ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6375/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6375/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin decizia nr. 1895 din 13 mai
2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, a fost respins ca nefondat
recursul declarat de reclamanții V.E. și V.M. împotriva deciziei nr. 99 Ap din
24 octombrie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, care la rândul său a
respins apelul declarat de aceeași reclamanți împotriva sentinței civile nr.
203 din 25 mai 2001 a Tribunalului Brașov, fiind respinsă astfel irevocabil
acțiunea vizând constatarea nulității înscrierii în cartea funciară a dreptului
de proprietate al Statului Român asupra imobilului din Brașov și constatarea
nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC C. SA cu pârâții
persoane fizice.
S-a reținut în esență că deși,
într-adevăr, autorii reclamanților erau exceptați de la aplicarea decretului de
naționalizare, aparența de drept a fost creată, statul intabulându-și dreptul
de proprietate și a existat și la momentul cumpărării de către chiriașii
persoane fizice prin contracte de vânzare-cumpărare a apartamentelor în care
locuiau, unii de peste 30 sau 40 de ani.
Acest lucru a fost posibil prin
existența unor dispoziții din Legea nr. 112/1995 care permiteau cumpărarea
locuințelor de către chiriași. Ca urmare, instanțele au constatat în mod corect
că vânzarea a fost legală.
Împotriva deciziei susmenționate a
Curții Supreme de Justiție, secția civilă, V.E. și V.M., reclamanți în cauză,
au formulat contestație în anulare, în sprijinul acesteia invocându-se
prevederile art. 318 teza 2, referitoare la omisiunea cercetării unor motive de
casare.
Astfel, se susține, instanța a omis
să examineze motivele de recurs depuse la 17 iunie 2002, care au dezvoltat
motivele anterior depuse în termenul legal, neexaminând conceptul de „ordine
publică” invocat de recurenți.
De asemenea, se mai susține,
instanța de recurs a omis să examineze cererile având ca obiect obligarea
pârâților de a restitui imobilul în natură sau prin echivalent, apreciind
greșit că Legea nr. 10/2001 nu-și găsește aplicațiunea în cauză, precum și
admisibilitatea cererii subsecvente de rectificare a înscrierii în cartea
funciară a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu foștii chiriași.
În întâmpinarea formulată, potrivit
dispozițiilor art. 320 alin. (2) C. proc. civ., intimata-pârâtă SC R. SRL
Brașov solicită respingerea contestației pe considerentul că motivele acesteia
nu se încadrează în prevederile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., care sunt
de strictă interpretare.
Contestația în anulare urmează a fi
respinsă, pentru considerentele care succed.
Contestatorii au declarat recurs
împotriva deciziei civile nr. 99/Ap din 24 octombrie 2001 a Curții de Apel
Brașov, înregistrat la această instanță în termenul legal de 15 zile, respectiv
la 29 noiembrie 2001.
Ulterior, peste termenul prevăzut de
art. 301 C. proc. civ., la 17 iunie 2002, recurenții au depus direct la
registratura instanței supreme „o completare” a motivelor de recurs, din
examinarea căreia rezultă că se constituie în motive de casare de sine
stătătoare, calificate de aceștia ca fiind „de ordine publică”.
Examinând motivele de casare depuse
ulterior expirării termenului prevăzut de C. proc. civ., instanța a reținut în
mod corect că acestea nu sunt de ordine publică, nefiind întrunite condițiile
prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pentru a putea fi puse în
dezbaterea părților, fiind intitulate astfel doar pentru a justifica depășirea
termenului imperativ prevăzut de art. 301 din același cod.
Nefondată este și critica
referitoare la omisiunea examinării motivelor de casare vizând anularea contractelor
de vânzare-cumpărare și obligarea pârâților de a le restitui imobilul, precum
și admisibilitatea cererii subsecvente de rectificare a înscrierilor operate în
cartea funciară.
Astfel, examinând aceste motive,
instanța a reținut că nulitatea nu se poate constata decât atunci când provine
din cauze anterioare sau concomitente actului în discuție. Or, la momentul
încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, au fost respectate condițiile
legale prevăzute de Legea nr. 112/1995, care permiteau o asemenea operațiune.
Pe de altă parte, s-a reținut,
buna-credință a cumpărătorilor paralizează acțiunea în revendicare a
moștenitorilor proprietari.
Analizându-se și capătul de cerere
privind radierea întabulării dreptului de proprietate în cartea funciară s-a reținut
că, în mod corect acesta a fost respins întrucât, potrivit art. 35 din Legea
nr. 116/1938 „pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cartea funciară”
rectificarea nu se va putea săvârși în lipsa unei hotărâri judecătorești
definitivă, care să dispună acest lucru.
Contestatorii fac trimitere și la
unele argumente aduse în sprijinul motivelor de casare, susținând că nu au fost
examinate, critici ce nu pot fi primite întrucât argumentele, oricât de largi
ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivelor.
Constatându-se că nu sunt
îndeplinite cerințele art. 318, teza a 2–a C. proc. civ., întrucât instanța de
recurs, în cercetarea motivelor de casare, a procedat la o sistematizare a
acestora, examinându-le împreună, în considerarea legăturii logice dintre
acestea, contestația urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația
în anulare declarată de contestatorii V.E. și V.M. împotriva deciziei nr. 1895
din 13 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2004.