ÎCCJ, Decizia nr. 112/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 589 din 8 aprilie 2002, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins recursul declarat de reclamantul A.I. împotriva sentinței nr. 12909 din 6 decembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 3 București, prin care aceasta a declinat competența soluționării în fond a cauzei în favoarea Tribunalului București. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului are ca obiect obligarea pârâtei, SC R.E.T. SA București, la plata sumelor rezultând din reactualizarea unor drepturi bănești de natură salarială. Or, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. c 1 ) C. proc.

civ., soluționarea acțiunii având obiectul menționat este de competența tribunalului. Învestit, prin declinarea competenței în favoarea sa, Tribunalul București a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea pronunțată la data de 13 septembrie 2002, în dosarul nr. 5502/2002. Recursul declarat de reclamant împotriva încheierii menționate a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, prin decizia nr. 1959 din 5 noiembrie 2002. Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul a declarat un nou recurs. Prin decizia nr. 3384 din 16 septembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a respins recursul, ca inadmisibil, reținând că acesta a fost exercitat împotriva unei hotărâri irevocabile.

Împotriva deciziei secției civile a Curții Supreme de Justiție, reclamantul a declarat un nou recurs, sub antetul asociației C.E.R. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Ca atare, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea controlului judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii procesuale. În cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu un recurs declarat împotriva unei decizii prin care secția civilă a Curții Supreme de Justiție a respins un recurs, declarat de același reclamant împotriva unei hotărâri irevocabile, ca inadmisibil.

Or, hotărârea atacată nu face parte dintre hotărârile definitive, precizate de art. 299 C. proc. civ., ca fiind susceptibile de a fi reformate prin exercitarea acestei căi de atac. Ca atare, recursul urmează a fi privit ca inadmisibil potrivit dreptului comun, cu referire la calea procesuală aleasă de reclamant și natura hotărârii criticate. Pe de altă parte, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituția României, „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute de lege”. Așadar, activitatea judiciară materializată în pronunțarea unei hotărâri, privitoare la soluționarea unei cereri, nu poate avea loc decât în limitele competenței atribuite prin lege fiecăreia dintre instanțele care, potrivit art. 126 din Constituție, constituie sistemul judiciar și realizează justiția.

Calea de atac exercitată de petent excede competenței materiale atribuite Completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, în sensul că aceasta nu privește o hotărâre pronunțată în fond de secția civilă a Curții Supreme de Justiție, ci o hotărâre irevocabilă. Ca atare, recursul declarat de reclamant apare ca fiind inadmisibil și în raport cu dispozițiile legii speciale. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A.I., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatorul A.I. împotriva deciziei nr. 3384 din 16 septembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, ca inadmisibil. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 martie 2004.