Decizia nr. 323/2006 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la 12 decembrie 2003 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamantul G.Z. a solicitat în contradictoriu cu Primăria comunei Stulpicani ca instanța să desființeze dispoziția nr. 74 din 31 octombrie 2003 prin care i s-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură sau prin echivalent a unui imobil din comuna menționată. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a solicitat să-i fie restituite casa și terenul ce au aparținut mamei sale, E.H.(H.), pe care o moștenește, însă solicitarea i-a fost respinsă cu motivarea că bunul respectiv a fost distrus fără a se cunoaște cauzele distrugerii.

Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 463 din 18 mai 2004 a respins contestația ca nefondată, reținând în esență că: - imobilul a fost distrus, fără a se cunoaște cauzele; - în C.F. figurează ca proprietar mama reclamantului, dar nu s-a făcut dovada în ce împrejurări bunul a fost trecut în proprietatea statului; - în prezent terenul în litigiu a fost atribuit conform prevederilor Legii nr. 18/1991 unei alte persoane (numita P.P.). Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2534 din 1 octombrie 2004, cu o motivare similară celei a instanței de fond; s-a arătat în plus că reclamantul nici nu și-a dovedit calitatea procesuală activă.

Prin recursul de față reclamantul a criticat hotărârile, susținând că în mod greșit i-a fost respinsă contestația; a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este întemeiat în sensul considerațiilor ce succed. Ambele instanțe au analizat sumar probatoriile administrate, au manifestat lipsă de rol activ și au respins contestația cu o motivare lapidară și neconvingătoare. Astfel, instanțele au reluat, fără nici o dovadă, susținerea pârâtei în sensul că „imobilul” ar fi fost distrus, deși este evident că numai clădirea a fost, eventual, desființată iar terenul există și a fost atribuit altei persoane. Pe de altă parte, contestatorul a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent, astfel încât soluția respingerii, pe motiv de distrugere a bunului, a notificării, este principial greșită.

Pe de altă parte, instanțele nu au tras nici o concluzie din împrejurarea necontestată că mama reclamantului figurează și în prezent ca proprietar tabular al imobilului. Faptul că, în pofida acestei realități juridice, terenul a fost atribuit altei persoane, nu poate constitui un temei pentru respingerea solicitării reclamantului. În fine, instanțele au omis să observe că există un certificat de moștenitor, a cărui validitate nu a fost contestată, care tinde să con fere reclamantului legitimare procesuală activă. Este deci evident că instanțele nu au lămurit pe deplin împrejurările esențiale ale cauzei, ceea ce a condus la aplicarea greșită a legii. În consecință, Înalta Curte va admite recursul în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc.

civ. și va casa decizia pronunțată în apel, trimițând cauza pentru o nouă judecată devolutivă a acestei căi de atac la aceeași instanță. Rejudecând apelul, instanța de trimitere va trebui să lămurească, prin administrarea de noi probatorii aspectele privind: - în modul de trecere a imobilului în stăpânirea statului; - întinderea drepturilor reclamantului în raport de situația actuală, de fapt și juridică, a bunului respectiv; - eventualele măsuri reparatorii aplicabile în contextul prevederilor Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul G.Z. împotriva deciziei nr. 2534 din 1 octombrie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2006.