ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2207/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la 16 iunie 2004, reclamantul C.M. a chemat în judecată pârâta Casa

de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 12394/11953

din 13 mai 2004 și acordarea drepturilor ce i se cuvin potrivit Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că al doilea refugiu al părinților săi, C.G. și C.E., a

fost în luna martie 1944, din comuna Mereni Lăpușna - Basarabia, în comuna

Gherghița, județul Prahova, el născându-se în comuna Mereni, în anul 1943,

părinții săi stabilindu-se definitiv în municipiul Brăila, în anul 1960.

Prin sentința civilă nr. 1747

din 17 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.M., în

contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București și a anulat

hotărârea nr. 12394/11953 din 13 mai 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să

emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute

de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.

189/2000, pentru perioada 14 martie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1

ianuarie 2004.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că în perioada 1943 - 1944, în condițiile

înaintării armatei sovietice, au avut loc masive refugieri ale populației de

origine etnică română, din cauza evenimentelor istorice, politice și militare

ale statului român. S-a apreciat că și pentru această perioadă de timp pot fi

incidente prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece

persecuția de ordin etnic este evidentă.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București care

a motivat, în esență, că în perioada iunie 1941 - martie 1944, în Basarabia era

administrație românească și nu existau motive de persecuție etnică.

Recursul este nefondat.

Se reține că numita E.C.,

profesoara reclamantului, din 1944, la Școala Generală Gherghița, a declarat la

notar, că în urma evacuării împreună cu familia, la data de 14 martie 1944, din

localitatea Mereni - Basarabia, C.M. a venit în România, în comuna Gherghița,

județul Prahova, unde s-a stabilit, iar de la acea dată și până în prezent,

reclamantul nu s-a mai întors în Basarabia.

Aceeași martoră relatează

despre ordinul de evacuare cunoscut sub denumirea „Acțiunea Colonel Mosiu”,

prin care s-a ordonat Ministerului Apărării Naționale, declanșarea acțiunii de

evacuare a celor 4 provincii românești (Basarabia, Bucovina, Ținutul Herța și

Transnistria), care făceau parte integrantă din România Mare.

În mod corect, instanța de

fond a reținut ca perioadă de început a refugiului, data de 14 martie 1944,

depoziția profesoarei reclamantului coroborându-se cu cea a lui H.J.

Față de considerentele mai

sus expuse, se reține că sentința instanței de fond este temeinică și legală,

motivele de recurs nefiind de natură să ducă la casarea acesteia și în

consecință, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1747

din 17 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2005.