ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 495/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1105

din 13 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost

respinsă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 231/2003 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, formulată de revizuientul G.F.

A fost obligat revizuientul

la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea cererii,

revizuientul a susținut că s-ar afla în posesia unor probe noi, rezumându-se

însă la a comenta probatoriul deja administrat în cauză și solicitând să se

rețină că cercetările s-au desfășurat în baza autodenunțului formulat de

coinculpatul F.G., iar atitudinea de recunoaștere a faptei a fost determinată

de acesta din urmă care i-a promis că astfel va fi mai repede pus în libertate.

Instanța de fond a reținut

că prin sentința penală a cărei revizuire a solicitat-o, petentului i s-a

aplicat o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru faptul că la data de

26 iunie 1994, prin violență, împreună cu coinculpatul F.G., a deposedat-o pe

partea vătămată R.A. de un inel, o brățară și un lanț.

Tribunalul a constatat că

motivele invocate de revizuient, respectiv necesitatea reanalizării probelor

administrate în cauză în vederea stabilirii nevinovăției sale, inclusiv

reaudierea unui martor ascultat la judecarea cauzei în fond, nu se circumscriu cazurilor

expres și limitativ, prevăzute de art. 394 C. proc. pen., motivându-se că pe

calea extraordinară a revizuirii nu se poate obține o prelungire a probațiunii

pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au

soluționat cauza.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul, solicitând admiterea cererii de revizuire, arătând

că deține probe noi în apărare, prin care să dovedească că nu el este autorul

tâlhăriei.

Prin decizia penală nr. 781/

A din 20 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

respins ca nefondat apelul condamnatului, obligându-l la cheltuieli judiciare

către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat

din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii,

condamnatul - revizuient a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor

judecătorești pronunțate până în prezent și admiterea cererii de revizuire,

reaprecierea probelor, întrucât martorii audiați în cauză, care au servit la

stabilirea vinovăției sale, au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Recursul declarat de

condamnat nu este fondat.

Corect instanțele au

apreciat că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în cazurile de

revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) și e) C. proc. pen.

Reaprecierea probelor pe

baza cărora s-a reținut vinovăția sa nu constituie fapte și împrejurări noi

descoperite și care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei.

În legătură cu declarațiile

martorilor audiați, pe care recurentul le apreciază mincinoase, nu există o

hotărâre judecătorească de condamnare pentru infracțiunea de mărturie

mincinoasă față de nici unul dintre aceștia.

În conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge ca nefondat recursul

declarat de condamnat.

Recurentul va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul G.F., împotriva deciziei penale nr. 781/ A din

20 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă condamnatul

revizuient să plătească suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 ianuarie 2005.