Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
1211/2002
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
25 februarie 2004

Decizia nr. 1526/2004 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 1211/2002 — recurs

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la această instanță la 18 noiembrie 2003, S.A.I. din București, a cerut, în contradictoriu cu R.A.A.P.P.S. și cu Consiliul General al Municipiului București, revizuirea deciziei nr. 2646 din 18 iunie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 1211/2002. Invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuientul a susținut în esență că instanța supremă nu s-ar fi pronunțat asupra cererii sale privind acordarea fructelor civile, datorită interpretării greșite a naturii lor. Cererea nu este admisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc.

civ. sunt susceptibile de revizuire hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de instanțele de recurs atunci când se evocă fondul, prin aceasta din urmă condiție înțelegându-se că litigiul a fost soluționat în fond. Ori, prin hotărârea atacată, instanța supremă nu a rezolvat fondul litigiului, dispunând dimpotrivă asupra necesității reluării judecării în fond și cu privire la fructele civile, motiv pentru care a casat hotărârea pronunțată în apel cât și sentința primei instanțe. Ca urmare cererea se va respinge ca inadmisibilă.

DECIDE: Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de reclamantul S.A.I. împotriva deciziei nr. 2646 din 18 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.