ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8050/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 8 decembrie 2003,

contestatorul L.T. a chemat în judecată pe intimata Primăria comunei

Stulpicani, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea

dispoziției nr. 72 din 31 octombrie 2003 emisă de intimată și restituirea prin

măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul „Fabrica Suha” din comuna

Stulpicani, care nu mai există în prezent.

Tribunalul Suceava, secția civilă,

prin sentința nr. 182 din 15 martie 2005, a respins contestația ca nefondată,

cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului

contestatorului cu privire la imobilul care face obiectul contestației.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel contestatorul L.T., susținând că procesul-verbal întocmit cu

ocazia preluării imobilului face dovada dreptului său de proprietate.

Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, prin decizia nr. 935 din 5 octombrie 2005, a respins ca nefondat apelul

contestatorului, întrucât înscrisurile depuse nu fac dovada că autorul acestuia

avea în proprietate imobilul în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs contestatorul L.T., invocând cazul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., susținând că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate

se înțelege, orice act juridic, care atestă deținerea proprietății, inclusiv

procesul-verbal de preluare a imobilului din 11 iunie 1948, astfel încât a

solicitat casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare

primei instanțe.

Recursul declarat de contestator

este întemeiat pentru considerentele ce succed:

Contestatorul L.T., în temeiul

prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a notificat pe intimata

Primăria comunei Stulpicani, solicitând restituirea prin măsuri reparatorii,

pentru imobilul (teren și construcție) și pentru utilajele și instalațiile

preluate de stat, respectiv Fabrica Suha, din comuna Stulpicani, județul

Suceava.

Împreună cu notificarea,

contestatorul a depus: certificatul de moștenitor nr. 213/1981; extras de la

Direcția Arhivelor Statului, după inventarul fabricii „Suha”; anexele de la 1

la 14 la procesul-verbal de predare-primire a fabricii din 11 iunie 1948;

declarațiile date de foștii salariați din acele vremuri: F.G., T.I. și T.V.

Motivarea ambelor instanțe, în

sensul că procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 11 iunie 1948

nu face dovada dreptului de proprietate al autorului este greșită.

Potrivit art. 22.1

pct. d)

din H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003, act normativ de punere în aplicare a

Legii nr. 10/2001; „prin acte doveditoare se înțelege” orice acte juridice care

atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul /testatorul

acestuia la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol

fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării orice act emanând de la o

autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că

bunul respectiv aparține persoanei respective, pentru mediul rural, extras din

registrul agricol)...”

Pe de altă parte, art. 22 alin. (1)

din Legea nr. 247/2005 prevede că, „În absența unor probe contrare, existența

și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi recunoscută

în actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus măsura preluării

abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

- (2) În aplicarea prevederilor

alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul

normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în

executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume

de proprietar”.

Or, din extrasul eliberat de la

Direcția Arhivelor Statului, aflat la fila 11 (dosar fond) rezultă inventarul

fabricii „Suha” proprietatea personală a numitului O.L.

Din anexele 1-14 la procesul-verbal

de predare-primire din 11 iunie 1948, rezultă că ceea ce s-a predat se

regăsește în listele de inventar.

În aceste condiții, nu se poate

susține că imobilul supus preluării, ca și bunurile mobile nu au aparținut

numitului O.L.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa ambele hotărâri și

va trimite cauza spre rejudecare în primă instanță, la Tribunalul Suceava,

pentru a intra în cercetarea fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de L.T. împotriva

deciziei nr. 935 din 5 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția

civilă.

Casează decizia atacată, precum și

sentința nr. 182 din 15 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția

civilă, și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul

Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2006.