ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5483/2004

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele :

Prin sentința nr. 310 din 24 martie 2003

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de T.Ș. împotriva Primăriei Municipiului București, având ca obiect

revendicarea imobilului situat în București, motivat de faptul că în cauză

reclamantul nu a probat trecerea abuzivă a imobilului în proprietatea statului,

atâta timp cât nu a dovedit că la data naționalizării, imobilul se afla în

posesia antecesoarei sale, fiind naționalizat greșit pe numele unei alte

persoane.

Prin decizia civilă nr. 351 din 5

septembrie 2003 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins

cererea de repunere în termen formulată de apelantul T.Ș. și a respins ca

tardiv apelul acestuia împotriva sentinței civile nr. 310 din 24 martie 2003

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a reținut că împrejurarea potrivit căreia reclamantul apelant

și-a schimbat domiciliul în timpul procesului nu constituie o împrejurare mai

presus de voința sa care l-a împiedicat să exercite calea de atac, deoarece

potrivit art. 98 C. proc. civ. era dator să aducă la cunoștința instanței

această împrejurare printr-o petiție, sub sancțiunea neluării în seamă; ori din

verificarea actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă că apelantul s-ar fi

conformat acestor exigențe legale.

Respingând pentru aceste considerente ca

neîntemeiată cererea de repunere în termen deoarece apelantul se face culpabil de

comunicarea sentinței la domiciliul inițial arătat în acțiune și nu la cel

actual, Curtea de Apel a respins și apelul ca tardiv introdus, reținând că

formularea acestuia la data de 12 mai 2003 raportat la data comunicării

sentinței 11 aprilie 2003 depășește cu mult termenul legal de 15 zile prevăzut de

art. 284 C. proc. civ.

În recursul declarat și nemotivat în

drept împotriva deciziei nr. 351/2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, T.E.Ș. arată că interpretarea dată de instanța de apel nu este corectă

deoarece la dosar a depus o petiție de schimbare a domiciliului, care ulterior

nu a mai fost găsită, dovada depunerii petiției și a încunoștiințării noului

domiciliu îl reprezintă expertiza tehnică efectuată în cauză, care consemnează

citarea recurentului pentru efectuarea expertizei la noul domiciliu, situație

pe care expertul nu avea de unde să o cunoască decât din petiție.

Recurentul pretinde că interesându-se la

arhivă, a solicitat recomunicarea sentinței, dovada inițială de comunicare

purtând mențiunea mutării destinatarului. Situația descrisă este apreciată de

recurent ca fiind un motiv temeinic pentru repunerea în termen și calcularea

termenului prevăzut de art. 284 C. proc. civ., de la data recomunicării

sentinței când pretinde că a și luat cunoștință de conținutul acesteia.

La aprecierea temeiniciei cererii de

repunere în termen, recurentul a solicitat a se avea în vedere faptul că

soluția instanței de apel îl prejudiciază grav deoarece cauza privește

retrocedarea unui imobil preluat abuziv de Statul comunist.

Recursul este nefondat.

Împotriva sentinței civile nr. 310 din 24

martie 2003, comunicată reclamantului T.E.Ș. la 11 aprilie 2003 la adresa

indicată în acțiune, București, acesta a declarat apel, pe care însă nu și l-a

motivat la data de 12 mai 2003. Tot la 12 mai 2003 T.E.Ș. a solicitat instanței

recomunicarea sentinței nr. 310/2003 motivat de faptul că s-a mutat de la

adresa indicată în acțiune, în str. A.F. În urma recomunicării sentinței la

noua adresă, reclamantul a formulat o a doua cerere de apel la 3 iunie 2003. La

data de 5 septembrie 2003, primul termen fixat pentru soluționarea apelului

acesta și-a motivat apelul și a formulat o cerere de repunere în termen,

susținând că pe parcursul soluționării cauzei s-a mutat la o nouă adresă,

București A.F., adresă adusă la cunoștința instanței, dar că sentința i-a fost

comunicată tot la vechea adresă.

