ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1122/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2176 din 9 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal:

-

a admis

acțiunea formulată de reclamanta S.D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Justiției și Tribunalul Bacău, având ca obiect modificarea Ordinului

ministrului justiției nr. 1608/C/2007, în sensul acordării sporului de 20%

pentru vechimea în funcția de judecător începând cu data de 1 iunie 2006 în loc

de 20 ianuarie 2007, obligarea pârâtului Tribunalul Bacău să rectifice

înregistrările din carnetul de muncă și să-i plătească drepturile salariale

pentru perioada respectivă, actualizate la zi;

-

a anulat

Ordinul ministrului justiției nr. 1608/C/2007;

-

a

obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un nou ordin prin care să

recunoască reclamantei sporul de 20% pentru vechimea în funcția de judecător

începând cu data de 1 iunie 2006;

-

a

obligat pârâtul Tribunalul Bacău să modifice în acest sens înregistrările din

carnetul de muncă al reclamantei;

-

a obligat

pe pârâtul Tribunalul Bacău să plătească reclamantei diferența de drepturi

salariale decurgând din modificarea perioadei de acordare a sporului de 20%,

actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la zi.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În

esență, problema de drept poartă asupra perioadei 1 ianuarie 2001 - 3

septembrie 2001, care nu a fost luată în considerare la calcularea perioadei de

10 ani vechime în funcție, pentru acordarea sporului de 20%, perioadă în care

pârâții susțin că reclamanta s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului

până la împlinirea vârstei de 2 ani, fiindu-i astfel suspendat raportul de

muncă.

Curtea de apel a reținut că nu s-a făcut dovada faptului că în perioada 1

ianuarie 2001-3 septembrie 2001 reclamanta s-ar fi aflat în concediu pentru

creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și că ordinul contestat

a fost emis în considerarea unei simple adrese a Tribunalului Bacău,

nesusținută de alte probe concludente.

A reținut instanța că la dosar nu a fost depusă nicio cerere a

reclamantei de solicitare a concediului respectiv și nicio decizie din care să

rezulte suspendarea raportului său de muncă, iar faptul că la dosar au fost

depuse fișele colective de prezență pentru luna ianuarie și statele de plată

pentru lunile august și septembrie 2001 nu poate proba suspendarea raportului

de muncă al reclamantei.

Prin comparație, Curtea de apel a reținut că în privința concediului

pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, efectuat de

reclamantă în cursul anului 2002, au fost depuse la dosar atât cererea

reclamantei formulată în acest sens, cât și decizia emisă de Curtea de Apel

Bacău, astfel că, dacă în anul 2001 reclamanta s-ar fi aflat în aceeași

situație, ar fi trebuit să fie depuse la dosar înscrisuri asemănătoare.

Împotriva

sentinței civile nr. 2176 din 9 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul

Justiției.

Motivul

de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru

că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii.

Au

fost invocate prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și cele ale

art. 3 alin. (2) din aceeași lege care se referă la suspendarea din funcție a

judecătorului, precum și cele ale art. 62 din Legea nr. 303/2004 referitoare la

cazurile de suspendare din funcție iar în raport de aceste dispoziții s-a

considerat că, în mod greșit, instanța de fond a considerat că tribunalul,

pentru perioada 1 ianuarie 2001-3 septembrie 2001 putea să înfățișeze un act de

suspendare a raporturilor de muncă.

Se

arată că intimata-reclamantă nu a negat faptul că în perioada 1 ianuarie 2001 – 3 septembrie 2001 s-ar fi aflat în concediu și a arătat că pentru

această perioadă nu există nicio mențiune în carnetul de muncă în sensul

suspendării raporturilor de muncă.

S-a

precizat că numai de la intrarea în vigoare a Legii nr. 7/2007 care a aprobat

O.U.G. nr. 148/2005 s-a putut lua în considerare perioada concediului pentru

creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani la

stabilirea sporului de fidelitate prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006.

S-a

solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă

S.D. a formulat întâmpinare invocând, pe cale de excepție, tardivitatea

recursului și a lipsei de interes a recursului deoarece s-a efectuat plata drepturilor

stabilite potrivit hotărârii judecătorești începând cu data de 20 octombrie 2008.

Pe

fond, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta

Curte, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., va analiza mai întâi,

excepțiile invocate.

Excepția

tardivității recursului va fi respinsă.

Potrivit

art. 301 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

termenul pentru declararea recursului este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii atacate.

Sentința

dată de instanța de fond a fost comunicată Ministerului Justiției la data 25

septembrie 2008 iar recursul a fost declarat la 3 octombrie 2008 astfel că a

fost respectat termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Și

excepția lipsei de interes a recursului formulat va fi respinsă.

Într-adevăr

interesul este o condiție generală a oricărei acțiuni și ea reprezintă folosul

practic, material pe care-l urmărește cel care promovează o asemenea cerere.

