- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 15 martie 2005
Decizia nr. 1697/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 decembrie 2003, reclamantul L.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța, anularea parțială a hotărârii nr. 1511 din 17 ianuarie 2003, emisă de pârâtă, în sensul obligării acesteia să-i acorde drepturile recunoscute de Legea nr. 189/2000, de la 1 noiembrie 2000, și nu începând cu 1 mai 2002, cum s-a stabilit prin hotărârea contestată. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 88 din 11 februarie 2004, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Constanța. Primind cauza, spre soluționare pe fond, Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 56 din 18 martie 2004, a respins acțiunea, cu motivarea că reclamantului, care a depus cererea la Casa de Pensii a județului Constanța, în luna aprilie 2002, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000, de aprobare și completare a O.G.
nr. 105/1999, precum și cele ale H.G. nr. 127/2002, de aprobare a Normelor de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 care, la art. 5 prevăd: „În cazul aprobării cererilor, indemnizațiile se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea”. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul L.I., cu motivarea că potrivit art. 2 din O.G. nr. 105/1999, „persoanele care au fost strămutate, au dreptul, începând cu luna noiembrie 2000, la o indemnizație lunară de 300.000 lei pentru fiecare an de strămutare în altă localitate”. Recursul este nefondat. Cum corect a stabilit instanța de fond, față de data depunerii acțiunii - 18 decembrie 2003, recurentului îi sunt aplicabile dispozițiile O.G.
nr. 105/1999, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 189/2000 și completate prin H.G. nr. 127/2002, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999. Ori, potrivit acestor acte normative, data de acordare a indemnizației solicitate de reclamant, este conform noii reglementări, luna următoare celei în care s-a depus cererea la Comisia de specialitate a Casei Județene de Pensii. Față de aceste considerente, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de L.I. împotriva sentinței civile nr. 56 din 18 martie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.