ÎCCJ, Decizia nr. 178/2004

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 44 din 17 februarie 2003, Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpatul

M.J.  la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare și la șase pedepse de câte 4 ani închisoare pentru săvârșirea a 6 infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen. și o infracțiune de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 - 76 și art. 13 C. pen.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat pe inculpatul menționat la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul M.J. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată a pedepsei de 4 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 2263 din 10 iulie 1998 a Judecătoriei Oradea și a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat, de 828 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată în cauză, la care a adăugat un spor de 2 ani închisoare, inculpatul urmând a executa, în final, 6 ani și 6 luni închisoare.

Prin aceeași hotărâre, instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului cauzat părților vătămate și a constatat că acesta este arestat în altă cauză.

S-a reținut că, în perioada august 2001 – august 2002, inculpatul a comis opt infracțiuni de tâlhărie în dauna a opt părți vătămate, cărora le-a produs un prejudiciu total de 21.730.000 lei.

Curtea de Apel Oradea, secția penală, prin decizia penală nr. 124/A din 29 mai 2003, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, reținând că pedepsele aplicate sunt just individualizate, așa că nu sunt motive de reducere a acestora.

Recursul declarat de inculpat împotriva acestei din urmă hotărâri, vizând reducerea pedepsei, a fost respins, ca nefondat, de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 4910 din 31 octombrie 2003.

Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza I C. proc. pen.

S-a susținut că faptele săvârșite de inculpatul M.J. au beneficiat de un tratament sancționator nejustificat de blând, astfel că pedeapsa aplicată nu este de natură a asigura funcțiile de constrângere și reeducare prevăzute de legea penală, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., cu referire la art. 52 din același cod.

Astfel, analiza cauzei, prin prisma dispozițiilor art. 72 C. pen., confirmă justețea soluției sub aspectul existenței faptelor și vinovăției autorului, dar și caracterul neadecvat al pedepselor aplicate acestuia, în raport cu gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite și perseverența infracțională a inculpatului menționat.

În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei în limitele arătate.

Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Atunci când aplică pedeapsa, instanța este obligată să țină seama de toate criteriile de individualizare a acesteia, prevăzute de art. 72 C. pen.

Criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., prin raportare la dispozițiile art. 52 din același cod, vizează, sub aspectul cuantumului și modalităților de executare, stabilirea unei pedepse care să constituie, în limitele legii, o replică socială adecvată gravității infracțiunii.

Această adecvare nu privește, însă, numai funcțiile de constrângere și de exemplaritate ale pedepsei, ci, concomitent, și funcția de reeducare a inculpatului.

În cauză, funcția de reeducare a inculpatului, în raport cu pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni sporită cu 2 ani închisoare, se constată a fi nerealizată.

Astfel, dând dovadă de perseverență infracțională, inculpatul M.J. a săvârșit, în perioada 10 august 2001 – 13 august 2002, în stare de recidivă postcondamnatorie, un număr de 8 infracțiuni de tâlhărie, împrejurare pe deplin dovedită, aptă a ilustra un pericol social concret, ce nu se regăsește, decât parțial, în pedepsele aplicate de prima instanță, menținute de instanțele de control judiciar, care, sesizate exclusiv cu căile de atac exercitate de inculpat, nu au avut posibilitatea legală a sancționării aspectului de nelegalitate menționat.

Pentru a aplica pedepse sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, prima instanță a reținut incidența în cauză a circumstanței atenuante judiciare prevăzute în art. 74 lit. c) C. pen.

Or, este adevărat că unul din criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., privește „împrejurările care atenuează răspunderea penală”.

Însă, din dispozițiile art. 74 C. pen., rezultă că circumstanțele atenuante judiciare, având ca efect coborârea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, ca urmare a mecanismului spectaculos al acestora, determinat de art. 76 din același cod, sunt acele stări, împrejurări ori calități ce țin de infracțiune sau inculpat, care preced, însoțesc ori succed activitatea infracțională și care micșorează gradul de pericol social al infracțiunii sau periculozității făptuitorului.

Din modul de redactare al art. 74 C. pen., aplicat în cauză de prima instanță, rezultă că existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în textul menționat sau altele asemănătoare, nu justifică, prin ele însele, considerarea lor ca atare.

Drept urmare, constatarea și recunoașterea ca circumstanțe atenuante a împrejurărilor invocate și aplicarea acestora este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

În această apreciere se ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana inculpatului.

O rațională interpretare a normelor legale menționate și aplicarea judicioasă a acestora impune reținerea circumstanțelor atenuante, exclusiv în acele situații în care coroborarea împrejurărilor menționate impune constatarea unui pericol social concret mai redus decât cel generic avut în vedere de legiuitor, ilustrat de limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare.

În cauză, prima instanță a reținut, ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., conduita procesuală a inculpatului, constând în „atitudinea sinceră și de regret a faptelor comise avute de acesta”.

Or, inculpatul M.J., arestat în altă cauză, autor a nu mai puțin de 8 infracțiuni de tâlhărie într-o perioadă de un an, pentru judecarea cărora a fost sesizată instanța în prezenta cauză, a recunoscut fapta ca urmare a punerii sale în fața unor probe irefutabile.

