ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6717/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6717/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 196 din 24

noiembrie 2004, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat pe

inculpatul plutonier (rez.) M.H.A. la:

- 2 ani și 10 luni închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pentru

infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) C. pen., art.

74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen.;

- 2 luni închisoare, pentru

infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 242 alin.

(1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 și art. 76 C.

pen.;

- 2 luni închisoare, pentru

infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen.;

- 4 luni închisoare, pentru

infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen.;

- 2 luni închisoare, pentru

infracțiunea de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen.

În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002

s-a constatat grațiată în întregime condiționat pedeapsa de 2 luni închisoare

aplicată în baza art. 241 alin. (1) și (3) C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 10 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C.

pen.

S-a făcut aplicarea art. 86

1

C. pen., pedeapsa fiind suspendată sub supraveghere pe o durată de 5 ani.

A fost dedusă prevenția de la 7

noiembrie 2002 la 24 aprilie 2003.

În temeiul art. 255 alin. (2) și (5)

C. pen., inculpatul a fost obligat să restituie martorilor denunțători diferite

sume de bani totalizând 71.120.000 lei și 650 dolari S.U.A.

S-a dispus ridicarea sechestrului

asigurător instituit prin ordonanța P.N.A. din 17 decembrie 2002.

Au fost anulate actele falsificate.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul a fost încadrat la Grupul

de Pompieri Ș.C. Prahova în anul 1997 cu gradul de sergent major, iar din anul

1999 a fost numit subofițer operativ principal I, îndeplinind funcția de

subofițer inspector pe linia prevenirii și stingerii incendiilor și la punctele

de lucru ale acestora. Potrivit acelorași atribuțiuni funcționale, acesta avea

posibilitatea de a constata contravențiile în domeniul apărării împotriva

incendiilor de a aplica sancțiunile legale corespunzătoare, dar și de a acorda

asistență tehnică de specialitate și consultanță în condițiile legii.

În anul 2000 inculpatul, profitând

de autoritatea funcției pe care o deținea, s-a hotărât să obțină bani sau alte

foloase ce nu i se cuveneau prin acordarea de asistență tehnică și consiliere

anumitor societăți comerciale sau lăcașe de cult.

inculpatul a efectuat un control la lăcașul de cult din comuna Bucov,

aparținând de A.A.Z. 7-a unde pastor era martorul T.A., constatând unele

încălcări ale normelor P.S.I. pentru care a aplicat sancțiunea avertismentului.

Între deficiențe a constatat și lipsa autorizației P.S.I. pe care, în schimbul

sumei de 5.000.000 lei, s-a angajat să o rezolve chiar el.

inculpatul a efectuat un control la trei lăcașe de cult ale Bisericii B., unde

pastor era martorul V.I. Între neregulile constatate se regăsesc lipsa

autorizațiilor P.S.I., autorizații pe baza cărora se desfășura activitatea în

mod legal în aceste clădiri. Inculpatul a pretins și de la martor suma de 600

dolari S.U.A. în vederea obținerii documentației necesare și a celor trei

avize. Pastorul V.I. a plătit inculpatului suma totală de 19.620.000 lei.

Inculpatul a obținut avizele necesare celor trei lăcașe, semnând în registrul

de la unitatea de pompieri în locul martorului. Pentru a justifica suma

primită, M.H.A. a înmânat martorului dispozițiile de plată nr. 36 din 21 mai

2002, nr. 23 din 10 mai 2002 și F.M. din 10 mai 2002, semnate de inculpat și

toate având înscrise valoarea de 6.540.000 lei.

controlat SC L.P. SRL din Filipeștii de Târg, constatând unele nereguli și

aplicând sancțiunea amenzii contravenționale. Cunoscându-l în aceste

împrejurări pe patronul firmei, martorul C.R., i l-a recomandat acestuia,

pentru angajare la societatea sa, pe socrul său.

inculpatul a controlat SC S. SRL din comuna Mănești, unde a constatat nereguli

și a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale. Administratorii firmei,

martorii N.C. și N.V., l-au rugat pe inculpat să-i ajute să obțină documentația

necesară și care fusese găsită lipsă în urma controlului. Inculpatul a acceptat

propunerea și, în schimbul sumei de 3.000.000 lei, a rezolvat situația.

a efectuat un control la SC R.P. SRL Valea Călugărească. Pentru a nu aplica

sancțiunea amenzii ca urmare a neregulilor constatate, inculpatul a pretins

bani de la martorul K.C., care a dat acestuia suma de 150 dolari S.U.A.

verificat lăcașele de cult din Mănești, Zalhana și Cocorăști, aparținând de C.A.Z.

a 7-a, pastor al acestora fiind martorul S.C. Pentru că acestor clădiri le

lipseau documentele de autorizare necesare funcționării, documente ce trebuiau

eliberate de unitatea de pompieri, pe baza unei documentații întocmite de

persoane autorizate, inculpatul s-a oferit să îl ajute pe martor în vederea

întocmirii documentației, solicitând în acest sens suma de 19.500.000 lei.

