ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6717/2005

La data de 19 februarie 2001, inculpatul a efectuat un control la lăcașul de cult din comuna Bucov, aparținând de A.A.Z. 7-a unde pastor era martorul T.A., constatând unele încălcări ale normelor P.S.I. pentru care a aplicat sancțiunea avertismentului. Între deficiențe a constatat și lipsa autorizației P.S.I. pe care, în schimbul sumei de 5.000.000 lei, s-a angajat să o rezolve chiar el.

La data de 10 mai 2002, inculpatul a efectuat un control la trei lăcașe de cult ale Bisericii B., unde pastor era martorul V.I. Între neregulile constatate se regăsesc lipsa autorizațiilor P.S.I., autorizații pe baza cărora se desfășura activitatea în mod legal în aceste clădiri. Inculpatul a pretins și de la martor suma de 600 dolari S.U.A. în vederea obținerii documentației necesare și a celor trei avize. Pastorul V.I. a plătit inculpatului suma totală de 19.620.000 lei. Inculpatul a obținut avizele necesare celor trei lăcașe, semnând în registrul de la unitatea de pompieri în locul martorului. Pentru a justifica suma primită, M.H.A. a înmânat martorului dispozițiile de plată nr. 36 din 21 mai 2002, nr. 23 din 10 mai 2002 și F.M. din 10 mai 2002, semnate de inculpat și toate având înscrise valoarea de 6.540.000 lei.

În vara anului 2002, inculpatul a controlat SC L.P. SRL din Filipeștii de Târg, constatând unele nereguli și aplicând sancțiunea amenzii contravenționale. Cunoscându-l în aceste împrejurări pe patronul firmei, martorul C.R., i l-a recomandat acestuia, pentru angajare la societatea sa, pe socrul său.

În primăvara anului 2000, inculpatul a controlat SC S. SRL din comuna Mănești, unde a constatat nereguli și a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale. Administratorii firmei, martorii N.C. și N.V., l-au rugat pe inculpat să-i ajute să obțină documentația necesară și care fusese găsită lipsă în urma controlului. Inculpatul a acceptat propunerea și, în schimbul sumei de 3.000.000 lei, a rezolvat situația.

În cursul anului 2002, inculpatul a efectuat un control la SC R.P. SRL Valea Călugărească. Pentru a nu aplica sancțiunea amenzii ca urmare a neregulilor constatate, inculpatul a pretins bani de la martorul K.C., care a dat acestuia suma de 150 dolari S.U.A.

În luna martie 2002, inculpatul a verificat lăcașele de cult din Mănești, Zalhana și Cocorăști, aparținând de C.A.Z. a 7-a, pastor al acestora fiind martorul S.C. Pentru că acestor clădiri le lipseau documentele de autorizare necesare funcționării, documente ce trebuiau eliberate de unitatea de pompieri, pe baza unei documentații întocmite de persoane autorizate, inculpatul s-a oferit să îl ajute pe martor în vederea întocmirii documentației, solicitând în acest sens suma de 19.500.000 lei. Pentru ca martorul S.C. să aibă o justificare contabilă, inculpatul a procurat trei imprimate de facturi și trei imprimate de chitanțe fiscale ce purtau ștampile cu numele unor societăți comerciale (facturile nr. 4027118 din 19 martie 2002, nr. 2457195 din 29 aprilie 2002 și nr. 0533134 din 15 aprilie 2003 și chitanțele nr. 2022118 din 19 martie 2002, nr. 005855 din 29 aprilie 2002 și nr. 2212134 din 15 aprilie 2002), pe care le-a completat, le-a semnat în fals și le-a predat martorului.

În anul 2002, inculpatul a efectuat un control la SC B.T.P. SRL din Filipeștii de Pădure, în urma căruia a constatat lipsa autorizației de funcționare a societății. Cu toate acestea, inculpatul nu a aplicat nici o sancțiune contravențională firmei respective dar s-a oferit ca, în schimb, să întocmească unele documente necesare obținerii avizului P.S.I., serviciu pentru care a solicitat și primit suma de 600 dolari S.U.A.

La data de 1 noiembrie 2002, inculpatul s-a prezentat la firma SC P.S. SRL pentru a efectua un control și a constatat lipsa planului de rezistență la foc precum și alte nereguli, întocmind procesul verbal de constatare. Întrucât angajatul cu atribuții concrete pe linie de P.S.I. din cadrul firmei lipsea, inculpatul a revenit, pe data de 4 noiembrie 2002, când a solicitat martorei C.M. suma de 400-450 Euro pentru a căuta o societate avizată să întocmească planul de rezistență la foc și a întocmit documentația respectivă. Martora nu a fost de acord să plătească suma solicitată.