Ca atare, în mod greșit a fost reținută, ca circumstanță atenuantă, pretinsa atitudine sinceră și pretinsul regret pentru comiterea faptelor, acestea fiind nerelevante în concret, sub acest aspect, și insuficiente pentru a caracteriza un comportament procesual pozitiv al inculpatului și un pericol social concret, sub limita minimă a celui generic reținut de norma incriminatoare, care să justifice aplicarea în cauză a mecanismului determinat de art. 76 C. pen.

În concluzie, reținând eronat, în favoarea inculpatului, circumstanțe atenuante judiciare, cu consecința individualizării greșite a pedepselor, instanța de fond a pronunțat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 teza I C. proc. pen., corespunzător temeiului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza I din același cod, invocat prin recursul în anulare.

Așa fiind, conform art. 414

1

C. proc. pen., cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) din același cod, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai cu privire la pedepsele aplicate, va înlătura sporul de 2 ani închisoare, precum și aplicarea art. 74 lit. c) și 76 C. pen., va descontopi pedeapsa rezultantă în pedepsele componente și, ținând cont de gravitatea infracțiunilor săvârșite în intervalul de după liberarea condiționată, va menține revocarea liberării condiționate a restului de 828 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului menționat prin sentința penală nr. 2263 din 10 iulie 1998 a Judecătoriei Oradea.

În rejudecare, Înalta Curte constată că starea de fapt este corect reținută, potrivit probatoriului administrat în cauză.

În raport cu criteriile de individualizare avute în vedere de prima instanță, cu excepția împrejurării greșit reținută ca circumstanță atenuantă judiciară și care s-a înlăturat cu acest titlu, dar care va fi reținută ca element de circumstanțiere în aplicarea de pedepse între limitele prevăzute de norma incriminatoare, Înalta Curte va majora, de la 4 ani și 6 luni închisoare la 7 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea de tâlhărie săvârșită în dauna părții vătămate M.L. și de la câte 4 ani închisoare la câte 6 ani închisoare pedepsele stabilite pentru săvârșirea celorlalte 7 infracțiuni de tâlhărie săvârșite de inculpatul M.J., care sunt în măsură a constitui o replică socială adecvată, cu referire la fiecare dintre infracțiunile menționate, pericolului social concret al faptelor și făptuitorului.

În baza art. 61 C. pen., restul de 828 zile închisoare rămas neexecutat va fi contopit cu fiecare din pedepsele stabilite în cauză.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., Înalta Curte aplică pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, sporită cu 2 ani închisoare, corespunzător caracterului neîndestulător al acesteia în raport cu complexul de infracțiuni concurente, urmând ca inculpatul M.J. să execute, în final, 9 ani închisoare, sens în care se vor anula mandatele anterioare și se va emite un nou mandat de executare a pedepsei de 9 ani închisoare.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate vor fi menținute.

Totodată, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul de avocat, conform dispozitivului, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 44 din 17 februarie 2003 a Tribunalului Bihor, deciziei penale nr. 124/A din 29 mai 2003 a Curții de Apel Oradea și deciziei nr. 4910 din 31 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, privind pe inculpatul M.J., pe care le casează numai cu privire la pedepsele aplicate.

Înlătură sporul de 2 ani închisoare.

Înlătură aplicarea art. 74 – 76 C. pen.

Descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele componente de:

- 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu);

- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (pct. 2 din rechizitoriu);

- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (pct. 3 din rechizitoriu);

- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicare art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (pct. 4 din rechizitoriu);

- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (pct. 5 din rechizitoriu);

- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (pct. 6 din rechizitoriu);

- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (pct. 7 din rechizitoriu);

- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Menține revocarea liberării condiționate a restului de 828 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului menționat, prin sentința penală nr. 2263 din 10 iulie 1998 a Judecătoriei Oradea.

Rejudecând cauza:

- majorează, de la 4 ani și 6 luni închisoare la 7 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 13 C. pen. (faptă comisă la data de 10 august 2001 – pct. 1 din rechizitoriu - în dauna părții vătămate M.L.);

- majorează, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (faptă comisă la data de 16 octombrie 2001 – pct. 2 din rechizitoriu - în dauna părții vătămate N.M.G.);

- majorează, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (faptă comisă la data de 12 noiembrie 2001 – pct. 3 din rechizitoriu - în dauna părții vătămate V.H.);

- majorează, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (faptă comisă la data de 22 noiembrie 2001 – pct. 4 din rechizitoriu - în dauna părții vătămate B.E.);

- majorează, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (faptă comisă la data de 26 noiembrie 2001 – pct. 5 din rechizitoriu - în dauna părții vătămate P.F.);

- majorează, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (faptă comisă la data de 8 ianuarie 2002 – pct. 6 din rechizitoriu - în dauna părții vătămate P.I.);

- majorează, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (faptă comisă la data de 19 martie 2003 – pct. 7 din rechizitoriu - în dauna părții vătămate B.M.);

- majorează, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă comisă la data de 13 august 2002 – pct. 8 din rechizitoriu - în dauna părții vătămate Ș.A.);

În baza art. 61 C. pen., contopește restul de 828 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului M.J., prin sentința penală nr. 2263 din 10 iulie 1998 a Judecătoriei Oradea, cu fiecare din pedepsele stabilite în cauză.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul M.J. să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul menționat să execute 9 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Anulează mandatele anterioare și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea inculpatului M.J., se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 mai 2004.