndeplinite, astfel că nu

se poate reține vătămarea în aceste drepturi.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs (impropriu denumit „apel”), în termen legal, reclamantul V.D.

În motivarea cererii sale,

recurentul-reclamant a arătat că, în mod greșit, a fost respinsă acțiunea sa,

întrucât nu a primit răspuns punctual la întrebările puse în memoriile sale

adresate pârâților, iar instanța de fond, pe de o parte, nu a ținut cont de

completarea acțiunii sale, iar pe de altă parte, a pronunțat o sentință

nelegală, dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 și art. 5 din Legea nr.

29/1990 și cele ale art. 24 din H.G. nr. 400/2000, respectiv interpretarea art.

5 al O.U.G nr. 40/1999.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în

drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin

refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea

referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței

judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins și repararea pagubei ce i-au fost cauzate.

În sensul alin. (2) din art. 1, se

consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut

de lege și faptul de a nu se răspunde petiționarului în termen de 30 de zile de

la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede un alt

termen.

În cauză, însă, așa cum corect a reținut prima

instanță, reclamantul nu a fost vătămat în drepturile sale recunoscute de

Constituție (art. 31 privind dreptul la informație și art. 47 privind dreptul

la petiționare), întrucât, astfel cum de altfel recunoaște și

recurentul-reclamant, autoritățile pârâte i-au răspuns cu adresele nr. 15 B/CA/1090

din 25 octombrie 2001 și nr. 23374/22/2001.

Pe de altă parte, în raport cu cele

înserate în practicaua și considerentele sentinței atacate, nu se confirmă nici

susținerea recurentului că instanța nu ar fi avut în vedere completarea

acțiunii sale.

Prin urmare, constatându-se că

hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul nefondat, se

va menține sentința atacată și se va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.D.

împotriva sentinței civile nr. 331 din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 iunie 2003.