ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1338/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța reclamantul S.S. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P.C., anularea

actului nr. 305215 din 22 august 2006 emis de pârâtă, obligarea acesteia să

dispună aplicarea Legii nr. 232/2006 în sensul majorării indemnizației de la

130.000 lei pentru fiecare an de strămutare în alte localități la 100 RON

pentru aceeași perioadă septembrie 1940 – martie 1945.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că prin Hotărârea nr. 5599 din 2 aprilie 2003 emisă de

pârâtă s-a stabilit în favoarea sa calitatea de beneficiar al Legii nr.

189/2000, acordându-i–se drepturile începând cu 1 octombrie 2000 pentru

perioada 15 septembrie 1940 – 6 martie 1945, respectiv câte 130.000 lei pentru

fiecare an de strămutare.

Reclamantul mai menționează

faptul că Legea nr. 189/2000 nu este un act normativ independent de Decretul – lege

nr. 118/1990, astfel că atunci când în Legea nr. 232/2006 se vorbește de

modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 se are în vedere acest din urmă act

normativ cu modificările și completările ulterioare inclusiv cele aduse prin

Legea nr. 189/2000. Se mai arată că pentru aceeași categorie de persoane

(strămutate) Legea nr. 232/2006 acordă 100 lei (RON) pentru fiecare an de

strămutare, ceea ce reprezintă o majorare a indemnizației, majorare la care

este îndreptățit.

În drept, reclamantul a

invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 189/2000, Decretului-lege

nr. 118/1990 și Legii nr. 232/2006.

În susținerea acțiunii,

reclamantul a depus în copie mai multe înscrisuri printre care: Hotărârea nr.

5559/2003 emisă de pârâtă, adresa din 22 august 2006, dovada de comunicare,

cupon de pensie.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii ca nefondată susținând că reclamantul este

beneficiar al Legii nr. 189/2000, care privește persoanele persecutate de către

regimurile instituite cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945, în timp ce dispozițiile Legii nr. 232/2006 modifică Decretul - Lege nr.

118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de dictatura

instaurată cu începere de la 6 martie 1945.

Prin sentința civilă nr.

701/ CA din 26 octombrie 2006 Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea

formulată de reclamant, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că obiectul acțiunii nu este

anularea unui act administrativ, adresa invocată neîndeplinind condițiile unui

astfel de act și constatarea refuzului pârâtei de a recunoaște un drept

considerat de reclamantă ca fiind prevăzut de lege, refuz materializat prin

adresa din 22 august 2006.

Instanța de fond a constatat

că reclamantul nu se încadrează în dispozițiile Decretului - Lege nr. 118/1990,

deoarece Hotărârea nr. 5559/2003 îi recunoaște calitatea de beneficiar al Legii

nr. 189/2000, lege care reglementează o altă categorie de persoane, respectiv

cele persecutate de regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs reclamantul S.S., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului au

fost invocate, generic, prevederile Legii nr. 554/204, Legii nr. 189/20200,

Decretului –Lege nr. 118/1999 și ale Legii nr. 232/2006, fără a arăta în fapt

și fără a indica în concret motivele de nelegalitate și netemeinicie pe care se

întemeiază criticile aduse hotărârii instanței de fond.

Recurentul arată că Legea

nr. 189/2000 nu este un act normativ independent de Decretul - Lege nr.

118/1990, iar în Legea nr. 232/2006 se vorbește de modificarea acestui decret,

și are în vedere acest din urmă act, deci cele două reglementări sunt

complementare.

Mai susține recurentul că

indemnizația este de130.000 lei pentru fiecare an de strămutare (1940-1945) iar

pentru aceeași categorie de persoane (strămutate) Legea nr. 232/2006 acordă 100

lei (RON) pentru fiecare an de strămutare, reprezentând o majorare (aproape

dublu) a indemnizației anterioare, majorare la care este îndreptățit.

În fine, recurentul

menționează că reglementarea nouă, adusă de Legea nr. 232/2006, este doar o

modificare a cuantumului indemnizației de pensie dispusă prin lege, alta decât

simple indexări-actualizări care se fac de către casa județeană de pensii din

oficiu.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu motivele de recurs, cu dispozițiile legale incidente în

cauză precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată

că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de fond în mod

corect a apreciat că obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea refuzului

pârâtei de a-i recunoaște un drept reclamantului, refuz materializat prin

adresa nr. 303.215/2006.

Prin Legea nr. 232/2006 s-a

modificat Decretul - Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere

de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite

în prizonieri, republicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 118 din 18

martie 1998, cu modificările și completările ulterioare în sensul că:

persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a),

b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei (RON)

pentru fiecare an de detenție, strămutare în altă localități, deportate în

străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, iar

persoanele care s-au aflat în una din situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1)

lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 50 lei (RON) pentru

fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu

obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.

Astfel fiind, în mod legal

instanța de fond a reținut că reclamantul nu se încadrează în dispozițiile

prevederilor Decretului - Lege nr. 118/1990, acestuia fiindu-i recunoscută

calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Însă, această lege

reglementează o altă categorie de persoane.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care

a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Susținerea potrivit căreia

Legea nr. 189/2000 este un act normativ dependent de Decretul – Lege nr.

118/1990 nu poate fi primită întrucât, odată cu apariția Legii nr. 189/2000,

O.G. nr. 105/1999 nu mai are legătură cu Decretul - Lege nr. 118/1990, cele

două acte normative reglementează distinct drepturile pentru cele două

categorii de persoane care au avut de suferit de pe urma regimurilor instaurate

înainte și după 6 martie 1945.

Reclamantului i s-a

recunoscut această calitate prin Hotărârea nr. 5559/2003, iar majorarea

indemnizației prevăzute de Legea nr. 232/2006 nu se aplică în cazul acestuia.

Înalta Curte constată că

instanța de fond a apreciat corect situația reclamantului, pronunțând o

hotărâre temeinică și legală, constatând că refuzul pârâtei de a recunoaște un

astfel de drept este justificat.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.S., împotriva sentinței civile nr. 701/ CA din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 martie 2007.