Pentru ca martorul S.C. să aibă o

justificare contabilă, inculpatul a procurat trei imprimate de facturi și trei

imprimate de chitanțe fiscale ce purtau ștampile cu numele unor societăți

comerciale (facturile nr. 4027118 din 19 martie 2002, nr. 2457195 din 29

aprilie 2002 și nr. 0533134 din 15 aprilie 2003 și chitanțele nr. 2022118 din

19 martie 2002, nr. 005855 din 29 aprilie 2002 și nr. 2212134 din 15 aprilie

2002), pe care le-a completat, le-a semnat în fals și le-a predat martorului.

efectuat un control la SC B.T.P. SRL din Filipeștii de Pădure, în urma căruia a

constatat lipsa autorizației de funcționare a societății. Cu toate acestea,

inculpatul nu a aplicat nici o sancțiune contravențională firmei respective dar

s-a oferit ca, în schimb, să întocmească unele documente necesare obținerii

avizului P.S.I., serviciu pentru care a solicitat și primit suma de 600 dolari

S.U.A.

inculpatul s-a prezentat la firma SC P.S. SRL pentru a efectua un control și a

constatat lipsa planului de rezistență la foc precum și alte nereguli,

întocmind procesul verbal de constatare.

Întrucât angajatul cu atribuții

concrete pe linie de P.S.I. din cadrul firmei lipsea, inculpatul a revenit, pe

data de 4 noiembrie 2002, când a solicitat martorei C.M. suma de 400-450 Euro

pentru a căuta o societate avizată să întocmească planul de rezistență la foc

și a întocmit documentația respectivă. Martora nu a fost de acord să plătească

suma solicitată.

efectuat un control la SC L.D. SRL Ploiești unde, de asemenea, a constatat

lipsa unor documente necesare în activitatea de prevenire și stingere a

incendiilor.

În urma discuțiilor purtate cu

martorii S.D., directoarea firmei Ș.N., asociat unic, le-a pretins acestora

suma de 500 dolari S.U.A. pentru a le pune la dispoziție, prin grija sa,

documentația lipsă.

inculpatul, împreună cu martorul cpt. Ț.M.R., au efectuat un control la

discoteca T.C. din Ploiești, al cărei patron era martorul M.R.

Inculpatul, împreună cu martorul au

încheiat la locul efectuării controlului o notă de constatare și, în urma

depistării unor nereguli, au dispus aplicarea amenzii contravenționale în

cuantum de 2.000.000 lei precum și ridicarea avizului P.S.I. intitulat „punct

de vedere”.

Pentru că martorul M.R. nu a semnat

„nota de constatare”, a fost invitat la sediul unității de pompieri.

Ulterior, inculpatul M.H.A. a

redactat la calculator o notă de control în care nu a mai menționat faptul că a

fost ridicat avizul și a contrafăcut semnătura cpt. Ț.M. pe documentul

respectiv, distrugând nota originală.

După aceasta, din proprie inițiativă

inculpatul s-a întâlnit cu martorul M.R. căruia i-a adus la cunoștință cele

arătate mai sus și, în plus, i-a solicitat suma de 1.200 dolari S.U.A., în

vederea realizării unei documentații corecte.

Din banii pretinși inculpatul a

primit suma de 5.000.000 lei și la 6 noiembrie 2002 a primit 300 dolari S.U.A.

Împotriva hotărârii au declarat apel

P.N.A. și inculpatul.

Apelul P.N.A. a vizat atât latura

penală a cauzei cât și pe cea civilă.

S-a apreciat, sub aspectul

individualizării pedepsei, că nu au fost avute în vedere toate criteriile

inserate în art. 72 C. pen., și anume numărul mare de fapte și pericolul lor

social. S-ar fi impus, în raport de acest criteriu de individualizare,

aplicarea unei pedepse mai severe.

O altă critică a sentinței se referă

la greșita ridicare a sechestrului asigurător și la încălcarea prevederilor art.

20 din Legea nr. 78/2000.

Ultimul motiv de apel face referire

la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra sumei de 300 dolari S.U.A. cu

care s-a organizat flagrantul.

