ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 38/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 359 din 19

martie 2003, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamanții B.N.S. și Federația Sindicatelor Libere și

Independente P., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Prin aceeași sentință

a fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată de

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și pe fond, a fost respinsă acțiunea

principală.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că cererea reclamanților, în sensul anulării H.G. nr. 1213/2002,

în principal pe motiv că nu a fost cerut avizul Consiliului Economic și Social,

conform Legii nr. 109/1997 și nu au fost consultate confederațiile reprezentative

la nivel național, conform art. 27 din Legea nr. 54/1991, nu este întemeiată,

conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, actul administrativ neputând fi anulat,

în condițiile în care a fost adoptat în temeiul Acordurilor Internaționale și a

altor acte normative, cum ar fi H.G. nr. 365/1998 și H.G. nr. 866/2001, astfel

că nu se poate vorbi de o intervenție abuzivă a Guvernului, după cum s-a

susținut în cererea principală.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat

recurs comun, reclamantele B.N.S. și Federația P., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat, recurentele au arătat în primul rând că potrivit Legii nr. 109/1997,

de organizare și funcționare a Consiliului Economic și Social, scopul acestui

organism tripartit, autonom și de interes public, este de a realiza dialogul

social dintre Guvern, patronate și sindicate, iar potrivit art. 6 din același

act normativ, Consiliul Economic și Social are un rol consultativ în elaborarea

actelor normative ce privesc relațiile de muncă, protecție și politică socială.

Guvernul României avea, așadar,

obligația, la adoptarea H.G. nr. 1213/2002 (privind încadrarea în obiectivele

salariale pe anul 2002, aprobate prin H.G. nr. 344/2002, pentru agenții

economici monitorizați conform H.G. nr. 866/2001), să solicite avizul

consultativ al Consiliului Economic și Social și să consulte organizațiile

sindicale de tip confederație, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat, astfel că

drepturile reclamantelor-recurente, de reprezentanți sindicali la nivel

național și la nivel de ramură, au fost în acest fel vătămate.

Recurentele au mai arătat că

interpretarea instanței, în sensul că avizul Consiliului Economic și Social este

facultativ, nu este corectă, întrucât caracterul obligatoriu al acestui aviz

este susținut de H.G. nr. 555/2001, care prevede termene stricte pentru

obținerea lui.

În fine, recurentele au mai precizat

că, deși admit că prevederile H.G. nr. 1213/2002 transpun în plan intern,

înțelegerile intervenite în baza Angajamentului stand-by dintre România și

F.M.I., ca și a altor înțelegeri internaționale similare, nu se justifică

încălcarea prevederilor altor acte normative în vigoare, respectiv Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, Legea nr. 130/1996 a contractelor

de muncă, O.U.G. nr. 79/2001, Legea nr. 54/2003 și Legea nr. 31/1990. Referitor

la pretinsele încălcări ale prevederilor acestui ultim act normativ menționat,

respectiv legea societăților comerciale, recurenta a precizat că S.N.P. P. este

condusă de Adunarea Generală a Acționarilor, organism care aprobă bugetul de

venituri și cheltuieli al societății, și nu Guvernul, care prin hotărârea

promovată s-a substituit practic Adunării Acționarilor, în această problemă

decizională.

Examinând hotărârea atacată, prin

prisma criticilor formulate și în raport cu prevederile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul de față este nefondat, pentru considerentele expuse în

cele ce urmează.

În conformitate cu prevederile Legii

nr. 109/1997 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social,

respectiv cele cuprinse în art. 6 și 7, rezultă neîndoios că rolul acestui

organism este unul consultativ, menționându-se că inițiatorii proiectelor de

acte normative care privesc domeniile, de asemenea, expres arătate în lege,

solicită avizul consultativ al Consiliului Economic și Social.

În ciuda faptului că sunt prevăzute

anumite termene în care acest aviz trebuie emis, aceasta nu este de natură a

schimba natura respectivului aviz, transformându-l într-unul obligatoriu,

astfel ca lipsa sa să atragă sancțiuni cum ar fi anularea unui act normativ.

De altfel, în chiar art. 8 pct. 2

din aceeași lege, se prevede în mod expres că în ipoteza în care Consiliul

Economic și Social depășește termenele în care analizează proiectele de acte

normative și nu transmite avizul său, inițiatorul are dreptul să transmită

proiectele de acte normative, spre adoptare, fără avizul Consiliului Economic

și Social, ceea ce s-a întâmplat și în cazul H.G. nr. 1213/2002.

Rezultă, astfel, că instanța de

fond, în mod corect a reținut că lipsa avizului prevăzut la art. 7 din Legea nr.

109/1997, nu poate conduce la anularea actului administrativ, după cum corect

s-a menționat că și consultarea organizațiilor sindicale, potrivit Legii nr. 54/1991

(act abrogat prin Legea nr. 54/2003), are un caracter facultativ, și nu

obligatoriu, nefiind prevăzută în actul normativ menționat, nici o sancțiune în

cazul în care o astfel de consultare nu se realizează.

În fine, în condițiile în care H.G. nr.

1213/2002 a fost adoptată în temeiul Acordurilor Internaționale, a H.G. nr. 365/1998,

ca și a H.G. nr. 866/2001, ce cuprinde lista regiilor autonome, a companiilor

și societăților naționale, dar și a societăților comerciale monitorizate

conform O.G. nr. 79/2001, așa cum, de altfel, au admis și recurentele, nu se

mai poate susține că au fost încălcate prevederile celorlalte acte normative

indicate, prin substituirea Guvernului, în atribuțiile S.N.P. P. SA, menționată

la poziția 7 în Anexa ce listează companiile monitorizate, conform actului

normativ respectiv.

Pentru toate cele sus arătate,

reținând că toate criticile recurentei sunt nefondate, urmează ca în baza art. 312

C. proc. civ., să fie respins recursul de față, cu consecința menținerii

hotărârii legale și temeinice pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.N.S.

și de Federația Sindicatelor Libere și Independente P. București, împotriva

sentinței civile nr. 359 din 19 martie 2003, a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 ianuarie 2005.