ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2576/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2278/2004,

Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta B.G., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Neamț, obligând

pârâții să acorde reclamantei, majorarea în procent de 10% la indemnizația de

încadrare brută lunară, cu începere de la data de 1 ianuarie 2004 și să

efectueze mențiunile corespunzătoare acestei majorări în carnetul de muncă al

reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că drepturile reclamantei au fost vătămate prin actul

administrativ în litigiu, de către autoritățile pârâte. Astfel, perioada cât

reclamanta s-a aflat în concediu pentru îngrijirea copilului, reprezintă

vechime în muncă conform dispozițiilor Legii nr. 120/1997. S-a apreciat, de

asemenea, de prima instanță, că Legea nr. 19/2000 a fost nelegal aplicată,

pentru raporturi juridice stinse la 1 aprilie 2001, când noua lege a intrat în

vigoare.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești a declarat recurs, Ministerul Justiției, criticând-o ca nelegală,

întrucât prima instanță a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a motivat recursul pe dispozițiile O.G. nr. 177/2002, care precizează că la

stabilirea adaosului la indemnizația lunară, se ia în considerație numai

vechimea efectivă în funcția prevăzută de art. 42 și 43 din Legea nr. 92/1992.

De asemenea, hotărârea instanței de fond s-a pronunțat și cu încălcarea art. 16

C. proc. civ., confundându-se vechimea în magistratură, cu vechimea efectivă în

magistratură.

Prin concluzii scrise depuse

la dosar, intimata B.G. a invocat excepția inadmisibilității recursului de

față, motivat de faptul că dispozițiile art. 42 din O.G. nr. 177/2002 stabilesc

că hotărârile pronunțate de curtea de apel în acest domeniu, sunt irevocabile.

Recursul este neîntemeiat și

va fi respins.

Art. 42 din O.G. nr. 177/2002,

pe care se întemeiază acțiunea introductivă și motivele de recurs, prevede că

hotărârea pronunțată de prima instanță, respectiv curtea de apel, privind

soluționarea cererilor referitoare la salarizare și alte drepturi ale

magistraților, sunt irevocabile.

Desigur, legea cadru este

Legea nr. 29/1990, în acest litigiu, dar legea specială este O.G. nr. 177/2002

și aceasta primează, motiv pentru care, din eroare, în dispozitivul sentinței

civile atacate a apărut mențiunea „cu recurs”.

De altfel, în acest sens s-a

pronunțat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 23/2004, decizie obligatorie

și care exclude orice comentariu asupra căii de atac.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de Ministerul

Justiției împotriva sentinței civile nr. 2278 din 20 octombrie 2004, a Curții

de Apel București, este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2278 din 20 octombrie

2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

inadmisibil.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 aprilie 2005.