ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1636/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1636/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, nr. 97/A/2003 din 11 decembrie 2003, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului Ș.T., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului că, la data de 24 noiembrie 2002, în timp ce își exercita atribuțiile de șef al trenului accelerat nr. 1552 care circula pe relația Botoșani – București Nord a pretins prin intermediul denunțătorului M.V. de la mai multe persoane, suma totală de 1.730.000 lei ca să le permită să-și continue deplasarea până la București, fără să le elibereze legitimațiile de călătorie și fără să le întocmească procese verbale de contravenție.
Tribunalul Prahova, prin sentința penală nr. 204 din 20 aprilie 2004, a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei, săvârșită de inculpat, din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia reținând și dispozițiile art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul Ș.T. la pedeapsa de un an închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., iar în baza art. 254 alin. (3) C. pen., combinat cu art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat în folosul statului a sumei de 1.730.000 lei, obținută ca urmare a săvârșirii infracțiuni și consemnată la C.E.C. cu recipisa nr. 89/253360101 din 26 noiembrie 2002. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apelul declarat, parchetul a arătat că hotărârea este nelegală sub aspectul schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen., când, în fapt, încadrarea juridică legală este acea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. Un alt motiv de nelegalitate l-a constituit aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dar și dispozițiile art. 65 C. pen., în raport de pedeapsa de un an închisoare la care a fost condamnat inculpatul.
Cel de-al treilea motiv de nelegalitate s-a referit la compunerea instanței, respectiv la greșita soluționare a cauzei în complet format din doi judecători, fapta dedusă judecății nefiind una de corupție prevăzută de art. 7 din Legea nr. 78/2000 modificată și completată. În apelul său, inculpatul a invocat printre altele, că în mod greșit instanța de fond a stabilit vinovăția sa în săvârșirea faptei, susținând că, din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi pretins și luat bani de la călători pentru a le permite să-și continue călătoria, fără a avea bilet. A mai arătat că, deși în actul de sesizare se reține că a săvârșit fapta în vagonul nr. 9, el și-a exercitat atribuțiile ce-i reveneau prin fișa postului în vagoanele 10-11 ce aparțineau de Stația Botoșani.
Prin decizia penală nr. 329 din 21 iulie 2004, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpat, a desființat în totalitate sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea sa într-un complet legal constituit. În motivarea deciziei, s-a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a soluționat cauza în complet format din doi judecători atâta vreme cât infracțiunea dedusă judecății nu este prevăzută de Legea nr. 78/2000. Prin sentința penală nr. 583 din 25 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 5257/2004, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul Ș.T.
a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă din 24 noiembrie 2002. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit în conformitate cu art. 82 C. pen. și potrivit art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind efectele revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de încercare. În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., s-a confiscat de la inculpat în folosul statului suma de 1.730.000 lei obținută ca urmare a săvârșirii infracțiunii, sumă consemnată la C.E.C.
cu recipisa nr. 89/253360101 din 26 noiembrie 2002. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut că, la data de 24 noiembrie 2002, inculpatul Ș.T. era angajat la R.T.F.C. Iași, Stația C.F.R. Botoșani Călători în funcția de șef de tren. În această calitate la data de 24 noiembrie 2002, îndeplinea funcția de șef al trenului accelerat nr. 1552 pe relația Botoșani - București Nord, împreună cu A.C., care îndeplinea funcția de conducător de tren. Această echipă trebuia să efectueze revizia legitimațiilor de călătorie în vagoanele ce fuseseră atașate garnituri din Stația Verești, respectiv vagoanele 10-15 în ordine de la locomotivă spre urma trenului, iar celelalte vagoane erau deservite de echipa formată din șeful de tren R.M.
și conducătorul de tren R.L., angajați ai Stației C.F.R. Suceava Nord Călători. Conform fișei postului, inculpatul Ș.T. avea obligația să verifice legitimațiile de călătorie, trasând pe loc orice neregulă constatată conform H.G. nr. 203/1994. De asemenea, inculpatul avea atribuțiunea de serviciu de a verifica personal legitimațiile de călătorie și de sancționare a contravențiilor la transport în vagoanele 10 și 11 de la locomotivă spre urma trenului. După ce trenul accelerat 1552 a plecat din stația C.F.R. Buzău, inculpatul s-a aflat în vagonul nr. 10 și a sesizat că pe culoar se aflau mai mulți studenți care doreau să călătorească până la stația terminală București Nord. Deoarece, a intuit că aceștia nu posedă legitimație de călătorie, inculpatul s-a deplasat în vagonul nr. 9 unde se aflau călătorii și l-a acostat pe martorul M.V.
căruia i-a solicitat să strângă de la fiecare student care nu posedă legitimație de călătorie câte 30.000 lei, iar în final, să înmâneze suma obținută, la celălalt capăt al vagonului. Pentru sumele pretinse urma ca cei care l-au plătit să călătorească în continuare, fără a li se întocmi procese verbale de contravenție. Pentru realizarea acestui scop, martorul M.V. s-a deplasat de la un capăt spre celălalt al vagonului 9, pretinzând și primind de la fiecare student fără bilet, diverse sume de bani, în total 1.730.000 lei. Pe tot acest parcurs, martorul M.V. a fost urmat îndeaproape de inculpat. După ce a strâns banii, inculpatul și martorul au ajuns în vagonul nr. 10, moment în care a fost reținut de organele de poliție îmbrăcați civil și care au sesizat fapta inculpatului.