În sprijinul afirmațiilor sale recurentul

a făcut trimitere la citațiile aflate la dosar apel și la faptul că expertul

topometric l-a încunoștiințat la data efectuării expertizei la noua adresă.

Corect, instanța de apel a respins

cererea apelantului de repunere în termen, deoarece în accepțiunea art. 103 C.

proc. civ. termenele pentru exercitarea căilor de atac au un caracter imperativ

și sunt sancționate cu decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel

sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de

voința ei.

În speță, așa cum a reținut și instanța

de apel, faptul că partea și-a schimbat domiciliul în timpul procesului nu

constituie o împrejurare mai presus de voința acesteia de natură a justifica

repunerea în termen, în sensul art. 103 C. proc. civ. în condițiile în care,

conform dispozițiunilor art. 98 C. proc. civ., trebuia să aducă la cunoștința

instanței, prin petiție schimbarea domiciliului.

Din verificarea actelor dosarului nu

rezultă că reclamantul a depus vreo petiție cu indicarea noi adrese.

Dovada în acest sens este faptul că deși

la 28 martie 2002, deci după mutarea la noua adresă, reclamantul T.E.Ș. a făcut

cererea de repunerea pe rol a dosarului, după suspendare, în cerere nu și-a

indicat noua adresă iar la termenul din 29 aprilie 2002 procedura cu acestea nu

a fost îndeplinită, citația nepurtând mențiunea citării destinatarului la o

altă adresă.

Deși în concepta încheierii din 29

aprilie 2002 se face mențiunea citării reclamantului după indicarea adresei, la

termenul din 27 mai 2002 reclamantul a fost prezent asistat de avocat, cu toate

că, pentru acest termen pe citație se face aceeași menține ca și pe citația din

29 aprilie.

Este deci evident că prezența

reclamantului pentru termenul din 27 mai 2002 precum și la termenele

ulterioare, inclusiv la data de 24 martie 2003 când s-au pus concluzii în fond

nu este rodul citării sale la noua adresă pretins indicată într-o petiția

adresată instanței, ci a comunicărilor și informărilor făcute acestuia de

avocat.

Nu este reală susținerea reclamantului

potrivit căreia expertul l-ar fi citat la noua adresă pe care acesta ar fi

aflat-o din petiția depusă la dosar, căci așa cum rezultă din preambulul

expertizei, expertul a luat legătura telefonică cu reclamantul, la noua adresă,

numărul de telefon fiindu-i evident comunicat pe alte căi decât pretinsa

petiție din dosar.

Dacă într-adevăr noua adresă ar fi fost

comunicată instanței reclamantul ar fi fost în măsură să indice cel puțin cu

aproximație data depunerii cererii, dar nu a făcut-o considerând probabil că nu

era necesar de vreme ce este reprezentat de avocat.

Așa fiind și întrucât reclamantul nu a

comunicat în scris noua adresă, așa cum statuează art. 98 C. proc. civ., corect

comunicarea sentinței s-a făcut la adresa indicată în petitul acțiunii,

București str. M.R., de situația creată fiind culpabil în exclusivitate

recurentul, cererea acestuia de repunere în termenul de apel nu se înscrie în

coordonatele art. 103 C. proc. civ. astfel că, în mod corect instanța de apel a

respins cererea.

Raportat la data primei comunicări a

sentinței, 11 aprilie 2004, cererea de apel formulată la 12 mai 2003, depășește

termenul prevăzut de art. 284 C. proc. civ. astfel că și sub acest aspect

soluția instanței de apel, de respingerea apelului ca tardiv este întemeiată.

Așa fiind, constatându-se că recursul de

față este neîntemeiat urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de T.E.Ș. împotriva deciziei nr. 351 din 5

septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 octombrie 2004.