ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4859/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul P.N.A., Serviciul

Anticorupție Pitești din 15 octombrie 2003, a fost sesizată Curtea de Apel

Pitești cu soluționarea cauzei privindu-l pe inculpatul C.V., fost ofițer de

poliție la Compartimentul furturi din autovehicule, din cadrul Poliției

municipiului Rm. Vâlcea, care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a

două infracțiuni de luare de mită și două infracțiuni de înșelăciune, fapte

prevăzute de art. 215 alin. (1) și art. 254 alin. (1), raportat la art. 5 alin.

(1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată

prin Legea nr. 161/2003.

Prin sentința penală nr. 21 F din 11

martie 2004, Curtea de Apel Pitești, secția penală, a hotărât:

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în rechizitoriu din

infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin.

(1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată

prin Legea nr. 161/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două

infracțiuni) și art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (două infracțiuni), în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000, modificată și completată prin Legea nr. 161/2003 (trei fapte) și de

art. 215 alin. (1) C. pen., în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

modificată prin Legea nr. 161/2003, condamnă pe inculpatul C.V. la 4 ani și 6

luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a), b) și c) C. pen. (denunțător C.E.);

În baza art. 254 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

modificată prin Legea nr. 161/2003, condamnă pe inculpat la 3 ani și 4 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen. (denunțător P.G.G.);

În baza art. 254 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

modificată prin Legea nr. 161/2003, condamnă pe inculpat la 4 ani și 6 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen. (denunțător M.V.).

În baza art. 215 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpat la 3 ani

închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

contopește pedepsele și dispune ca inculpatul să execute 4 ani și 6 luni

închisoare la care se adaugă un spor de 6 luni, în total 5 ani închisoare, în

condițiile art. 57 și art. 71 C. pen. și 2 ani  interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 255 alin. (5) C. pen.,

obligă inculpatul la restituirea sumelor de câte 10.000.000 lei către

denunțătorii C.E. și respectiv M.V.

Constată recuperate prejudiciile

cauzate părților vătămate M.V. și N.G.

În baza art. 30 din Legea nr.

78/2000, dispune publicarea, după rămânerea definitivă a hotărârii, într-un

ziar de largă circulație din județul Vâlcea.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., obligă inculpatul la plata sumei de 6.000.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut în esență că inculpatul în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ofițer

de poliție la Biroul Judiciar din cadrul Poliției municipiului Rm. Vâlcea, în

perioada septembrie 2000 – martie 2001, a pretins întrei cazuri, mai multe sume

de bani pentru a nu-i trimite în judecată, sau pentru a nu începe urmărirea

penală împotriva unor făptuitori, iar într-un caz a indus în eroare mai multe

persoane prezentându-se ca adevărate fapte mincinoase, cauzându-le un

prejudiciu.

Astfel, în cauza penală privind pe

făptuitorul C.N., care era cercetat pentru sustragerea mai multor roți de

autoturisme, după ce a găsit, la percheziția efectuată la domiciliul acestuia,

roțile sustrase, l-a chemat în luna septembrie 2000 la sediul poliției, pe

martorul H.M.M., cerându-i să le spună părinților făptuitorului să-i aducă suma

de 10 milioane lei, pentru a nu le aresta fiul și a închide definitiv dosarul.

Mama făptuitorului, C.E., a apelat

la ginerele și fiica sa, martorii C.G. și C.M., întrucât nu dispunea de suma

solicitată, astfel că aceștia au mers la poliție și în biroul inculpatului, în

prezența făptuitorului C.N., i-au dat suma cerută. Imediat inculpatul i-a

promis făptuitorului să plece liber acasă.

În cauza penală nr. 01260/2000, în

care era cercetat numitul P.G.G., inculpatul, într-o zi din lunile noiembrie

sau decembrie 2000, i-a cerut făptuitorului suma de 5 milioane lei pentru a nu

mai continua cercetările și a-l scăpa de închisoare. Suma solicitată nu a fost

însă remisă inculpatului, întrucât făptuitorul nu a avut posibilitatea să o

procure.