Ministerul

Justiției are interes să promoveze cererea de recurs pentru a obține modificarea

sentinței atacate.

Faptul

că reclamanta a încasat sumele de bani așa cum s-a stabilit de către instanța

de fond se poate datora caracterului executoriu al hotărârii pronunțate, în

primă instanță, de instanța de contencios administrativ dar nu înseamnă că

recurentul nu mai are interes să formuleze recurs împotriva acestei hotărâri.

După

examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în

cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele

considerente:

Reclamanta

este judecător la Tribunalul Bacău, fiind numită ca judecător la 1 aprilie 1996.

Conform

înscrierilor din carnetul de muncă al acesteia, la data de 19 mai 2006 a îndeplinit vechimea de 10 ani în funcția de judecător astfel că începând cu 1 iunie 2006

trebuia să beneficieze de un spor de fidelitate de 20%, conform prevederilor

art. 4 din O.U.G. nr. 27 din 29 martie 2006, modificată și aprobată prin Legea

nr. 54/2007.

Atât

Tribunalul Bacău cât și Ministerul Justiției nu au acordat acest spor începând cu

1 iunie 2006, însă, prin Ordinul M.J. nr. 1608/C/2007 din 20 iunie 2007,

începând cu data de 20 ianuarie 2007 i s-a acordat reclamantei S.D. o majorare

a indemnizației de încadrare lunară brută de 20% în raport de vechimea numai în

funcția de judecător de la 10 ani la 15 ani.

Reclamanta

a contestat acest ordin, dar nu a primit nici un răspuns la această contestație

și a formulat acțiune în instanță, iar Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei.

Litigiul

dintre reclamantă și Ministerul Justiției s-a datorat faptului că la stabilirea

vechimii în magistratură, pentru care se poate beneficia de sporul prevăzut de

art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, cu modificările ulterioare, Ministerul Justiției

nu a luat în considerare perioada în care reclamanta s-a aflat în concediu

pentru creșterea copilului și pentru că această perioadă este calculată diferit

de reclamantă față de Ministerul Justiției.

Din

actele depuse la dosar rezultă că reclamanta a fost în perioadă de creștere a

copilului între 21 noiembrie 2002 – 6 ianuarie 2003, în baza Deciziei nr. 73 din 16 decembrie 2002 emisă de Curtea de Apel Bacău, perioadă care este

menționată în carnetul de muncă.

Susținerile

Ministerului Justiției potrivit cărora reclamanta ar fi fost în concediu pentru

creșterea copilului în perioada 1 ianuarie 2001 – 3 septembrie 2001 nu au fost dovedite pentru că nu există nicio mențiune în carnetul de

muncă și nici nu există o decizie a Curții de Apel Bacău, ca în cazul perioadei

21 noiembrie 2002 – 6 ianuarie 2003.

Mai

mult, în acest interval de timp în carnetul de muncă apare ca fiind acordat

sporul de 15% pentru condiții deosebite începând cu 1 aprilie 2001.

Vechimea

se calculează în raport de mențiunile făcute în carnetul de muncă, iar dacă

mențiunile din acesta sunt inexacte, după cum apreciază Ministerul Justiției,

se putea dispune rectificarea lor de către deținătorul carnetului de muncă, în

conformitate cu prevederile art. 7 și art. 8 din Decizia nr. 92/1976 privind

carnetul de muncă. Dar nu s-au făcut nici dovezi în acest sens, astfel că

înscrisurile efectuate în carnetul de muncă trebuie să stea la baza stabilirii

vechimii în magistratură.

În

motivul de recurs se invocă dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (2) și

art. 62 din Legea nr. 303/2004, dar acestea nu prezintă relevanță în cauză

pentru că situația analizată este anterioară intrării în vigoare a Legii nr.

303/2004 iar principiul neretroactivității legii civile nu dă posibilitatea

aplicării dispozițiilor unei legi pentru perioade anterioare intrării sale în

vigoare.

Au

fost invocate, de asemenea, prevederile O.U.G. nr. 148/2005, aprobată prin Legea

nr. 7/2007, dar reclamanta nu a invocat, în susținerea acțiunii sale, aceste

prevederi și nici nu a susținut că se impune ca perioada în care s-a aflat în

concediul pentru creșterea copilului (21 noiembrie 2002 – 6 ianuarie 2003) trebuie să i se ia în calcul la stabilirea vechimii în magistratură.

Toate

acestea dovedesc că hotărârea instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea

greșită a legii și nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În

motivele de recurs sunt invocate și prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

care se referă la pronunțarea unei hotărâri cu depășirea atribuțiilor puterii

judecătorești, dar în dezvoltarea motivelor de recurs nu s-a indicat modul în

care instanța de fond a pronunțat hotărârea astfel încât să fie incident acest

motiv de recurs, astfel că și acesta va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate de

intimată.

Respinge recursul declarat de

Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2176 din 9 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2009.