În vara anului 2002, inculpatul a efectuat un control la SC L.D. SRL Ploiești unde, de asemenea, a constatat lipsa unor documente necesare în activitatea de prevenire și stingere a incendiilor. În urma discuțiilor purtate cu martorii S.D., directoarea firmei Ș.N., asociat unic, le-a pretins acestora suma de 500 dolari S.U.A. pentru a le pune la dispoziție, prin grija sa, documentația lipsă.

La 12 octombrie 2002, inculpatul, împreună cu martorul cpt. Ț.M.R., au efectuat un control la discoteca T.C. din Ploiești, al cărei patron era martorul M.R. Inculpatul, împreună cu martorul au încheiat la locul efectuării controlului o notă de constatare și, în urma depistării unor nereguli, au dispus aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000.000 lei precum și ridicarea avizului P.S.I. intitulat „punct de vedere”. Pentru că martorul M.R. nu a semnat „nota de constatare”, a fost invitat la sediul unității de pompieri. Ulterior, inculpatul M.H.A. a redactat la calculator o notă de control în care nu a mai menționat faptul că a fost ridicat avizul și a contrafăcut semnătura cpt. Ț.M. pe documentul respectiv, distrugând nota originală. După aceasta, din proprie inițiativă inculpatul s-a întâlnit cu martorul M.R. căruia i-a adus la cunoștință cele arătate mai sus și, în plus, i-a solicitat suma de 1.200 dolari S.U.A., în vederea realizării unei documentații corecte. Din banii pretinși inculpatul a primit suma de 5.000.000 lei și la 6 noiembrie 2002 a primit 300 dolari S.U.A. Împotriva hotărârii au declarat apel P.N.A. și inculpatul. Apelul P.N.A. a vizat atât latura penală a cauzei cât și pe cea civilă. S-a apreciat, sub aspectul individualizării pedepsei, că nu au fost avute în vedere toate criteriile inserate în art. 72 C. pen., și anume numărul mare de fapte și pericolul lor social. S-ar fi impus, în raport de acest criteriu de individualizare, aplicarea unei pedepse mai severe. O altă critică a sentinței se referă la greșita ridicare a sechestrului asigurător și la încălcarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 78/2000. Ultimul motiv de apel face referire la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra sumei de 300 dolari S.U.A. cu care s-a organizat flagrantul. Cu privire la prima critică referitoare la individualizarea pedepsei, Curtea a constatat că nu este întemeiată. Pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile comise au fost stabilite în limitele prevăzute de lege, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. În procesul de individualizare instanța a alocat un loc deosebit poziției inculpatului încă de la primele cercetări, acesta contribuind în mare măsură la aflarea adevărului, la identificarea fiecărei fapte (situație ce a fost subliniată în rechizitoriu). Referitor la ridicarea sechestrului asigurător, Curtea a constatat următoarele: Prin ordonanța nr. 133/P/2000 din 17 decembrie 2002 a P.N.A. s-a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra imobilului proprietatea inculpatului din Ploiești. Tribunalul Militar Teritorial București a constatat că această măsură nu mai este necesară, prevederile art. 163 alin. (1) C. proc. pen., nemaifiind aplicabile în măsura în care, în cauză nu se impune repararea vreunei pagube produse prin infracțiune și nici nu trebuie garantată executarea pedepsei amenzii. Prima instanță a omis să constate că inculpatul a fost condamnat, printre altele, și pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Această încadrare juridică impunea aplicarea, pe lângă prevederile art. 163 C. proc. pen., și a celor inserate în art. 20 din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora „în cazul săvârșirii unei infracțiuni de corupție, printre care se află și luarea de mită, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie”. Procedând la ridicarea sechestrului asigurător, instanța a luat o măsură nelegală, încălcând prevederile art. 20 din Legea nr. 78/2000. Nu poate fi reținută critica cu privire la suma de 300 dolari S.U.A. cu care s-a organizat flagrantul, și cu privire la care instanța nu s-a pronunțat. Așa cum reiese din procesul verbal încheiat la 6 noiembrie 2002, și care se află în dosarul de urmărire penală, cele trei bancnote de câte 100 dolari S.U.A. folosite la organizarea flagrantului au fost restituite martorului M.R., cel care le pusese la dispoziția anchetatorilor. În raport de această situație, instanța nu avea obligația să dispună în nici un fel cu privire la suma de 300 dolari S.U.A. Sentința nr. 196 din 24 noiembrie 2004 a fost atacată cu apel și de către inculpat. Prima critică face referire la faptul că infracțiunile de luare de mită nu sunt bine conturate, existând elemente ale infracțiunii de trafic de influență sau alte fapte penale. Critica nu poate fi primită, fiind înlăturată de probele administrate în cauză. Din materialul probator administrat în fiecare din situațiile enunțate rezultă că inculpatul a pretins și primit diferite sume de bani, cuantumul fiind de 71.120.000 lei și 650 dolari S.U.A. Aceste sume au fost primite de către inculpat în scopul de a face sau a nu face un act privitor la funcția sa, la îndatoririle sale de serviciu. Inculpatul a primit bani sau alte foloase ce nu i se cuveneau obligându-se să facă anumite acte, legal sau ilegal, dar care intrau în sfera atribuțiilor sale de serviciu. Nu au fost identificate acte care să nu