În cauza penală nr. 00238/2001,

inculpatul a pretins și primit în luna martie 2001 suma de 10 milioane lei de

la numitul M.V., care cumpărase două boxe de radiocasetofon, furate dintr-un

autoturism, solicitând această sumă pentru a nu efectua cercetări penale

împotriva sa, ca tăinuitor.

În luna octombrie 2000, inculpatul a

pretins și primit de la N.G. și M.V. câte 16.500.000 lei, pretinzând eronat, că

ar reprezenta acoperirea prejudiciului cauzat de fii acestora, cercetați într-o

cauză penală, pentru furt. În realitate, bunurile sustrase fuseseră restituite

în parte, restul prejudiciului fiind acoperit de societățile de asigurare,

astfel că părțile vătămate nu au solicitat a fi despăgubite de către

făptuitori. Suma de 33 milioane lei a fost restituită de inculpat în cursul

urmăririi penale.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza declarațiilor martorilor, copiilor

referatelor de terminarea urmăririi penale în cauzele cercetate inițial de

inculpat, mențiunilor cu privire la numerele de telefon ale inculpatului,

identificate în agenda ridicată de la un martor, coroborate cu trei declarații

ale inculpatului date în cursul urmăririi penale la 18 și 19 august și 10

septembrie 2003. Audierea inculpatului a fost posibilă numai după ce Biroul

Național Interpol l-a localizat la Londra, întrucât din vara anului 2001, când

au început cercetările împotriva sa, inculpatul a părăsit țara.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând în principal nevinovăția sa, cerând achitarea în baza art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar,

reducerea pedepselor și schimbarea modalității de executare a acestora.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a reținut corect,

pe baza unei analize profunde a probelor administrate că inculpatul se face

vinovat de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită și o infracțiune

continuată de înșelăciune.

Încadrarea juridică dată faptelor

este corespunzătoare, iar aprecierea gradului de pericol social al faptelor și

făptuitorului s-a făcut în raport de împrejurările concrete în care s-au

săvârșit infracțiunile, de persoana inculpatului și de urmările produse.

Motivele de recurs, prevăzute de art. 385

9

pct. 12 și 14 C. proc.

pen., nu sunt întemeiate, iar alte motive care să determine casarea sentinței

atacate nu există.

Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen.,

fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește, bani sau

alte foloase care nu i se cuvin, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori

a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau

în scopul de a nu face un act contrar acestor îndatoriri, constituie

infracțiunea de luare de mită.

Această infracțiune este considerată

„de corupție” potrivit art. 5, 6, 7 din Legea nr. 78/2000 și se sancționează

mai sever, în baza art. 7, dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit

legii, are atribuții de constatare sau urmărire a infracțiunilor.

Din actele dosarului rezultă că

inculpatul C.V. în perioada iulie 1993 – iunie 2001 a fost ofițer de poliție la

compartimentul furturi auto din cadrul Poliției municipiului Rm. Vâlcea, la

biroul judiciar, având atribuții de efectuarea actelor de cercetare penală în

legătură cu infracțiunile privind sustrageri din autovehicule.

În cadrul acestor atribuții,

inculpatul a pretins și primit sume de bani, care nu i se cuveneau, în scopul

de a nu îndeplini acte privitoare la datoriile sale de serviciu, respectiv de a

nu propune trimiterea în judecată a unor făptuitori. Totodată, inculpatul a

pretins sume de bani de la părinții unor inculpați minori, inducându-i în

eroare că sumele de bani reprezintă acoperirea prejudiciului cauzat prin

faptele acestora, deși acel prejudiciu fusese recuperat pe altă cale, el

însușindu-și, pe nedrept valorile primite.

Așa fiind, sentința atacată, apărând

legală sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a o menține și a respinge recursul

inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinței penale nr. 21/ F din 11 martie

2004 a Curții de Apel Pitești.

Obligă pe recurent să plătească statului

suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 septembrie 2004.