Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.02.2007
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1105/2007

HOTĂRÂRE
21.02.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1105/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 4073/36 din 14 august 2006, reclamanta V.G.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.T., anularea Hotărârii nr. 5639 din 28 aprilie 2006 emisă de pârâtă și stabilirea calității sale de persoană strămutată din motive etnice, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 de aprobare a O.G. nr. 105/1999. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 678/ CA din 16 octombrie 2006 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta V.G.M.

în contradictoriu cu pârâta C.J.P.T. A anulat Hotărârea nr. 5369 din 28 aprilie 2006 emisă de pârâtă și a constatat că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 art. 1 lit. c), în calitate de persoană strămutată din motive etnice, pentru perioada 5 octombrie 1942 – 6 martie 1945. Drepturile au fost stabilite începând cu data de 1 mai 2006. În motivarea soluției s-a reținut că, reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinților săi, în perioada prevăzută de art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, refugiu determinat de persecuții etnice, reclamanta suferind aceleași consecințe nefavorabile ca și familia sa, ceea ce o îndreptățește să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P.T., criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență că, reclamanta nu poate să beneficieze de drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu era născută în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între Bulgaria și România, nefiind nevoit să-și schimbe domiciliul. Examinând sentința în raport cu motivul de recurs invocat, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat. Este necontestat că reclamanta s-a născut la data de 5 octombrie 1942 în comuna Izvoarele, județul Tulcea, din părinții D.G. și D.D., care au făcut obiectul unui schimb de populație, urmare Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la 6 septembrie 1940 la Craiova.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în actul normativ. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că, atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu din Bulgaria în România a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime și/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999 și soțului supraviețuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o îndemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care fiind născut în perioada refugiului/ strămutării, a suferit toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice. În consecință, soluția pronunțată de Instanța de Fond este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.T. împotriva sentinței civile nr. 678/ CA din 16 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 februarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-02-21
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1104/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 3875/36 din 3 august 2006 reclamanta C.F. a solicitat în contra
ÎCCJ 2007-01-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 535/2007
Ședința publică de la 30 ianuarie 2007 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 2175/36/2006 – 513/CA di
ÎCCJ 2007-01-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 17/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 februarie 2006, reclamanta B.S.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.T., obligarea pârâtei la recunoașterea c
ÎCCJ 2007-03-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1609/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată inițial la Tribunalul Tulcea și apoi, urmare declinării competenței de soluționare a cauzei, la Cur
ÎCCJ 2008-02-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 662/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă