ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 841/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 841/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 201/2004, Curtea de Apel Suceava a respins ca tardiv formulată, acțiunea introdusă de reclamanta R.I., în contradictoriu cu Guvernul României, municipiul Fălticeni, prin primar și Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că acțiunea prin care reclamanta a solicitat anularea poziției nr. 468 din Anexa nr. 4 a H.G. nr. 1357/2001, referitoare la imobilul situat în Fălticeni, - grădiniță, ce formează proprietatea sa, a fost introdusă cu depășirea termenului prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, reclamanta, care a criticat-o pentru următoarele motive: În mod greșit s-a raportat termenul de promovare a acțiunii, la data de 30 august 2002, data publicării în Monitorul Oficial, a hotărârii de guvern, deoarece faptul publicării nu echivalează cu o comunicare către persoana interesată. Pe de altă parte, chiar dacă recurenta ar fi luat la cunoștință de publicarea hotărârii Guvernului în discuție, nu ar fi putut recunoaște că este vorba de casa ei, deoarece a fost individualizată drept „Casa Școlarului”, de unde rezultă nevoia comunicării individuale a hotărârii. Pe cale de consecință, s-a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei, spre rejudecare, deoarece instanța nu s-a pronunța asupra fondului.
Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat. În examinarea acestuia, au fost avute în vedere și argumentele invocate prin cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor, în interesul Guvernului. Această cerere, a fost încuviințată în principiu, conform art. 52 C. proc. civ. În ce privește legalitatea sentinței pronunțată de Curtea de Apel Suceava, urmează a se reține că, potrivit art. 78 din Constituție, actele normative intră în vigoare în momentul publicării lor în Monitorul Oficial. Fiind acte juridice cu caracter normativ, opozabile erga omnes , ele sunt considerate comunicate, încă din momentul publicării în Monitorul Oficial, însuși faptul publicării ținând loc de comunicare.
Prin urmare, nu este necesară o comunicare individuală. Ținând seama de faptul comunicării hotărârii de guvern în litigiu, la data de 30 august 2002 și data introducerii acțiunii, la 14 iunie 2004, rezultă în mod evident că acțiunea a fot introdusă nu doar cu încălcarea termenului de 30 zile, ci și a celui de un an, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990. În plus, față de aceste considerente, se constată că în litigiul civil promovat de recurentă pentru restituirea imobilului inclus în hotărârea de guvern, a fost depusă hotărârea de guvern și lista cu inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului Fălticeni, ce include și casa reclamantei, la data de 16 decembrie 2003, data soluționării respectivei cauze.
Prin urmare, chiar dacă nu s-ar lua în considerare data de 20 august 2002, ca fiind data comunicării hotărârii Guvernului, în considerarea incertitudinii publicării anexei la aceeași dată, totuși rezultă cu claritate că la data de 16 decembrie 2003, recurenta a luat la cunoștință, atât de hotărârea de guvern, cât și de anexa la hotărâre, în dosarul civil menționat. Raportat la această dată, recurenta trebuia să promoveze acțiunea până la data de 16 ianuarie 2004. Cum, însă, aceasta a fost introdusă la 14 iunie 2004, rezultă pentru încă un motiv în plus, că cererea reclamantei a fost introdusă tardiv. Drept consecință, hotărârea curții de apel fiind legală și temeinică, recursul va fi respins în temeiul art. 312 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de R.I., împotriva sentinței civile nr. 201 din 14 iulie 2004, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.