Cu privire la prima critică

referitoare la individualizarea pedepsei, Curtea a constatat că nu este

întemeiată.

Pedepsele aplicate inculpatului

pentru infracțiunile comise au fost stabilite în limitele prevăzute de lege, cu

luarea în considerare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art.

72 C. pen.

În procesul de individualizare

instanța a alocat un loc deosebit poziției inculpatului încă de la primele

cercetări, acesta contribuind în mare măsură la aflarea adevărului, la

identificarea fiecărei fapte (situație ce a fost subliniată în rechizitoriu).

Referitor la ridicarea sechestrului

asigurător, Curtea a constatat următoarele:

Prin ordonanța nr. 133/P/2000 din 17

decembrie 2002 a P.N.A. s-a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra

imobilului proprietatea inculpatului din Ploiești.

Tribunalul Militar Teritorial

București a constatat că această măsură nu mai este necesară, prevederile art. 163

alin. (1) C. proc. pen., nemaifiind aplicabile în măsura în care, în cauză nu

se impune repararea vreunei pagube produse prin infracțiune și nici nu trebuie

garantată executarea pedepsei amenzii.

Prima instanță a omis să constate că

inculpatul a fost condamnat, printre altele, și pentru infracțiunea de luare de

mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000.

Această încadrare juridică impunea

aplicarea, pe lângă prevederile art. 163 C. proc. pen., și a celor inserate în art.

20 din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora „în cazul săvârșirii unei infracțiuni

de corupție, printre care se află și luarea de mită, luarea măsurilor

asigurătorii este obligatorie”.

Procedând la ridicarea sechestrului

asigurător, instanța a luat o măsură nelegală, încălcând prevederile art. 20

din Legea nr. 78/2000.

Nu poate fi reținută critica cu

privire la suma de 300 dolari S.U.A. cu care s-a organizat flagrantul, și cu

privire la care instanța nu s-a pronunțat.

Așa cum reiese din procesul verbal

încheiat la 6 noiembrie 2002, și care se află în dosarul de urmărire penală,

cele trei bancnote de câte 100 dolari S.U.A. folosite la organizarea

flagrantului au fost restituite martorului M.R., cel care le pusese la

dispoziția anchetatorilor.

În raport de această situație,

instanța nu avea obligația să dispună în nici un fel cu privire la suma de 300

dolari S.U.A.

Sentința nr. 196 din 24 noiembrie

2004 a fost atacată cu apel și de către inculpat.

Prima critică face referire la

faptul că infracțiunile de luare de mită nu sunt bine conturate, existând

elemente ale infracțiunii de trafic de influență sau alte fapte penale.

Critica nu poate fi primită, fiind

înlăturată de probele administrate în cauză.

Din materialul probator administrat

în fiecare din situațiile enunțate rezultă că inculpatul a pretins și primit

diferite sume de bani, cuantumul fiind de 71.120.000 lei și 650 dolari S.U.A.

Aceste sume au fost primite de către

inculpat în scopul de a face sau a nu face un act privitor la funcția sa, la

îndatoririle sale de serviciu.

Inculpatul a primit bani sau alte

foloase ce nu i se cuveneau obligându-se să facă anumite acte, legal sau

ilegal, dar care intrau în sfera atribuțiilor sale de serviciu.

Nu au fost identificate acte care să

nu intre în acest cadru, dar cu privire la care inculpatul a făcut să se creadă

că are abilitatea legală de a le efectua, situație în care ne-am afla în

prezența infracțiunii de înșelăciune, sau alte fapte penale.

Nu poate fi primită cererea

referitoare la înlăturarea aplicării prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin înlăturarea dispozițiilor art. 41

alin. (2) C. pen., deci a unității infracționale s-ar creea inculpatului, în

propria sa cale de atac o situație mai grea, încălcându-se prevederile art. 272

alin. (1) C. proc. pen.

Prin decizia nr. 21 din 19 mai 2005,

Curtea Militară de Apel a admis apelul declarat de P.N.A. împotriva sentinței

penale nr. 196/2004 a Tribunalului Militar Teritorial București a desființat

hotărârea atacată în sensul că a menținut sechestrul asigurator dispus prin

ordonanța nr. 133/P/2002 din 17 decembrie 2002 a P.N.A. asupra apartamentului

din Ploiești.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii.

A fost respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul M.H.A. împotriva aceleiași sentințe, apelantul fiind

obligat să plătească 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal au formulat recurs P.N.A. și inculpatul M.H.A.

Prin motivele de recurs formulate P.N.A.

critică hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie și nelegalitate, sub

aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului și,

respectiv, a omisiunii pronunțării instanțelor cu privire la situația prevăzută

de art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., referitoare la restituirea

bunurilor care nu sunt supuse confiscării.

