ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6371/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin notificarea formulată la 11

iunie 2001, O.R. și O.A. au cerut Primăriei comunei Putna, județul Suceava, în

temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului

(casă de locuit și anexe) situat în satul Gura Putnei, comuna Putna, județul

Suceava, trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 223/1974.

Prin adresa nr. 1727 din 29 iunie

2001, Primăria comunei Putna a comunicat persoanelor îndreptățite, în

conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 numele

unității deținătoare, respectiv Direcția Generală a Finanțelor publice locale

Suceava.

La 26 iulie 2001, O.R. și O.A. s-au adresat cu notificare unității

deținătoare iar la 20 martie 2002, în lipsa răspunsului acesteia, au formulat

acțiune prin care, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și Primăria comunei Putna, au solicitat restituirea în natură sau prin

echivalent a imobilului situat în satul Gura Putnei, comuna Putna, județul

Suceava.

Ulterior, la 18 aprilie 2002, reclamanții

și-au precizat acțiunea în sensul că solicită doar restituirea în natură a

imobilului.

Tribunalul Suceava, secția civilă,

prin sentința nr. 682 din 31 octombrie 2002, a respins acțiunea ca prematur

introdusă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că deși reclamanților li s-a comunicat prin adresă cine este

deținătorul imobilului, aceștia s-au adresat direct instanței fără a respecta

procedura prevăzută de art. 23 pct. 1 și respectiv 24 pct. 1 și 7 din Legea nr.

10/2001.

Prin decizia nr. 12 din 18 martie

2003 Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a admis apelul reclamanților și a

anulat sentința reținând că întrucât persoana juridică deținătoare nu a răspuns

notificării, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8)

din Legea nr. 10/2001, dată fiind conduita culpabilă a acesteia.

Rejudecând cauza, prin decizia nr.

24 din 4 iulie 2003 Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins acțiunea

ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că imobilul a trecut în proprietatea

statului, cu plată, prin decizia nr. 199 din 30 aprilie 1986 a fostului

Consiliul Popular al Județului Suceava, urmare a aprobării cererii

reclamanților de a pleca definitiv din țară, neputându-se considera, în aceste

circumstanțe, că preluarea ar fi fost abuzivă.

În cauză, au declarat recurs, în

termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții O.R. și O.A.,

susținând în esență că instanțele au aplicat în mod greșit dispozițiile Legii

nr. 10/2001, întrucât consimțământul lor, fiind viciat, preluarea a fost lovită

de nulitate absolută.

Recursul se privește ca nefondat,

pentru considerentele ce succed:

Față de cadrul constituțional al

perioadei de aplicare a Decretului nr. 223/1974 “privind reglementarea situației

unor bunuri” este important a se opera o distincție între categoria imobilelor

preluate fără plată în proprietatea statului, cu titlu de sancțiune pentru cei

care au părăsit fraudulos țara sau care fiind plecați în străinătate, nu s-au

înapoiat la expirarea termenului stabilit și a imobilelor preluate, conform

art. 2 din acest act normativ, de la persoanele care au făcut cerere de plecare

definitivă din țară.

În cea de a 2-a situație, aprobarea

cererii de a părăsi definitiv țara și respectiv înstrăinarea imobilului cu

plată către stat, țin de esența unei preluări cu titlu valabil, neputându-se

considera că această preluare s-a făcut prin vicierea consimțământului, în

condițiile în care proprietarul imobilului avea vocația de a-l înstrăina, chiar

înainte de a-și manifesta intenția părăsirii definitive a țării.

În speță, construcția ce a aparținut

reclamanților, a fost trecută în proprietatea statului, cu plată, prin decizia

nr. 199 din 30 aprilie 1986 a fostului Consiliul popular al județului Suceava,

urmare aprobării cererii reclamanților de a părăsi definitiv țara și a fost

preluată efectiv prin procesul verbal din 9 mai 1986.

Ulterior, în anul 1997, imobilul a

fost înstrăinat chiriașilor care-l ocupau, în condițiile Legii nr. 112/1995.

În ceea ce privește cuantumul

prețului primit, apreciat de recurenți ca fiind nesatisfăcător, acesta se

determina potrivit normelor care se aplicau și în cazul art. 56 din Legea nr.

4/1973, succedându-se în acest sens H.C.M. nr. 545/1958 și Decretul Consiliului

de Stat nr. 467/1979, dispoziții în vigoare la data preluării.

Ca atare, conduita persoanei în

sensul manifestării opțiunii de a înstrăina imobilul înainte sau după

formalizarea intenției de a părăsi definitiv teritoriul României, nu putea fi

decât atributul exclusiv al acesteia, cu consecința acceptării, în cea de a 2-a

ipoteză, a condițiilor impuse de reglementările în vigoare.

În considerarea celor ce preced,

recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții O.R. și O.A. împotriva deciziei nr. 24 din 4 iulie 2003

a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie

2004.