ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1636/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, nr. 97/A/2003 din 11 decembrie

2003, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată

a inculpatului Ș.T., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută

de art. 254 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut în sarcina

inculpatului că, la data de 24 noiembrie 2002, în timp ce își exercita

atribuțiile de șef al trenului accelerat nr. 1552 care circula pe relația Botoșani

– București Nord a pretins prin intermediul denunțătorului M.V. de la mai multe

persoane, suma totală de 1.730.000 lei ca să le permită să-și continue

deplasarea până la București, fără să le elibereze legitimațiile de călătorie

și fără să le întocmească procese verbale de contravenție.

Tribunalul Prahova, prin

sentința penală nr. 204 din 20 aprilie 2004, a dispus în baza art. 334 C. proc.

pen., schimbarea încadrării juridice a faptei, săvârșită de inculpat, din

infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 7 pct. 1

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea

de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 7

pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de

lege în baza căruia reținând și dispozițiile art. 74 și art. 76 lit. c) C.

pen., l-a condamnat pe inculpatul Ș.T. la pedeapsa de un an închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

S-au aplicat dispozițiile

art. 71 și art. 64 C. pen., iar în baza art. 254 alin. (3) C. pen., combinat cu

art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat în

folosul statului a sumei de 1.730.000 lei, obținută ca urmare a săvârșirii infracțiuni

și consemnată la C.E.C. cu recipisa nr. 89/253360101 din 26 noiembrie 2002.

În baza art. 191 alin. (1)

C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 4.000.000 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpatul,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul declarat,

parchetul a arătat că hotărârea este nelegală sub aspectul schimbării

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.,

combinat cu art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 74 și

art. 76 lit. c) C. pen., când, în fapt, încadrarea juridică legală este acea de

luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

Un alt motiv de nelegalitate

l-a constituit aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dar și dispozițiile art. 65

C. pen., în raport de pedeapsa de un an închisoare la care a fost condamnat

inculpatul.

Cel de-al treilea motiv de

nelegalitate s-a referit la compunerea instanței, respectiv la greșita

soluționare a cauzei în complet format din doi judecători, fapta dedusă

judecății nefiind una de corupție prevăzută de art. 7 din Legea nr. 78/2000

modificată și completată.

În apelul său, inculpatul a

invocat printre altele, că în mod greșit instanța de fond a stabilit vinovăția

sa în săvârșirea faptei, susținând că, din probele administrate în cauză nu

rezultă că ar fi pretins și luat bani de la călători pentru a le permite să-și

continue călătoria, fără a avea bilet. A mai arătat că, deși în actul de

sesizare se reține că a săvârșit fapta în vagonul nr. 9, el și-a exercitat

atribuțiile ce-i reveneau prin fișa postului în vagoanele 10-11 ce aparțineau

de Stația Botoșani.

Prin decizia penală nr. 329

din 21 iulie 2004, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpat, a desființat în

totalitate sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță

pentru soluționarea sa într-un complet legal constituit.

În motivarea deciziei, s-a

arătat că, în mod greșit, instanța de fond a soluționat cauza în complet format

din doi judecători atâta vreme cât infracțiunea dedusă judecății nu este

prevăzută de Legea nr. 78/2000.

Prin sentința penală nr. 583

din 25 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr.

5257/2004, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., inculpatul Ș.T. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă din 24 noiembrie 2002.

În baza art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de

încercare de 5 ani stabilit în conformitate cu art. 82 C. pen. și potrivit art.

359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83

C. pen., privind efectele revocării suspendării condiționate a executării

pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de

încercare.

În temeiul art. 254 alin.

(3) C. pen., s-a confiscat de la inculpat în folosul statului suma de 1.730.000

lei obținută ca urmare a săvârșirii infracțiunii, sumă consemnată la C.E.C. cu

recipisa nr. 89/253360101 din 26 noiembrie 2002.

În baza art. 191 alin. (1)

C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut că, la data

de 24 noiembrie 2002, inculpatul Ș.T. era angajat la R.T.F.C. Iași, Stația

C.F.R. Botoșani Călători în funcția de șef de tren.

În această calitate la data

de 24 noiembrie 2002, îndeplinea funcția de șef al trenului accelerat nr. 1552

pe relația Botoșani - București Nord, împreună cu A.C., care îndeplinea funcția

de conducător de tren. Această echipă trebuia să efectueze revizia

legitimațiilor de călătorie în vagoanele ce fuseseră atașate garnituri din

Stația Verești, respectiv vagoanele 10-15 în ordine de la locomotivă spre urma

trenului, iar celelalte vagoane erau deservite de echipa formată din șeful de

tren R.M. și conducătorul de tren R.L., angajați ai Stației C.F.R. Suceava Nord

Călători.

Conform fișei postului,

inculpatul Ș.T. avea obligația să verifice legitimațiile de călătorie, trasând

pe loc orice neregulă constatată conform H.G. nr. 203/1994. De asemenea,

inculpatul avea atribuțiunea de serviciu de a verifica personal legitimațiile

de călătorie și de sancționare a contravențiilor la transport în vagoanele 10

și 11 de la locomotivă spre urma trenului. După ce trenul accelerat 1552 a

plecat din stația C.F.R. Buzău, inculpatul s-a aflat în vagonul nr. 10 și a

sesizat că pe culoar se aflau mai mulți studenți care doreau să călătorească

până la stația terminală București Nord.

