ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4689/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 512 din 16

aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a

respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei detențiunii

pe viață formulată de petentul condamnat M.I., cu obligarea petentului la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că petentul condamnat M.I. a solicitat să se dispună

în acord cu prevederile art. 453 lit. c) C. proc. pen., întreruperea pe o

perioadă de 3 luni a executării pedepsei deținerii pe viață la care a fost

condamnat de Tribunalul Vâlcea prin sentința penală nr. 4 din 29 ianuarie 1992,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2336 din 11 noiembrie 1992,

pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr. 430/1992.

În motivarea cererii petentul

condamnat a arătat că părinții săi sunt grav bolnavi fiind lipsiți de resurse

financiare, nemaifiind în măsură să plătească întreținerea la apartamentul în

care locuiesc, mai având în întreținere și un copil de 13 ani, petentul condamnat

considerând că în perioada de 3 luni de zile poate munci undeva pentru a-și

ajuta cu resurse financiare părinții.

La dosar s-au depus în copie

sentința penală nr. 4 din 29 ianuarie 1992, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în

dosarul nr. 2126/1991 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2336 din 11

noiembrie 1992, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr.

430/1992, din al căror conținut instanța reține că inculpatul a fost condamnat

la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor

deosebit de grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. b) și d) C.

pen., conform referatului întocmit de Biroul Executări Penale din cadrul

Tribunalului Vâlcea petentul condamnat nu a mai beneficiat de întreruperi ale

executării pedepsei.

Analizând actele și lucrările

dosarului instanța a apreciat ca neîntemeiată cererea de întrerupere a

executării pedepsei formulată de către petentul condamnat, astfel că a

respins-o, considerentele avute în vedere fiind următoarele:

Din referatul de anchetă socială

întocmit în cauză instanța a reținut că petentul condamnat a fost înfiat cu

toate efectele filiațiunii firești de către părinții adoptivi la data de 12

octombrie 1972, numiții M.I. și M.M., ambii decedați la data de 5 aprilie 1984,

respectiv 5 iulie 1991, aceștia fiind de fapt bunicii maternali ai

condamnatului.

Părinții naturali ai petentului

condamnat sunt în viață, au în întreținere o fiică elevă în clasa a VII-a la

Școala N.B. din orașul Drăgășani, mama fiind lipsită de ocupație, iar tatăl

pensionat pe caz de boală cu o pensie de 1.606.609 lei, ambii părinți fiind

beneficiari de ajutor social în baza Legii nr. 416/2001, ajutor în sumă de

285.510 lei.

Instanța a apreciat că situația

familială a părinților naturali, respectiv resursele financiare ale acestora,

care sunt într-adevăr reduse nu constituie o împrejurare specială cu caracter

de excepție care să impună întreruperea executării pedepsei de către petentul

condamnat pentru ca acesta să contribuie la redresarea situației financiare a

părinților săi naturali.

De altfel, timpul relativ redus (3

luni de zile) pe care l-ar avea la dispoziție petentul condamnat nu i-ar

permite acestuia să realizeze venituri însemnate pentru a se întreține atât pe

el, cât și pe părinții săi naturali.

Împotriva acestei sentințe penale a

declarat apel condamnatul M.I. învederând că sunt îndeplinite condițiile impuse

de art. 453 lit. c) C. proc. pen. și în consecință se impune întreruperea

pedepsei detențiunii pe viață la care a fost condamnat în baza art. 174 – art.

176 lit. b) și d) C. pen.

Prin decizia penală nr. 350 din 14

mai 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de condamnat, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția

pronunțată de instanța de fond.

Împotriva deciziei, în termen legal,

a declarat recurs condamnatul M.I., solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor și, pe fond, întreruperea executării pedepsei în baza dispozițiilor

art. 453 lit. c), raportat la art. 455 C. proc. pen.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prima instanță a reținut corect

situația de fapt, pronunțând o soluție corectă.

Astfel, motivele invocate de

recurentul condamnat și anume situația financiară grea a părinților săi firești

și starea de boală a acestora nu reprezintă o împrejurare specială care ar avea

consecințe grave pentru familia condamnatului și care să necesite prezența

acestuia la domiciliu.

Față de aceste considerente, urmează

ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

să fie respins recursul declarat de condamnat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 350 din 14 mai 2004

a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 septembrie 2004.