Cu ocazia percheziției corporale au ridicat de la martorul M.V. suma de 1.730.000 lei, bani primiți de la 37 de călători frauduloși, destinați inculpatului, pentru a nu întocmi proces verbal de contravenție. S-a mai reținut că, deși inculpatul a negat în mod constant săvârșirea faptei, vinovăția acestuia rezultă în mod indubitabil din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor care au confirmat faptul că au înmânat banii martorului M.V., pentru ca acesta la rândul lui să-i predea inculpatului. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul Ș.T., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat în esență achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.
pen., deoarece nu se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni, atâta vreme cât, nu s-a realizat un flagrant, banii nu au fost găsiți la inculpat ci la martorul M.V., neavând astfel cunoștință de ceea ce a realizat acest martor. A mai susținut, că nu se poate reține infracțiunea de luare de mită, întrucât șeful de tren nu este funcționar sau funcționar public, în sensul dispozițiilor art. 146 C. pen., ci este lucrător feroviar. Prin decizia nr. 13 din 12 ianuarie 2005, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Ploiești, apelul a fost admis și sentința desființată în parte cu privire la soluționarea acțiunii penale.
Recunoscând împrejurări, ca lipsa antecedentelor penale și conduita bună și aprecierile de care se bucură la locul de muncă ca și faptul că inculpatul este un tânăr cu posibilități de reeducare, drept circumstanțe atenuante, instanța de apel făcând aplicarea art. 76 lit. c) C. pen., a redus pedeapsa de la 3 ani la un an închisoare și a redus corespunzător termenul de încercare de la 5 ani la 3 ani . Nemulțumit și de această hotărâre, în termen legal, inculpatul a atacat-o cu recurs. Prin motivele de recurs scrise a cerut casarea hotărârilor și achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., reiterând aceeași critică și susțineri din apel. A criticat în esență hotărârile deoarece, susține inculpatul, banii nu au fost găsiți asupra sa ci asupra lui M.V., ori el nu a avut nici o înțelegere cu acesta.
În plus a arătat că așa cum s-a apărat constant el nu controla vagonul în care M.V. a adunat bani de la colegi. Recursul este nefondat. Verificând actele și lucrările de la dosar se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut corect situația de fapt, încadrând faptele în textele de lege corespunzătoare pentru care i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă neprivativă de libertate al cărui cuantum a fost redus în apel prin recunoașterea de circumstanțe atenuante. Din toate declarațiile de martori rezultă neechivoc că fiecare a dat sume de aproximativ 30.000 lei ori valoarea (prețul) unui bilet pe ruta B.B. este de peste 200.000 lei. Este exclusă așadar ideea că banii au fost adunați pentru cumpărarea de bilete în tren cunoscut fiind că taxarea în tren înseamnă plata în plus a unor suprataxe.
Pe de altă parte după ce într-o primă fază în fața instanței o parte din martori, au încercat să .. declarațiile, alții chiar să nu și le mențină, evident pentru a-l ajuta pe inculpat, fiind reaudiați, au arătat că banii i-a adunat M.V., pentru conductor adică pentru inculpat. Astfel, S.S., revine și declară că într-adevăr controlorul, inculpatul era în spatele lui M.V. care a adunat banii, B.C. a declarat, controlorul-inculpatul, era lângă M.V. când i-au dat banii acestuia. În fine, B.C. reaudiată a declarat că a fost influențată de alte persoane să nu declare cele întâmplate deoarece dacă ar fi declarat că a dat banii numitului M.V. însemna să-i facă rău inculpatului fapt ce a sensibilizat-o și a determinat-o să nu spună adevărul.
Martora a precizat că banii au fost adunați de M.V. care le-a spus că-i va da inculpatului pentru a nu fi amendați, că ea a dat 30.0000 lei și că în timp ce M.V. aduna banii inculpatul se afla puțin în spatele acestuia. Este evident că inculpatul a convenit cu M.V. și a profitat că tinerii fără bilet se aflau în vagonul imediat alăturat celor pe care în mod normal le controla, pentru a obține banii ce nu i se cuveneau, încălcându-și obligațiile de serviciu. Pentru considerentele arătate, având în vedere faptul că verificând decizia atacată în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat este nefondat și a fi respins, ca atare, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.T. împotriva deciziei penale nr. 13 din 12 ianuarie 2005 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.