ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6937/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 iunie 2003, la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 700, venită prin declinarea de competență, conform sentinței civile nr. 717, pronunțată la 21 mai 2003, de Tribunalul Harghita, reclamantul B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județeană Harghita și Inspectoratul General București, anularea dispoziției nr. 0795 din 28 februarie 2003, ca nelegală și repunerea în funcția avută, cu toate drepturile aferente. În motivarea acțiunii, s-a susținut de către reclamant, că prin actul a cărei anulare o solicită, i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a destituirii din funcția publică avută, acea de agent șef adjunct de poliție din cadrul Poliției orașului Băile Tușnad, județul Harghita.

S-a mai precizat că sancțiunea pentru abaterea reținută, aceea de-a fi lăsat armamentul și muniția din dotare, într-o altă cameră, decât cea destinată, deși ușa era închisă, este mult prea severă și disproporționată, în raport cu pericolul social. Curtea de Apel Târgu Mureș, prin sentința nr. 249, pronunțată la 8 septembrie 2003, a respins acțiunea, reținând că reclamantul a fost sancționat potrivit art. 58 lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, pentru comportare necorespunzătoare, care a adus atingere onoarei, probității profesionale și prestigiului instituției, abateri ce se regăsesc în cuprinsul art. 57 lit. a) din același act normativ. În ce privește individualizarea sancțiunii, instanța a reținut că reclamantul nu s-a aflat la prima abatere, fiind sancționat și cu alte ocazii, acestea fiind stabilite gradual.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul, invocând nelegalitatea, susținând în motivarea acestuia, că nu i-a fost adusă la cunoștință dispoziția de încetare a raporturilor de muncă, încălcându-se dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, că instanța nu a făcut nici o cercetare de fond a drepturilor principale și compensatorii pe care le-a pierdut, ceea ce impunea casarea, cu trimitere spre rejudecare. De asemenea, s-a mai precizat că instanța de fond a reținut o stare de fapt greșită și că sancțiunea este mult prea gravă, față de calificativele obținute în activitatea profesională. Recursul este nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele dosarului, urmează să constate că hotărârea pronunțată este legală și temeinică.

Referitor la prima critică, Curtea urmează să constate că recurentului i-a fost adus la cunoștință prin adresa nr. S/21068 din 27 februarie 2003, despre încetarea raporturilor de muncă, precum și împrejurarea că i-a fost respinsă contestația, în baza dispozițiilor Inspectoratului General al Poliției Române, nr. 0795 din 28 februarie 2003, pentru care a semnat confirmare de comunicare acestor acte, aspecte pe care instanța le-a reținut. În ce privește critica de fond, rezultă că sancțiunea disciplinară, care a stat la baza emiterii actului atacat, nu este disproporționată în raport cu pericolul social al abaterii, instanța având în vedere că recurentului i-au mai fost aplicate și alte măsuri sancționatorii.

Astfel, în perioada anilor 1995 - 1998, recurentul a fost sancționat disciplinar de două ori, cu mustrare pentru compromiterea onoarei și demnității militare, prin consum exagerat de alcool în afara orelor de serviciu, dar îmbrăcat în ținută militară și cu „amânarea înaintării în gradul următor, pe o perioadă de doi ani”. În atare împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să constate că actele atacate întrunesc condițiile de legalitate și că recursul de față este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.V. împotriva sentinței civile nr. 249 din 8 septembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2004.