Astfel, se susține că pedeapsa

rezultantă aplicată inculpatului nu corespunde criteriilor generale prevăzute

de art. 72 C. pen., în condițiile în care inculpatul a manifestat perseverență

infracțională, dovedită de numărul de infracțiuni reținute în sarcina acestuia.

De asemenea, se susține că prin atitudinea sa procesuală, inculpatul a încercat

să determine instanța să nu rețină în sarcina sa infracțiunea de luare de mită,

aspect care ar fi trebuit să fie avut în vedere la individualizarea pedepsei.

Cel de al doilea motiv de recurs

invocat de P.N.A. se referă la omisiunea instanței de fond de a se pronunța

asupra restituirii sumei de 300 dolari S.U.A. către martorul-denunțător M.R.,

fiind încălcate dispozițiile art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen.,

referitoare la cuprinsul hotărârii.

În drept, P.N.A. și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

referitoare la greșita individualizare a pedepsei, și, respectiv, art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., referitoare la greșita aplicare a legii.

Prin motivele de recurs, inculpatul M.H.A.

critică hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei încadrări juridice

dată faptei în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită și sub aspectul

greșitei rețineri a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la

infracțiunea de luare de mită.

Inculpatul susține că din

probatoriul administrat rezultă că avea ca atribuții de serviciu pe acelea de a

controla unități sau agenți economici cu privire la prevenirea și stingerea

incendiilor, de a constata eventuale nereguli, pe care trebuia să le consemneze

într-un proces-verbal de constatare și sancționare, sarcini pe care și le-a

îndeplinit, având în vedere că la toate unitățile economice pe care le-a

controlat a încheiat și procese-verbale de constatare a neregulilor pe linie

PSI, aplicând și sancțiuni corespunzătoare.

Rezultă că nu s-au regăsit, în

faptele inculpatului condiția esențială a infracțiunii de luare de mită,

respectiv inculpatul nu a primit bani pentru a nu-și îndeplini atribuțiile.

De asemenea, se susține că sumele

așa-zis pretinse și primite de inculpat au fost date pentru alte activități

care nu intrau în sfera atribuțiilor sale de serviciu, respectiv pentru

efectuarea sau recomandarea unor specialiști pentru întocmirea unor memorii

tehnice.

Inculpatul mai arată că întrucât

faptele reținute în sarcina sa le lipsește scopul prevăzut în art. 254 C. pen.,

acestea nu pot constitui infracțiunea de luare de mită, ci aceea de trafic de

influență, prevăzută de art. 257 C. pen.

În final, inculpatul susține că

infracțiunea de luare de mită nu poate fi săvârșită în formă continuată, în

cauză nefiind probată rezoluțiunea infracțională unică, susținând că fiecare

faptă reprezintă o unitate naturală de infracțiuni.

În drept, inculpatul și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17, referitor la greșita

încadrare juridică dată faptei, și, respectiv, art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., referitoare la greșita aplicare a legii.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub aspectele menționate de P.N.A. și inculpat, cât și prin prisma

cauzelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu

sunt fondate.

Din motivele de recurs susținute se

reține că nici inculpatul și nici parchetul nu contestă situația de fapt

anterior menționată care de altfel a fost corect stabilită de către prima

instanță pe baza ansamblului probator administrat în cauză, și în care de

altfel sunt incluse și declarațiile inculpatului, date atât în faza urmăririi

penale cât și în faza cercetării judecătorești.

Înalta Curte constată că în cauză

s-a stabilit că faptele inculpatului care, în perioada 2001 - 2002, în baza

aceleiași rezoluțiuni infracționale a pretins și primit diverse sume de bani,

în lei sau valută, pentru a nu aplica măsuri de sancționare la mai multe

societăți de pe raza teritorială a județului Prahova, controlate pe linie PSI,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă

continuată, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 din

Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 254 C. pen.,

infracțiunea de luare de mită este fapta funcționarului care, pentru a-și încălca

îndatoririle de serviciu, primește, pretinde foloase materiale și acceptă

posibilitatea de îmbogățire.

Elementul material este alcătuit din

modalități normative, alternative: primirea, pretinderea, acceptarea sau

nerespingerea unor promisiuni, toate privitoare la foloase injuste și se

săvârșește în totdeauna înaintea efectuării sau neefectuării actului de

serviciu, ori a realizării lui necorespunzătoare.

