ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4574/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 26 din 20 ianuarie 2004 a Tribunalului Teleorman, au fost condamnați inculpații: - F.D.I. și - N.S. la câte 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 pct. 1 și pct. 2 lit. a), cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c), teza I din Legea nr. 678/2001. S-a dispus aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a aplicat inculpaților și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de câte 2 ani. S-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a computat detenția preventivă de la 3 septembrie 2003, la zi. În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea sumelor de 1.026.000 lei și 1.200 euro, precum și a unui telefon mobil.

S-a constatat că părțile vătămate B.N. și P.M.L. nu s-au constituit părți civile în procesul penal. Inculpații au fost obligați să plătească statului, câte 7.000.000 lei cheltuieli judiciare. S-a reținut următoarea situație de fapt: La începutul lunii decembrie 2002, inculpatul F.D.I., care cunoștea încă din copilărie părțile vătămate P.M.L. și B.N., locuind în același cartier din orașul Zimnicea, le-a propus acestora să le ajute ca să plece în Spania, unde el le putea asigura loc de muncă, salariu bun și cazare și că va suporta toate cheltuielile necesare plecării lor din țară, asigurându-le că se va ocupa personal de ele în Spania, iar banii cheltuiți să-i fie restituiți ulterior din venitul ce se va realiza din muncă.

În aceste condiții părțile vătămate au acceptat oferta și l-au însoțit pe inculpatul F.D.I. la Giurgiu, de unde urmau să plece cu un microbuz, în Spania. La locuința inculpatului F.D.I., se mai aflau două persoane, din care o persoană F. a fost identificată ulterior ca fiind U.F. După două zile, acesta din urmă, cu autoturismul său personal, împreună cu inculpatul F.D.I., au transportat părțile vătămate în orașul Giurgiu, unde au fost preluate de numita C., identificată ulterior în persoana inculpatei N.S., despre care inculpatul F.D.I. a spus că se va ocupa în continuare de plecarea în Spania. Inculpata a dus părțile vătămate, cu un autoturism la București, la apartamentul mătușii sale, iar după câteva zile le-a urcat într-un microbuz pentru a fi transportate în Spania, spunând șoferului că, la destinație vor fi așteptate de soțul său, care se va ocupa de ele întrucât inculpatul F.D.I.

nu putea să le însoțească, având copii internați în spital, urmând să vină și el ulterior, în Spania. Acolo, părțile vătămate au fost preluate, pe rând, de mai multe persoane și în final de numitul S.M., care a afirmat față de acestea, că le-a cumpărat de la inculpatul F.D.I., prin intermediul inculpatei N.S. (fosta soție a cumpărătorului). Acesta le-a obligat să practice prostituția, în camerele barului B., amenințându-le că dacă vor refuza, le va face rău la familiile lor din România. La bar, erau mai multe fete din România, care erau păzite de o femeie de încredere a lui S.M. Acesta din urmă, a primit un telefon de la F.D.I., care a cerut acestuia să-i dea încă 500 euro, dar a fost refuzat, motivând că partea vătămată P.M.L.

„nu produce nimic”. După aceea, inculpatul F.D.I. la telefon, i-a reproșat acestei părți vătămate că „de ce refuză să se prostitueze ?”. În cursul lunii ianuarie 2003, părțile vătămate au reușit să fugă de la barul respectiv, cu ajutorul unui barman de la acel local, care le-a și găzduit până să poată să părăsească Spania. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și ambii inculpați. Parchetul a criticat sentința pentru aplicarea de pedepse nelegale (pedepse sub minimul special deși nu s-au recunoscut și aplicat circumstanțe atenuante) și greșita aplicare a dispozițiilor art. 118 C. pen., deoarece nu s-a precizat în sentință ce se confiscă de la fiecare inculpat.

Apelanta N.S. a solicitat achitarea, deoarece infracțiunea nu a fost săvârșită de ea, iar, în subsidiar, a cerut reducerea pedepsei prin recunoașterea de circumstanțe atenuante și suspendarea condiționată a executării, iar apelantul F.D.I. a solicitat reducerea pedepsei prin recunoașterea de circumstanțe atenuante. Prin decizia penală nr. 202 din 18 martie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de parchet, a desființat în parte sentința și rejudecând în fond: A majorat pedepsele aplicate inculpaților, de la 4 ani, la 5 ani închisoare, fiecare. A confiscat de la inculpata N.S., suma de 1.026.000 lei și un telefon mobil, iar de la inculpatul F.D.I., suma de 1.200 euro.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații N.S. și F.D.I. și a computat detenția preventivă a inculpaților, de la 3 septembrie 2003, la zi. A menținut starea de arest a inculpaților. A obligat pe apelanta N.S. să plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare și pe apelantul F.D.I. să plătească statului 900.000 lei cu același titlu, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Inculpații au declarat recurs, recurenta N.S. susținând că fapta nu a fost săvârșită de ea că, oricum, încadrarea juridică a faptei este greșită, încadrarea corectă fiind aceea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., iar în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea mare, solicitând a se reduce, prin aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

și a se suspenda condiționat executarea. Recurentul F.D.I. a criticat decizia numai cu privire la individualizarea pedepsei, solicitând a se reduce prin aplicarea de circumstanțe atenuante. Criticile nu sunt fondate. Din examinarea probelor și lucrărilor dosarului, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția ambilor inculpați, pe baza declarațiilor părților vătămate P.M.L. și B.N., proceselor-verbale de prezentare pentru recunoaștere după fotografii, lista apelurilor telefonice efectuate la telefonul aparținând inculpatei N.S., procesul-verbal pentru bunurile găsite asupra acesteia și declarațiile martorilor B.P., U.F., P.F., P.G., P.M.N. și B.A. În raport de situația de fapt, corect reținută prin cele două hotărâri pronunțate în cauză, încadrarea juridică în infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 pct. 1 și 2 lit. a), cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c), teza I din Legea nr. 678/2001 este cea legală.

Susținerea recurentei N.S. în sensul că fapta nu constituie această infracțiune, ci infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen., este lipsită de temei, întrucât faptele reținute de instanțe în sarcina inculpaților, constituie evident acte de trafic de persoane. Totodată, se constată că pedepsele aplicate sunt stabilite la nivelul minimului special, astfel că nu pot fi considerate ca prea mari, injust individualizate. Nu se poate face aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., cu privire la circumstanțele atenuante, întrucât nu se constată elemente de natură să ușureze în așa măsură răspunderea penală a inculpaților, încât să impună aplicarea unor pedepse sub nivelul minimului special.

În ceea ce privește suspendarea executării pedepselor, aceasta nu este admisibilă, în raport de cuantumul pedepselor aplicate. Dimpotrivă, se impune a se menține pedepsele la cuantumul ce a fost fixat, pentru a se asigura scopul prevăzut de art. 52 C. pen. Față de aceste considerente și cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursurile sunt nefondate, urmând a se respinge ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Totodată, urmează a deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive, de la 3 septembrie 2003, la data prezentei decizii și a obliga pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.D.I. și N.S., împotriva deciziei penale nr. 202 din 18 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedepse, timpul arestării preventive a inculpaților de la 3 septembrie 2003, la 16 septembrie 2004. Obligă pe inculpatul F.D.I. la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă pe inculpata N.S. la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2004.