Deoarece, a intuit că

aceștia nu posedă legitimație de călătorie, inculpatul s-a deplasat în vagonul

nr. 9 unde se aflau călătorii și l-a acostat pe martorul M.V. căruia i-a

solicitat să strângă de la fiecare student care nu posedă legitimație de

călătorie câte 30.000 lei, iar în final, să înmâneze suma obținută, la celălalt

capăt al vagonului.

Pentru sumele pretinse urma

ca cei care l-au plătit să călătorească în continuare, fără a li se întocmi

procese verbale de contravenție. Pentru realizarea acestui scop, martorul M.V.

s-a deplasat de la un capăt spre celălalt al vagonului 9, pretinzând și primind

de la fiecare student fără bilet, diverse sume de bani, în total 1.730.000 lei.

Pe tot acest parcurs,

martorul M.V. a fost urmat îndeaproape de inculpat.

După ce a strâns banii,

inculpatul și martorul au ajuns în vagonul nr. 10, moment în care a fost

reținut de organele de poliție îmbrăcați civil și care au sesizat fapta

inculpatului.

Cu ocazia percheziției

corporale au ridicat de la martorul M.V. suma de 1.730.000 lei, bani primiți de

la 37 de călători frauduloși, destinați inculpatului, pentru a nu întocmi

proces verbal de contravenție.

S-a mai reținut că, deși

inculpatul a negat în mod constant săvârșirea faptei, vinovăția acestuia

rezultă în mod indubitabil din probele administrate în cauză, respectiv

declarațiile martorilor care au confirmat faptul că au înmânat banii martorului

M.V., pentru ca acesta la rândul lui să-i predea inculpatului.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpatul Ș.T., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și

a solicitat în esență achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu se face vinovat de

săvârșirea acestei infracțiuni, atâta vreme cât, nu s-a realizat un flagrant,

banii nu au fost găsiți la inculpat ci la martorul M.V., neavând astfel

cunoștință de ceea ce a realizat acest martor.

A mai susținut, că nu se

poate reține infracțiunea de luare de mită, întrucât șeful de tren nu este funcționar

sau funcționar public, în sensul dispozițiilor art. 146 C. pen., ci este

lucrător feroviar.

Prin decizia nr. 13 din 12

ianuarie 2005, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Ploiești,

apelul a fost admis și sentința desființată în parte cu privire la soluționarea

acțiunii penale.

Recunoscând împrejurări, ca

lipsa antecedentelor penale și conduita bună și aprecierile de care se bucură

la locul de muncă ca și faptul că inculpatul este un tânăr cu posibilități de

reeducare, drept circumstanțe atenuante, instanța de apel făcând aplicarea art.

76 lit. c) C. pen., a redus pedeapsa de la 3 ani la un an închisoare și a redus

corespunzător termenul de încercare de la 5 ani la 3 ani .

Nemulțumit și de această

hotărâre, în termen legal, inculpatul a atacat-o cu recurs.

Prin motivele de recurs

scrise a cerut casarea hotărârilor și achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., reiterând aceeași critică

și susțineri din apel.

A criticat în esență

hotărârile deoarece, susține inculpatul, banii nu au fost găsiți asupra sa ci

asupra lui M.V., ori el nu a avut nici o înțelegere cu acesta. În plus a arătat

că așa cum s-a apărat constant el nu controla vagonul în care M.V. a adunat

bani de la colegi.

Recursul este nefondat.

Verificând actele și

lucrările de la dosar se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel

au reținut corect situația de fapt, încadrând faptele în textele de lege

corespunzătoare pentru care i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă neprivativă

de libertate al cărui cuantum a fost redus în apel prin recunoașterea de

circumstanțe atenuante.

Din toate declarațiile de

martori rezultă neechivoc că fiecare a dat sume de aproximativ 30.000 lei ori

valoarea (prețul) unui bilet pe ruta B.B. este de peste 200.000 lei. Este

exclusă așadar ideea că banii au fost adunați pentru cumpărarea de bilete în

tren cunoscut fiind că taxarea în tren înseamnă plata în plus a unor suprataxe.

Pe de altă parte după ce

într-o primă fază în fața instanței o parte din martori, au încercat să ..

declarațiile, alții chiar să nu și le mențină, evident pentru a-l ajuta pe

inculpat, fiind reaudiați, au arătat că banii i-a adunat M.V., pentru conductor

adică pentru inculpat. Astfel, S.S., revine și declară că într-adevăr controlorul,

inculpatul era în spatele lui M.V. care a adunat banii, B.C. a declarat,

controlorul-inculpatul, era lângă M.V. când i-au dat banii acestuia.

În fine, B.C. reaudiată a

declarat că a fost influențată de alte persoane să nu declare cele întâmplate

deoarece dacă ar fi declarat că a dat banii numitului M.V. însemna să-i facă

rău inculpatului fapt ce a sensibilizat-o și a determinat-o să nu spună

adevărul. Martora a precizat că banii au fost adunați de M.V. care le-a spus

că-i va da inculpatului pentru a nu fi amendați, că ea a dat 30.0000 lei și că

în timp ce M.V. aduna banii inculpatul se afla puțin în spatele acestuia.

Este evident că inculpatul a

convenit cu M.V. și a profitat că tinerii fără bilet se aflau în vagonul

imediat alăturat celor pe care în mod normal le controla, pentru a obține banii

ce nu i se cuveneau, încălcându-și obligațiile de serviciu.

Pentru considerentele

arătate, având în vedere faptul că verificând decizia atacată în raport cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare,

urmează a se constata că recursul declarat este nefondat și a fi respins, ca

atare, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul Ș.T. împotriva deciziei penale nr. 13 din 12

ianuarie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 martie 2005.