ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.02.2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 743/2005

HOTĂRÂRE
01.02.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 743/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 462

din 30 octombrie 2001, Tribunalul Constanța a condamnat, printre alții, pe

inculpații:

închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.

(1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) din același cod și la 3 ani închisoare, pentru aceeași

infracțiune, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1)

lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și a

art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea

pedepsei cea mai grea, de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și a art. 64 C. pen.

pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1),

raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) din același cod și la 3 ani închisoare, pentru aceeași infracțiune,

prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i),

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și a

art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea

pedepsei cea mai grea, de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și a art. 64 C. pen.

închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.

(1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit.

c), a art. 74 lit. c) și a art. 76 lit. c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și a art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, în baza

art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpații C.A.F. și

U.G. au fost obligați, în solidar și cu doi coinculpați, la plata sumei de

105.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă SC I.F. SA Constanța și

în solidar între ei și cu un alt coinculpat, la plata, cu același titlu, a

sumei de 66.069.500 lei părții civile SC A. SRL Viroaga.

Totodată, aceiași inculpați,

în solidar între ei și în solidar și cu un alt coinculpat, au mai fost obligați

să plătească, cu același titlu, suma de 24.500.000 lei părții civile SC A. SRL

Viroaga.

S-au respins, ca nefondate,

pretențiile civile formulate de partea civilă SC E. SA Constanța și s-a

constatat recuperat prejudiciul adus acesteia.

De asemenea, s-a constatat

recuperat și prejudiciul adus părții vătămate U.N.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut că inculpatul C.A.F., în perioada octombrie – decembrie

1999, la intervale scurte de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale,

a sustras fie singur, fie și împreună cu alții, ziua sau noaptea, prin

efracție, bunuri aparținând SC E. SA și SC A. SRL Viroaga.

Același inculpat, în

perioada mai – iulie 2000, în două rânduri și în baza aceleiași rezoluții

infracționale, a sustras împreună cu alte persoane, noaptea și prin efracție,

bunuri aparținând SC I.F. și părții vătămate U.N.

U.G., în perioada octombrie

– decembrie 1999, la intervale scurte de timp și în baza aceleiași rezoluții

infracționale, a sustras împreună cu alții, ziua sau noaptea, prin efracție,

bunuri aparținând SC E. SA și SC A. SRL Viroaga.

Același inculpat, în

intervalul, mai – iulie 2000, de două ori și în baza aceleiași rezoluții

infracționale, a sustras, împreună cu alte persoane, noaptea, prin efracție,

bunuri ale SC I.F. și părții vătămate U.N.

La unele fapte săvârșite de

cei doi inculpați, a participat coinculpatul minor C.F.I.

Inculpatul C.I., în luna

octombrie 1999, împreună cu minorul, a sustras, ziua, cablu electric aparținând

Bunurile sustrase de inculpați

în modalitățile descrise, au fost cablu electric din aluminiu, conductori

electrici din aluminiu, cordoane de legătură, izolatori ceramici sparți, sârmă

de oțel, 8 pompe injecție tractor U 650, 8 alternatoare, 7 pompe hidraulice

centrale, 1 set motor tractor U 650, 1 set motor IFA, 11 electromotoare U 650,

2 baterii pentru tractor, 2 oglinzi retrovizoare, 1 proiector, un geam de ușă

de tractor, o pompă pentru stropit, un set de lanțuri antiderapante, o

bormașină electrică, un flex electric, un ibric electric, pietre pentru

polizor, lucruri casnice și 18 saci cu grâu din gospodăria lui U.N.

Împotriva sentinței, au

declarat apeluri, printre alții, inculpații C.A.F. și U.G., precum și părțile

civile SC E. SA Constanța și SC A. SRL Viroaga.

