ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1136/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe calea contenciosului administrativ, reclamanta M.E. a chemat în judecată

Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 9374/6274

din 21 noiembrie 2003 și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat că la vârsta de 3 ani a fost dată, spre creștere, familiei

I.C. și E.C., sora tatălui, în Târgu Briceni, județul Hotin, unde se afla în

anul 1940, când au fost cedate fostei U.R.S.S., teritoriile Bucovinei și

Basarabiei, iar de acolo reclamanta a plecat la Chișinău, pentru a urma cursurile școlare-liceale, iar când s-a declarat războiul, a plecat la București, unde a urmat școala de dactilografie și apoi s-a angajat din aprilie 1943, până la

data pensionării.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința nr. 322 din 18 februarie 2004, a

admis acțiunea formulată de M.E., a anulat hotărârea nr. 9374/6274 din 21

noiembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București, obligând

această autoritate să emită o nouă hotărâre prin care să stabilească

reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c),

pentru perioada 15 aprilie 1942 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile

corespunzătoare, începând cu data de 1 ianuarie 2003.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că din înscrisurile depuse rezultă că reclamanta s-a

născut la data de 27 iulie 1922, la Ordăsei Orhei - U.R.S.S., iar din declarațiile autentificate ale martorilor rezultă că a locuit până în anul 1942, în

Târgu Briceni, județul Hotin - Ucraina și împreună cu familia s-a refugiat în

luna aprilie 1942, ca urmare a cedării Basarabiei, fostei U.R.S.S.

Astfel că reclamanta a făcut

dovada refugiului din motive de persecuție etnică.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în

esență, că instanța de fond a încălcat dispozițiile Legii nr. 189/2000, deoarece

obligând la anularea actului administrativ și acordarea drepturilor, a ignorat

faptul evident că reclamanta, în dosarul depus la Comisie, nu a depus dovezi concludente, nedovedind persecuția invocată.

Mai mult decât atât, în

perioada iunie 1941 - martie 1944, în Basarabia era administrația românească și

nu existau motive de persecuție etnică.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor H.G. nr.

127/2002, art. 4, ca și ale art. 6

1

din Legea nr. 319/2002, dovada

situațiilor prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, se face de către persoanele interesate, cu acte

oficiale eliberate, la cerere, de către organele oficiale, iar în cazul în care

aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, respectiv

și prin declarație de martori.

În cauză, reclamanta G.E.,

căsătorită M., s-a născut la Ordăsei Orhei – U.R.S.S., la 27 iulie 1922, fiind

fiica lui G.D. și G.P., iar din declarațiile martorilor autentificate sub nr. 8070

din 12 decembrie 2002, rezultă că aceasta a locuit până în anul 1942, în Târgu

Briceni, județul Hotin - Ucraina și împreună cu familia s-au refugiat în luna

aprilie 1942, ca urmare a cedării Basarabiei, fostei U.R.S.S. și nu s-a mai

întors niciodată în Târgu Briceni, județul Hotin, Ucraina.

În contextul evenimentelor

istorice din acea perioadă, având în vedere faptul că în lipsa unor documente

oficiale, reclamanta a făcut dovada persecuției etnice, cu declarațiile

martorilor, în sensul prevederilor art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, ca

și ale art. 6

1

din Legea nr. 319/2002, se reține că reclamanta

beneficiază de drepturile acordate potrivit O.G. nr. 105/1999, art. 1 lit. c).

Mai mult decât atât,

recurenta, prin decizia de revizuire nr. 251/6274 din 1 aprilie 2004, a admis cererea

reclamantei și i-a acordat drepturile, acesteia, pentru perioada 15 aprilie

1942 - 6 martie 1945, începând cu 1 ianuarie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței nr. 322 din 18

februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2005.