intre în acest cadru, dar cu privire la care inculpatul a făcut să se creadă că are abilitatea legală de a le efectua, situație în care ne-am afla în prezența infracțiunii de înșelăciune, sau alte fapte penale. Nu poate fi primită cererea referitoare la înlăturarea aplicării prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. Prin înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., deci a unității infracționale s-ar creea inculpatului, în propria sa cale de atac o situație mai grea, încălcându-se prevederile art. 272 alin. (1) C. proc. pen. Prin decizia nr. 21 din 19 mai 2005, Curtea Militară de Apel a admis apelul declarat de P.N.A. împotriva sentinței penale nr. 196/2004 a Tribunalului Militar Teritorial București a desființat hotărârea atacată în sensul că a menținut sechestrul asigurator dispus prin ordonanța nr. 133/P/2002 din 17 decembrie 2002 a P.N.A. asupra apartamentului din Ploiești. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.H.A. împotriva aceleiași sentințe, apelantul fiind obligat să plătească 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, în termen legal au formulat recurs P.N.A. și inculpatul M.H.A. Prin motivele de recurs formulate P.N.A. critică hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie și nelegalitate, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului și, respectiv, a omisiunii pronunțării instanțelor cu privire la situația prevăzută de art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., referitoare la restituirea bunurilor care nu sunt supuse confiscării. Astfel, se susține că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului nu corespunde criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., în condițiile în care inculpatul a manifestat perseverență infracțională, dovedită de numărul de infracțiuni reținute în sarcina acestuia. De asemenea, se susține că prin atitudinea sa procesuală, inculpatul a încercat să determine instanța să nu rețină în sarcina sa infracțiunea de luare de mită, aspect care ar fi trebuit să fie avut în vedere la individualizarea pedepsei. Cel de al doilea motiv de recurs invocat de P.N.A. se referă la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra restituirii sumei de 300 dolari S.U.A. către martorul-denunțător M.R., fiind încălcate dispozițiile art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., referitoare la cuprinsul hotărârii. În drept, P.N.A. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., referitoare la greșita individualizare a pedepsei, și, respectiv, art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., referitoare la greșita aplicare a legii. Prin motivele de recurs, inculpatul M.H.A. critică hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită și sub aspectul greșitei rețineri a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la infracțiunea de luare de mită. Inculpatul susține că din probatoriul administrat rezultă că avea ca atribuții de serviciu pe acelea de a controla unități sau agenți economici cu privire la prevenirea și stingerea incendiilor, de a constata eventuale nereguli, pe care trebuia să le consemneze într-un proces-verbal de constatare și sancționare, sarcini pe care și le-a îndeplinit, având în vedere că la toate unitățile economice pe care le-a controlat a încheiat și procese-verbale de constatare a neregulilor pe linie PSI, aplicând și sancțiuni corespunzătoare. Rezultă că nu s-au regăsit, în faptele inculpatului condiția esențială a infracțiunii de luare de mită, respectiv inculpatul nu a primit bani pentru a nu-și îndeplini atribuțiile. De asemenea, se susține că sumele așa-zis pretinse și primite de inculpat au fost date pentru alte activități care nu intrau în sfera atribuțiilor sale de serviciu, respectiv pentru efectuarea sau recomandarea unor specialiști pentru întocmirea unor memorii tehnice. Inculpatul mai arată că întrucât faptele reținute în sarcina sa le lipsește scopul prevăzut în art. 254 C. pen., acestea nu pot constitui infracțiunea de luare de mită, ci aceea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. În final, inculpatul susține că infracțiunea de luare de mită nu poate fi săvârșită în formă continuată, în cauză nefiind probată rezoluțiunea infracțională unică, susținând că fiecare faptă reprezintă o unitate naturală de infracțiuni. În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17, referitor la greșita încadrare juridică dată faptei, și, respectiv, art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., referitoare la greșita aplicare a legii. Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele menționate de P.N.A. și inculpat, cât și prin prisma cauzelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate. Din motivele de recurs susținute se reține că nici inculpatul și nici parchetul nu contestă situația de fapt anterior menționată care de altfel a fost corect stabilită de către prima instanță pe baza ansamblului probator administrat în cauză, și în care de altfel sunt incluse și declarațiile inculpatului, date atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești. Înalta Curte constată că în cauză s-a stabilit că faptele inculpatului care, în perioada 2001 - 2002, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale a pretins și primit diverse sume de bani, în lei sau valută, pentru a nu aplica măsuri de sancționare la mai multe societăți