ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5906/2004

Examinând contestația în anulare de

față, constată:

Prin cererea înregistrată la 6 mai

2004 A.I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1497

din 6 aprilie 2000,pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.

În motivarea cererii contestatorul a

susținut că a fost condamnat de două ori pentru aceiași faptă, respectiv pentru

vătămare corporală gravă pentru care a fost pedepsit separat atât în cadrul

infracțiunii de viol, cât și în cadrul infracțiunii de lipsire de libertate.

S-a mai arătat că în mod greșit a

fost condamnat separat pentru infracțiunea de lipsire de libertate, întrucât

această infracțiune este absorbită de infracțiunea de viol.

Contestația a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., dar nu este fondată.

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin sentința penală nr. 135 din 9

martie 1999, Tribunalul Constanța l-a condamnat pe inculpatul A.I. la 8 ani

închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189

alin. (2) C. pen. și la 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de viol,

prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. c) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de

10 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă durata

arestării preventive.

S-a luat act de declarația părții vătămate

că nu se constituie parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 493.800 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către Spitalul

Clinic Județean Constanța și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt, s-a reținut

că, la data de 27 aprilie 1997, în jurul orei 15,45, inculpatul, prin violență

a introdus-o în locuința sa pe partea vătămată A.G., după care a amenințat-o și

chiar a lovit-o cu cuțitul provocându-i leziuni care au necesitat pentru

vindecare 25 zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie, a

dezbrăcat-o și a întreținut cu ea raport sexual prin constrângere. Partea

vătămată a fost sechestrată apoi în locuința inculpatului până la ora 19,00.

Prin decizia penală nr. 255 din 28

octombrie 1999, Curtea de Apel Constanța a admis apelul inculpatului și a redus

pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.,

la 5 ani închisoare, dispunând, conform art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul

să execute în final pedeapsa de 10 ani închisoare.

Inculpatul a declarat recurs

susținând că a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată cu

consimțământul acesteia și nu a împiedicat-o să plece și a solicitat să se

constate că faptele nu întrunesc toate elementele constitutive ale

infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Prin decizia penală nr. 1497 din 6

aprilie 2000, Curtea Supremă de Justiție a respins, ca nefondat, recursul

inculpatului.

În raport de actele dosarului se

constată că nu există cazul de contestație în anulare prevăzută de art. 386

lit. d) C. proc. pen., invocat drept temei al cererii formulate.

Potrivit acestor dispoziții legale

există motive de contestație în anulare atunci când împotriva unei persoane

s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, iar în speță

împotriva inculpatului s-a pronunțat o singură hotărâre de condamnare.

Din motivarea cererii, rezultă că

deși a invocat ca temei art. 386 lit. d) C. proc. pen., contestatorul critică

hotărârea atacată sub aspectul încadrării juridice a faptei, aspect ce nu poate

fi luat în examinare în contestația în anulare întrucât nu se încadrează în

nici unul din cazurile, prevăzute expres și limitativ de art. 386 C. proc.

pen., în care poate fi exercitată această cale extraordinară de atac.

Așa fiind, contestația va fi

respinsă ca nefondată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare declarată de inculpatul A.I. împotriva

deciziei penale nr. 1497 din 6 aprilie 2000 a Curții Supreme de Justiție.

Obligă recurentul să plătească

statului suma de 400.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 noiembrie 2004.