ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4689/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 512 din 16 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei detențiunii pe viață formulată de petentul condamnat M.I., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că petentul condamnat M.I. a solicitat să se dispună în acord cu prevederile art. 453 lit. c) C. proc. pen., întreruperea pe o perioadă de 3 luni a executării pedepsei deținerii pe viață la care a fost condamnat de Tribunalul Vâlcea prin sentința penală nr. 4 din 29 ianuarie 1992, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2336 din 11 noiembrie 1992, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr. 430/1992.

În motivarea cererii petentul condamnat a arătat că părinții săi sunt grav bolnavi fiind lipsiți de resurse financiare, nemaifiind în măsură să plătească întreținerea la apartamentul în care locuiesc, mai având în întreținere și un copil de 13 ani, petentul condamnat considerând că în perioada de 3 luni de zile poate munci undeva pentru a-și ajuta cu resurse financiare părinții.

La dosar s-au depus în copie sentința penală nr. 4 din 29 ianuarie 1992, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 2126/1991 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2336 din 11 noiembrie 1992, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr. 430/1992, din al căror conținut instanța reține că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. b) și d) C. pen., conform referatului întocmit de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Vâlcea petentul condamnat nu a mai beneficiat de întreruperi ale executării pedepsei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a apreciat ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de către petentul condamnat, astfel că a respins-o, considerentele avute în vedere fiind următoarele: Din referatul de anchetă socială întocmit în cauză instanța a reținut că petentul condamnat a fost înfiat cu toate efectele filiațiunii firești de către părinții adoptivi la data de 12 octombrie 1972, numiții M.I. și M.M., ambii decedați la data de 5 aprilie 1984, respectiv 5 iulie 1991, aceștia fiind de fapt bunicii maternali ai condamnatului. Părinții naturali ai petentului condamnat sunt în viață, au în întreținere o fiică elevă în clasa a VII-a la Școala N.B.

din orașul Drăgășani, mama fiind lipsită de ocupație, iar tatăl pensionat pe caz de boală cu o pensie de 1.606.609 lei, ambii părinți fiind beneficiari de ajutor social în baza Legii nr. 416/2001, ajutor în sumă de 285.510 lei. Instanța a apreciat că situația familială a părinților naturali, respectiv resursele financiare ale acestora, care sunt într-adevăr reduse nu constituie o împrejurare specială cu caracter de excepție care să impună întreruperea executării pedepsei de către petentul condamnat pentru ca acesta să contribuie la redresarea situației financiare a părinților săi naturali. De altfel, timpul relativ redus (3 luni de zile) pe care l-ar avea la dispoziție petentul condamnat nu i-ar permite acestuia să realizeze venituri însemnate pentru a se întreține atât pe el, cât și pe părinții săi naturali.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel condamnatul M.I. învederând că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 453 lit. c) C. proc. pen. și în consecință se impune întreruperea pedepsei detențiunii pe viață la care a fost condamnat în baza art. 174 – art. 176 lit. b) și d) C. pen. Prin decizia penală nr. 350 din 14 mai 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond. Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs condamnatul M.I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, întreruperea executării pedepsei în baza dispozițiilor art. 453 lit. c), raportat la art. 455 C. proc.

pen. Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Prima instanță a reținut corect situația de fapt, pronunțând o soluție corectă. Astfel, motivele invocate de recurentul condamnat și anume situația financiară grea a părinților săi firești și starea de boală a acestora nu reprezintă o împrejurare specială care ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului și care să necesite prezența acestuia la domiciliu. Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de condamnat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 350 din 14 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2004.