Fapta se comite în legătură cu un folos

necuvenit subiectului activ, pe care acesta îl primește sau urmează a-l primi

de la mituitor. Acest folos ilicit este dobândit (ori urmând numai) de către

autor în schimbul îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii îndeplinirii

unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul efectuării

unui act contrar acestor îndatoriri.

Potrivit art. 257 C. pen., traficul

de influență constă în primirea de bunuri de către o persoană sau pretinderea

ori acceptarea unor promisiuni în acest sens, pentru a interveni pe lângă un

funcționar competent să îndeplinească un anume act de serviciu, în scopul de

a-l determina să facă ori să nu facă acest act.

Elementul material al faptei

cuprinde trei modalități normative alternative, și anume: primirea,

pretinderea, acceptarea de promisiuni.

Autorul primește foloasele deoarece

afirmă că are influență pe lângă un funcționar, și în orice situație, elementul

material al faptei se săvârșește înainte de a interveni pe lângă funcționar sau

cel mult chiar în momentul intervenției.

Revenind la cauză, se constată că

inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită în forma continuată.

După cum rezultă din fișa postului,

inculpatul M.H.A. avea ca atribuții de serviciu acordarea de asistență tehnică

de consultanță și specialitate în condițiile legii.

Din starea de fapt reținută de prima

instanță și necontestată de participanții la proces, rezultă că inculpatul a

pretins și chiar a primit bani pentru a acorda consultanță societăților

comerciale sau lăcașelor de cult pe care le controla, în vederea obținerii documentației

necesare funcționării legale a acestora.

Rezultă că inculpatul a solicitat

bani pentru a îndeplini o atribuțiune de serviciu, respectiv în vederea acordării

de consultanță când efectua un control și constata nereguli în documentația

firmei controlate.

Înalta Curte constată că motivele de

recurs susținute de inculpat nu sunt fondate, având în vedere că inculpatul a

pretins și primit bani pentru îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu,

faptele sale întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de luare de

mită.

De altfel, chiar din declarațiile

inculpatului rezultă că acesta a hotărât să folosească prilejurile oferite de

exercitarea funcției sale în vederea obținerii, în mod nelegal, a unor sume de

bani pe care le solicita în vederea acordării de consiliere.

Corect s-a reținut în cauzăm că

infracțiunea de luare de mită este susceptibilă de a fi comisă în formă

continuată.

Este neîndoielnic că inculpatul în

baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit la diferite intervale de

timp acțiuni (pretinderea sau primirea de bani în vederea îndeplinirii

defectuoase a obligațiilor sale de serviciu) care prezintă, fiecare în parte,

conținutul infracțiunii de luare de mită.

Chiar dacă ar fi corectă susținerea

inculpatului, aceasta nu poate fi primită pentru că prin înlăturarea unității

infracționale prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., s-ar putea agrava

situația inculpatului în propria cale de atac, încălcându-se în acest fel

dispozițiile art. 385

8

C. proc. pen., având în vedere regimul

sancționator care se poate aplica pentru concursul de infracțiuni.

Înalta Curte constată că pedeapsa

aplicată inculpatului corespunde atât prin cuantum cât și prin modalitatea de

executare, dublului său scop educativ și coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen.

Chiar dacă inculpatul a manifestat

perseverență infracțională, corect a reținut prima instanță în favoarea

acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c), constând în

atitudinea procesuală corespunzătoare a recurentului.

Înalta Curte constată că precizările

inculpatului făcute în cursul cercetării judecătorești și în căile de atac nu

sunt de natură de a majora cuantumul pedepsei aplicate, având în vedere că

precizările acestuia nu echivalează cu o nerecunoaștere a comiterii faptelor,

ci doar apărări făcute în vederea calificării juridice a acestora.

Înalta Curte constată că atitudinea

inculpatului este o parte integrantă a exercitării dreptului la apărare, astfel

cum este prevăzut de legea procesual penală.

Corect s-a reținut în cauză că

instanța nu avea obligația de a se pronunța asupra sumei de 300 dolari S.U.A.,

fiind neaplicabile, în acest caz, dispozițiile art. 19 din Legea nr. 78/2000,

având în vedere că cele trei bancnote de câte 100 dolari S.U.A. folosite la

organizarea flagrantului aparțineau martorului M.R., care le pusese la

dispoziția anchetatorilor, au și fost restituite acestuia.

În consecință, având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că motivele de recurs formulate

de parchet și inculpat nu sunt întemeiate, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de P.N.A. și de inculpatul M.H.A. împotriva deciziei penale nr. 21

din 19 mai 2005 a Curții Militare de Apel.

Obligă pe recurent la plata sumei de

120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 noiembrie 2005.