Prin decizia penală nr. 53

din 27 februarie 2002, Curtea de Apel Constanța a admis apelurile declarate de

cei doi inculpați și de către părțile civile SC E. SA și SC A. SRL Viroaga, a

desființat sentința și a redus pedepsele aplicate inculpaților de la câte 3 ani

închisoare, la câte un an și 8 luni închisoare, prin reținerea, în ce-i

privește pe ambii inculpați, a aplicării art. 74 lit. a) și a art. 76 lit. c)

În baza art. 33 lit. a) și a

art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor stabilite pentru

fiecare inculpat și executarea pedepsei cea mai grea, aceea de câte un an și 8

luni închisoare.

Pe latură civilă, s-au

majorat despăgubirile civile pentru partea civilă apelantă SC A. SRL Viroaga și

inculpații au fost obligați în solidar între ei și, în solidar și cu

coinculpatul P.D.V., la plata sumei de 96.864.000 lei.

Totodată, în baza art. 14 C.

proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpații C.A.F., U.G. și C.I. au

fost obligați, în solidar, să plătească suma de 643.278.364 lei despăgubiri civile

către partea civilă SC E. SA.

Împotriva hotărârii

pronunțată în apel, în termenul legal, au declarat recursuri inculpații C.A.F.,

C.I. și U.G., cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17

1

individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., în cauză cu referire

și la modalitatea de executare a pedepselor, și prin hotărâre s-a făcut o

greșită aplicare a legii, referitor la modul de soluționare a laturii civile.

Recursurile declarate nu

sunt fondate.

Din verificarea lucrărilor

dosarului, se reține că instanța de apel și, în ce-l privește pe inculpatul

C.I., instanța de fond, în concordanță cu criteriile generale de

individualizare a pedepsei, orientându-se la pedepsele de câte un an și 8 luni

închisoare și, respectiv, 6 luni și 15 zile închisoare, au dat semnificație

pericolului social concret al faptelor, consecințelor acestora asupra

patrimoniului persoanelor civile lezate, împrejurărilor în care au fost săvârșite,

în cauză infracțiunile fiind continuate, dar și persoanei făptuitorilor, fără

antecedente penale, motiv pentru care au reținut incidența circumstanțelor

atenuante, cu consecința micșorării pedepselor.

În cauză, scopul pedepsei,

așa cum este prevăzut de art. 52 C. pen., se apreciază că poate fi atins numai

prin privare de libertate.

În ce privește motivul de

recurs vizând modul de soluționare a laturii civile a cauzei, se reține că la

stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate părților civile SC A. ARL

Viroaga și SC E. SA a stat documentația contabilă necesară, la această

inculpații neobiectând opozabil.

Ca atare, recursurile

declarate de inculpați nefiind fondate, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.

În conformitate cu

dispozițiile art. 192 C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați să

plătească cheltuielile judiciare către stat.

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații C.A.F., C.I. și U.G. împotriva

deciziei penale nr. 53 din 27 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedepsele

aplicate inculpaților, timpul reținerii și al arestării preventive de la 8

august 2000, până la punerea efectivă în libertate, pentru inculpații C.A.F. și

U.G. și timpul arestării preventive de la 9 august 2000, la 23 februarie 2001,

pentru inculpatul C.I.

Obligă pe recurenți la plata

sumei de câte 1.600.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care, sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1114/2005
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 758 din 17 decembrie 2003, Tribunalul Cluj a condamnat, printre alții, pe inculpații: 1. C.D. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea
ÎCCJ 2003-01-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6/2003
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 83 din 29 noiembrie 2001, a Tribunalului Călărași, au fost condamnați inculpații: R.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârși
ÎCCJ 2004-06-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2954/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 403 din 25 septembrie 2001, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpații - C.S., pentru săvârșirea infracțiunilor: - furt calificat, prevăz
ÎCCJ 2003-05-05
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 60/2003
. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 13 C. pen., pentru care l-a condamnat la 5 ani închisoare; - din art. 208
ÎCCJ 2003-02-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 698/2003
art. 99 C. pen., cu referire la art. 109 din același cod, săvârșită în dauna părții vătămate S.C. - 3 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g)
Sursă