ÎCCJ, Decizia nr. 71/2004

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 108 din 29 martie 2001, Tribunalul Hunedoara, secția penală, a condamnat pe inculpatul T.V. la 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

Prin aceeași hotărâre, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.I., zis „O.”, pentru infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., inculpatul T.V. a fost obligat să plătească 29.616.256 lei părții civile SC C.L.U. SA Cluj-Napoca, 46.347.800 lei părții civile SC V.A.L. SA Râmnicu Vâlcea și 50.000.000 lei părții civile B.A.

Pentru a hotărî astfel, cu referire la inculpatul T.V., instanța de fond a reținut că acesta, în calitate de administrator al SC P.P.C. SRL, în baza aceleași rezoluții infracționale, a emis mai multe file C.E.C., în perioada septembrie – noiembrie 1999, pentru plata mărfii, în valoare de peste 4 miliarde lei, achiziționată de la SC C.L.U. SA, SC V.A.L. SA, SC M.P.C. SRL și SC R.A.C. SA, știind că, pentru valorificarea acestora, nu există disponibil în contul deschis la SC B.P.T. SA, în scopul de a obține un folos material injust.

Împotriva hotărârii primei instanțe, inculpatul T.V. a declarat apel, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei și reducerea pedepsei.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia penală nr. 308/A din 13 septembrie 2001, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat sentința atacată cu privire la încadrarea juridică și la individualizarea pedepsei, a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul T.V. la 8 ani închisoare.

Celelalte dispoziții ale sentinței atacate au fost menținute.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 146 C. pen., așa cum a fost modificat, prin consecințe deosebit de grave se înțelege, printre altele, o pagubă materială mai mare de 10 miliarde lei.

Or, în cauză, prejudiciul de peste 4 miliarde lei, produs prin infracțiunea de înșelăciune în formă continuată săvârșită de inculpatul T.V., este situat sub plafonul valoric prevăzut de art. 146 C. pen., modificat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul T.V. a declarat recurs și, invocând situația sa familială, precum și starea precară a sănătății, a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate de instanța de apel, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Prin decizia nr. 3999 din 25 septembrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a respins recursul, cu motivarea că nu sunt temeiuri pentru o reducere mai substanțială a pedepsei aplicate inculpatului T.V., care, prin fraudă, a cauzat societăților comerciale menționate un prejudiciu total de peste 4 miliarde lei și care, anterior, a mai fost condamnat.

Împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 partea II-a pct. 7 și pct. 7

1

C. proc. pen.

Criticile hotărârilor atacate privesc greșita încadrare juridică a faptei de către instanțele de control judiciar, prin înlăturarea consecințelor deosebit de grave prevăzute de alin. (5) al art. 215 C. pen. și omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

Astfel, potrivit art. 146 C. pen., prin consecințe deosebit de grave se înțelege, printre altele, o pagubă mai mare de 2 miliarde lei, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 din același cod, ori altei persoane fizice sau juridice.

Cum, în cauză, prin infracțiunea dedusă judecății s-a produs o pagubă de peste 4 miliarde lei, fapta trebuia încadrată juridic în infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Pedeapsa prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. este închisoarea de la 10 ani la 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

În consecință, pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului de către instanța de apel este mai mică decât minimul special prevăzut de norma incriminatoare.

Totodată, instanța de apel a omis să aplice inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, obligatorie în acest caz.

Pe de altă parte, reținând starea de recidivă postcondamnatorie, instanța trebuia să revoce suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni și să o cumuleze aritmetic cu pedeapsa aplicată în cauză.

În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei, în limitele arătate.

Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin rechizitoriul nr. 761/P/1999 din 3 iulie 2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, inculpatul T.V. a fost trimis în judecată, printre alții, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

Prima instanță, menținând încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, a condamnat pe inculpat la 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Instanța de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei, în sensul înlăturării variantei agravante, incriminată prin alin. (5) al art. 215 C. pen., reținând că paguba produsă prin infracțiune este mai mică de 10 miliarde lei.

Or, prin art. 215 alin. (5) C. pen., s-a prevăzut că „înșelăciunea care a produs consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi”.

Sintagma „consecințe deosebit de grave” este definită prin art. 146 C. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 207/2000, aprobată prin Legea nr. 456/2001, în sensul unei pagube materiale mai mari de 2 miliarde lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 C. pen., ori altei persoane fizice sau juridice.

Ambele instanțe au reținut că inculpatul a cauzat părților civile, prin înșelăciune, în perioada octombrie – decembrie 1999, un prejudiciu total de 4.073.593.783 lei.

Ca atare, față de conținutul juridic al sintagmei „consecințe deosebit de grave”, definit de art. 146 C. pen., fapta trebuia încadrată juridic în infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În concluzie, înlăturând din încadrarea juridică forma agravată, prevăzută de alin. (5) al art. 215 C. pen., ca urmare a reținerii unei valori a pagubei produse prin infracțiune de 10 miliarde lei, alta decât cea prevăzută de art. 146 C. pen., instanța de apel a dat faptei o greșită încadrare juridică și a pronunțat astfel o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., corespunzător motivului de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 din același cod, invocat de procurorul general.

Totodată, ca urmare a greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei, instanța de apel a redus pedeapsa aplicată inculpatului, de la 13 ani închisoare la 8 ani închisoare, în alte limite decât cele prevăzute de lege, așa încât hotărârea pronunțată este supusă și cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., corespunzător motivului de casare prevăzut de art. 410 partea I pct. 4 teza II din același cod, invocat prin recursul în anulare.

