ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 249/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 690 din 20 mai 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul M.A.M. la 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 27 lit. a) C. pen. și la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat restul de 389 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 982 din 2 iulie 2002 a Judecătoriei Arad, urmând ca prin contopirea acestora cu pedepsele aplicate în cauză, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 – art. 64 C. pen. În temeiul art. 67 C. pen., inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa complementară a degradării militare. S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada detenției de la 27 martie 2003 la zi. În baza art. 1 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la inculpat suma de 13.560.000 lei, 120 dolari S.U.A.

și 35 Euro. S-a constatat consumată, în procesul analizelor de laborator, cantitatea de 0,06 gr. heroină. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 5.000.000 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în perioada 2002 – 2003, inculpatul a vândut în mod repetat, învinuiților D.A. și M.I.S., diferite cantități de heroină, la data de 26 martie 2003, fiind depistat după ce a vândut învinuitului M.A., cantitatea de 0,03 gr. heroină. La percheziția domiciliară în locuința inculpatului s-a mai descoperit cantitatea de 0,06 gr. heroină destinată consumului propriu. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 535 din 22 iulie 2004, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul M.A.M.

solicita să fie achitat, întrucât faptele reținute în sarcina sa nu sunt dovedite, declarațiile martorilor M.A., D.A. și M.I.S. fiind lovite de nulitate absolută, având calitatea de învinuiți în cauză. Împotriva menționatelor hotărâri, același inculpat a declarat recurs, reiterând motivele de casare invocate în apel, referitoare la lipsa vinovăției cu privire la infracțiunea de trafic de droguri și la nulitatea declarațiilor celor trei martori audiați în cauză. Totodată, a susținut că este numai consumator de droguri, situație în care pedeapsa aplicată este prea severă, cerând reducerea ei.

Examinând hotărârile atacate în raport de motivele de casare invocate în recurs cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică în două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și, respectiv, de art. 4 din același act normativ, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., este corespunzătoare. Din probele administrate (procesul-verbal de constituire și de percheziție întocmite de poliție la 26 martie 2003, declarațiile martorilor asistenți G.M. și S.C., declarațiile martorilor P.A., K.L., F.A., raportul de constatare tehnico-științifică și declarațiile învinuiților M.A., D.A.

și M.I.S.) care au fost analizate în considerentele celor două hotărâri, rezultă, fără dubiu, că în perioada anilor 2002 – 2003, inculpatul M.A.M. a vândut, în mod repetat, lui D.A. și lui M.I.S. (învinuiți în aceeași cauză) diferite cantități de heroină, iar la data de 26 martie 2003, a fost depistat în timp ce vindea învinuitului M.A., cantitatea de 0,03 gr heroină. Cu ocazia percheziției efectuată la aceeași dată, în locuința inculpatului s-a mai descoperit cantitatea de 0,06 gr heroină, pe care acesta o deținea pentru consum propriu. Susținerile inculpatului, în sensul că declarațiile celor trei martori audiați în cauză ar fi lovite de nulitate absolută, nu pot fi primite, întrucât persoanele respective deși inițial au avut calitatea de învinuiți, față de acestea s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, situație în care aceștia au dobândit calitatea de martori așa cum în mod corect, a reținut instanța de apel.

Referitor la pedepsele aplicate se constată că acestea au fost individualizate, la stabilirea acestora, instanța de fond respectând criteriile prevăzute de art. 72 și art. 56 C. pen. Întrucât din actele dosarului nu rezultă nici motive de casare din cele prevăzute de art. 385 1 alin. penultim C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de acesta să fie respins, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 11 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Potrivit art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada detenției de la 27 martie 2003 la zi. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A.M. împotriva deciziei penale nr. 535 din 22 iulie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 27 martie 2003 la 13 ianuarie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2005.