de pe raza teritorială a județului Prahova, controlate pe linie PSI, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Potrivit art. 254 C. pen., infracțiunea de luare de mită este fapta funcționarului care, pentru a-și încălca îndatoririle de serviciu, primește, pretinde foloase materiale și acceptă posibilitatea de îmbogățire. Elementul material este alcătuit din modalități normative, alternative: primirea, pretinderea, acceptarea sau nerespingerea unor promisiuni, toate privitoare la foloase injuste și se săvârșește în totdeauna înaintea efectuării sau neefectuării actului de serviciu, ori a realizării lui necorespunzătoare. Fapta se comite în legătură cu un folos necuvenit subiectului activ, pe care acesta îl primește sau urmează a-l primi de la mituitor. Acest folos ilicit este dobândit (ori urmând numai) de către autor în schimbul îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul efectuării unui act contrar acestor îndatoriri. Potrivit art. 257 C. pen., traficul de influență constă în primirea de bunuri de către o persoană sau pretinderea ori acceptarea unor promisiuni în acest sens, pentru a interveni pe lângă un funcționar competent să îndeplinească un anume act de serviciu, în scopul de a-l determina să facă ori să nu facă acest act. Elementul material al faptei cuprinde trei modalități normative alternative, și anume: primirea, pretinderea, acceptarea de promisiuni. Autorul primește foloasele deoarece afirmă că are influență pe lângă un funcționar, și în orice situație, elementul material al faptei se săvârșește înainte de a interveni pe lângă funcționar sau cel mult chiar în momentul intervenției. Revenind la cauză, se constată că inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită în forma continuată. După cum rezultă din fișa postului, inculpatul M.H.A. avea ca atribuții de serviciu acordarea de asistență tehnică de consultanță și specialitate în condițiile legii. Din starea de fapt reținută de prima instanță și necontestată de participanții la proces, rezultă că inculpatul a pretins și chiar a primit bani pentru a acorda consultanță societăților comerciale sau lăcașelor de cult pe care le controla, în vederea obținerii documentației necesare funcționării legale a acestora. Rezultă că inculpatul a solicitat bani pentru a îndeplini o atribuțiune de serviciu, respectiv în vederea acordării de consultanță când efectua un control și constata nereguli în documentația firmei controlate. Înalta Curte constată că motivele de recurs susținute de inculpat nu sunt fondate, având în vedere că inculpatul a pretins și primit bani pentru îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, faptele sale întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită. De altfel, chiar din declarațiile inculpatului rezultă că acesta a hotărât să folosească prilejurile oferite de exercitarea funcției sale în vederea obținerii, în mod nelegal, a unor sume de bani pe care le solicita în vederea acordării de consiliere. Corect s-a reținut în cauzăm că infracțiunea de luare de mită este susceptibilă de a fi comisă în formă continuată. Este neîndoielnic că inculpatul în baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit la diferite intervale de timp acțiuni (pretinderea sau primirea de bani în vederea îndeplinirii defectuoase a obligațiilor sale de serviciu) care prezintă, fiecare în parte, conținutul infracțiunii de luare de mită. Chiar dacă ar fi corectă susținerea inculpatului, aceasta nu poate fi primită pentru că prin înlăturarea unității infracționale prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., s-ar putea agrava situația inculpatului în propria cale de atac, încălcându-se în acest fel dispozițiile art. 385 8 C. proc. pen., având în vedere regimul sancționator care se poate aplica pentru concursul de infracțiuni. Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde atât prin cuantum cât și prin modalitatea de executare, dublului său scop educativ și coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen. Chiar dacă inculpatul a manifestat perseverență infracțională, corect a reținut prima instanță în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c), constând în atitudinea procesuală corespunzătoare a recurentului. Înalta Curte constată că precizările inculpatului făcute în cursul cercetării judecătorești și în căile de atac nu sunt de natură de a majora cuantumul pedepsei aplicate, având în vedere că precizările acestuia nu echivalează cu o nerecunoaștere a comiterii faptelor, ci doar apărări făcute în vederea calificării juridice a acestora. Înalta Curte constată că atitudinea inculpatului este o parte integrantă a exercitării dreptului la apărare, astfel cum este prevăzut de legea procesual penală. Corect s-a reținut în cauză că instanța nu avea obligația de a se pronunța asupra sumei de 300 dolari S.U.A., fiind neaplicabile, în acest caz, dispozițiile art. 19 din Legea nr. 78/2000, având în vedere că cele trei bancnote de câte 100 dolari S.U.A. folosite la organizarea flagrantului aparțineau martorului M.R., care le pusese la dispoziția anchetatorilor, au și fost restituite acestuia. În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că motivele de recurs formulate de parchet și inculpat nu sunt întemeiate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate ca nefondate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.