ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1855/2007

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.E. a chemat în judecată C.J.P.C.

solicitând Instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea actului

din 22 august 2006 emis de aceasta din urmă și să o oblige să dispună aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 232/2006, în sensul majorării indemnizației de la

130.000 lei pentru fiecare an de strămutare în alte localități, la 100 lei RON

pentru aceeași perioadă, respectiv septembrie 1940 - martie 1945.

În motivarea cererii reclamanta

a arătat că prin hotărârea nr. 4412/12 martie 2003 emisă de pârâtă, s-a

stabilit în favoarea sa calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000,

acordându-i-se drepturile pre văzute de acest act normativ, începând cu 1

octombrie 2000 pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, respectiv câte

130.000 lei pentru fiecare an de strămutare.

Curtea de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 786/ CA din 16 noiembrie 2006 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a

pronunța această hotărâre Instanța a reținut că odată cu apariția Legii nr.

189/2000, O.G. nr. 105/1999 nu mai are legătură cu Decretul - Lege nr.

118/1990, cele două acte normative urmând să reglementeze distinct drepturile

pentru cele două categorii de persoane care, au avut de suferit de pe urma

regimurilor instaurate înainte și, respectiv, după 6 martie 1945. A mai reținut că, majorarea indemnizației prevăzute de Legea nr. 232/2006 nu se aplică în cazul

reclamantei care, beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva

acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs

reclamanta S.E.

Recurenta a

susținut în esență că, pârâta nu a aplicat în mod corect legea când, a apreciat

că sunt vizate de actul normativ în discuție, Legea nr. 232/2006, doar cazurile

reglementate de Decretul - Lege nr. 118/1990, nu și cele reglementate de Legea

nr. 189/2000.

A mai

susținut recurenta și faptul că, Legea nr. 189/2000 a modificat titlul O.G. nr.

105/1999 însă, acesta nu are și nu trebuie să aibă semnificația creării de

către legiuitor a două reglementări reparatorii paralele, pentru cei de

dinainte și de după 6 martie 1945.

Acolo unde

legea nu prevede ori este întunecată așa cum se exprimă art. 13 C. civ., judecătorul folosind argumentul de analogie va soluționa litigiul folosind norme de drept

civil editate pentru cazuri asemănătoare.

Recursul este nefondat.

În fapt, prin H.G. nr. 4412 din

12 martie 2003 C.J.P.C. a admis cererea formulată de S.E., în temeiul art. 7

din Legea nr. 189/2000, acordându-i drepturile prevăzute de acest act normativ

pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1

septembrie 2002.

Din analiza

conținutului Legii nr. 189/200 rezultă că, beneficiarii acesteia sunt

persoanele prevăzute la art. 1 lit. c), respectiv acele persoane care, au fost

persecutate de către regimurile instaurate în România, începând cu data de 6

septembrie 1940 și până la 6 martie 1845.

Legea nr.

232/2006 la care face referire reclamanta se intitulează „Lege pentru

modificarea Decretului - Lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie

1945, precum și celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri”.

După cum se

poate lesne observa, reclamanta este beneficiara unei legi care vizează

perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 în timp ce beneficiarii Legii nr.

232/2006 sunt acele persoane care au avut de suferit cu începere de la 6 martie

1945.

Prin Legea

nr. 232/2006 s-a modificat Decretul - Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu

începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori

constituite în prizonieri.

Pe de altă

parte, prin O.G. nr. 105/1999 s-a modificat și completat Decretul - Legea nr.

118/1990, însă prin Legea nr. 189/2000, lege de aprobare, s-a modificat însuși

titlul ordonanței astfel că O.G. nr. 105/1999 nu se mai intitulează ordonanța

de modificare a Decretului - Lege nr. 118/1990, ci ordonanța privind acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive politice.

Prin urmare

așa cum corect a reținut Instanța de Fond susținerea reclamantei potrivit

căreia Legea nr. 189/2000 este un act normativ dependent de Decretul - Lege nr.

118/1990 nu poate fi primită, întrucât odată cu apariția Legii nr. 189/2000,

O.G. nr. 105/1999 nu mai are legătură cu Decretul - Lege nr. 118/1990, cele

două acte normative, reglementând în mod distinct drepturile celor două

categorii de persoane care, au avut de suferit de pe urma regimurilor

instaurate înainte și respectiv după 6 martie 1945.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existența vreunui motiv de casare, recursul declarat de S.E. urmează

a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

S.E. împotriva sentinței civile nr. 786 din 16 noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 martie 2007.