Învestită exclusiv cu soluționarea recursului declarat de inculpat împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în raport cu dispozițiile art. 385

8

alin. (1) C. proc. pen., nu a putut înlătura această greșeală.

Pe de altă parte, art. 215 alin. (5) C. pen. prevede și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

Or, potrivit art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani.

Potrivit alin. (2) al art. 65 C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie, când legea procesuală prevede această pedeapsă.

Prima instanță a dispus corect, în raport cu dispozițiile art. 215 alin. (5) C. pen., cu referire la art. 65 alin. (2) din același cod, în sensul aplicării pedepsei complementare a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Or, chiar schimbând încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat, în sensul înlăturării formei agravate, prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., instanța de apel, stabilind o pedeapsă mai mare de 2 ani, putea să facă aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen., constatând că, față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi se impunea.

În consecință, criticile formulate prin recursul în anulare se constată a fi întemeiate și sub acest aspect.

Din cazierul judiciar al inculpatului T.V. rezultă că, prin sentința penală nr. 48 din 13 ianuarie 1998 a Judecătoriei Petroșani, acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

Prin sentința penală nr. 6 din 5 ianuarie 1999, definitivă prin neapelare, Judecătoria Petroșani a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

Totodată, în baza art. 85 C. pen., a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 48/1998 a Judecătoriei Petroșani, a repus pedepsele componente în individualitatea lor, pe care le-a contopit cu pedeapsa de 1 an aplicată în cauză și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, sporită cu 4 luni, urmând ca, în final, acesta să execute 1 an și 4 luni închisoare.

În fine, în temeiul art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare și a stabilit un termen de încercare de 3 ani și 4 luni.

Termenul de încercare, astfel stabilit, a început să curgă de la data de 26 ianuarie 1998 și urma a se împlini la 25 mai 2001.

În perioada octombrie-decembrie 1999, inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Față de antecedentele penale menționate, se constată că inculpatul a săvârșit această din urmă infracțiune în perioada termenului de încercare, de 3 ani și 4 luni, stabilit prin sentința penală nr. 6 din 5 ianuarie 1999 a Judecătoriei Petroșani.

Or, potrivit art. 83 alin. (1) C. pen. - „dacă, în cursul termenului de încercare, cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune”.

Nedispunând revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare, prin hotărârile pronunțate în cauză, instanțele, care, de altfel, au reținut corect, starea de recidivă postcondamnatorie, au făcut o greșită aplicare a legii. Ca atare, hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

teza II C. proc. pen., corespunzător motivului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I, pct. 7

1

din același cod, invocat de procurorul general.

Pe de altă parte, din dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul T.V. a fost reținut în timpul urmăririi penale, prin ordonanța din 7 decembrie 1999 și arestat preventiv la 8 decembrie 1999.

Acesta a fost pus în libertate la 25 mai 2000, prin ordonanța procurorului din aceeași dată, prin care măsura arestării preventive a fost revocată, în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen.

Este adevărat că, în cursul procesului, inculpatul a fost arestat și în altă cauză.

Însă, potrivit art. 88 alin. (1) C. pen., timpul reținerii și arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate.

Potrivit aceluiași articol, „scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea ori arestarea preventivă”.

În raport cu aceste dispoziții, independent de împrejurarea că inculpatul a fost arestat în cursul procesului în altă cauză, instanța trebuia să scadă din pedeapsa aplicată în prezenta cauză și timpul arestării preventive de la 7 decembrie 1999 la 25 mai 2000.

Neaplicând dispozițiile art. 88 alin. (1) C. pen., instanțele au pronunțat hotărâri cu încălcarea legii, așa încât recursul în anulare este fondat și sub aspectul acestei critici.

În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 414

1

C. proc. pen., cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) din același cod, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai cu privire la inculpatul menționat, astfel:

- cu referire la neaplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen., în sensul că va revoca suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an și 4 luni aplicată inculpatului T.V., prin sentința penală nr. 6 din 5 ianuarie 1999 a Judecătoriei Petroșani și va dispune executarea în întregime a acestei pedepse pe lângă pedeapsa de 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., aplicată acestuia în cauză de către instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) din același cod, urmând ca, în final, inculpatul T.V. să execute 14 ani și 4 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.;

- cu referire la neaplicarea art. 88 alin. (1) C. pen., în sensul că, din durata pedepsei închisorii pronunțate, va deduce și durata reținerii și arestării preventive de la 7 decembrie 1999 la 25 mai 2000;

Celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 108 din 29 martie 2001 a Tribunalului Hunedoara, secția penală, vor fi menținute.

Deduce perioada executată.

Va dispune anularea mandatelor anterioare și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare, conform dispozitivului, rămân în sarcina statului și, în consecință, onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului T.V., va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 3999 din 25 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală și decizia nr. 308/A din 13 septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, precum și sentința penală nr. 108 din 29 martie 2001 a Tribunalului Hunedoara, secția penală, numai cu privire la inculpatul T.V., astfel:

- Revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului T.V. prin sentința penală nr. 6 din 5 ianuarie 1999 a Judecătoriei Petroșani și dispune executarea în întregime a acestei pedepse pe lângă pedeapsa de 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., aplicată în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca, în final, inculpatul T.V. să execute 14 ani și 4 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Deduce perioada executată.

Anulează mandatele anterioare și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului T.V., în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2004.