ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3385/2005

Decizia nr. 3385

Dosar nr. 19407/2004

Asupra recursului de față ;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6

ianuarie 2004 sub nr. 148 pe rolul Judecătoriei Oltenița, reclamantul T.B. a

chemat în judecată Primăria Orașului Budești și Consiliul Local, solicitând instanței

ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că în mod abuziv a fost

preluată în proprietatea statului suprafața de 45 ha teren arabil situat în

satul Buciumeni și să fie obligate pârâtele să-i lase în deplină proprietate și

liniștită posesie acest teren.

În motivarea acțiunii reclamantul arată

că este moștenitorul legal al bunicului său D.C. de la care în baza Legii nr. 187/1945,

au fost preluate 95 ha teren arabil, dar, ca urmare a contestațiilor făcute , i

s-a predat doar suprafața de 45 ha fiindu-i lăsată în proprietate conform aceleiași

legi „suprafața de 50 ha.

Mai arată reclamantul această preluare a

terenului reprezintă un abuz.

În drept acțiunea este întemeiată pe prevederile

art. 480 și urm. C. civ., Legea 213/1998 și Constituția României .

Judecătoria Oltenița prin sentința

civilă nr. 165 din 16 februarie 2004 a respins acțiunea ca nefundat.

S-a reținut de către instanța de

fond că într-adevăr , conform dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998,

pot face obiectul acțiunilor în revendicare, imobilele preluate cu încălcarea

legilor în vigoare la data preluării, cu condiția să nu existe legi speciale

reparatorii.

În speță, Legea nr. 18/1991

republicată reprezintă tocmai o lege specială reparatorie pentru reclamant.

În conformitate cu art. 39 se

prevede că se poate cere „reconstituirea dreptului de proprietate pentru

suprafața trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeței prevăzută

la art. 3 lit. h), din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă

reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori

diferiți, în termenul , cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9”.

Împotriva acestei sentințe

reclamantul a formulat apel susținând că preluarea celor 45 ha teren s-a făcut

abuziv încălcându-se Constituția și prevederile art. 481 C. civ., nu s-a

acordat nici o despăgubire, iar terenul preluat nu a căpătat o utilitate

publică ci a avut un scop de împroprietărire a altor categorii de persoane.

Curtea de Apel București, prin

decizia civilă nr. 643 din 17 iunie 2004, a respins excepția de necompetență a

judecătoriei și a respins ca nefondat apelul.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a reținut , cu privire la competență, că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 2 lit. e) C. proc. civ., având în vedere temeiul de drept al

acțiunii.

A mai reținut instanța de apel pe

fondul apelului că în mod legal instanța de fond că în scopul revendicării unui

bun care face obiectul unor legi speciale de reparație, persoanele îndreptățite

trebuie să urmeze calea prevăzută de legea specială, în speță art. 39 din Legea

18/1991 republicată.

Împotriva acestei decizii pronunțată

de către instanța de apel reclamantul a făcut recurs invocând motive de

nelegalitate și netemeinicie, pe care însă nu le-a structurat conform

prevederilor art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ.

Se susține de către recurent că

întrucât terenul în suprafață de 45 ha a fost preluat abuziv, proprietatea

asupra lui nu s-a pierdut niciodată și în atare situație instanțele au competența

să stabilească valabilitatea titlului, neputându-se împiedica revendicarea

terenurilor preluate abuziv.

Se mai susține de către recurent că

excepția de necompetență materială a judecătoriei este întemeiată și urmează a

fi trimisă cauza la Tribunalul Călărași, competent să soluționeze cauzele al

căror obiect îl constituie exproprierile.

Recursul este nefondat.

În ceea ce privește excepția de

necompetență materială, urmează a constata că în mod legal instanța de fond a

respins excepția, considerând că obiectul acestei acțiuni , astfel cum a fost indicat

în mod expres de către reclamant, este art. 480 C. civ. și ca atare, conform

art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența aparține judecătoriei.

În ceea ce privește susținerile

referitoare la fondul cauzei, care ar putea fi încadrate în motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmează a constata că prevederile

legii invocate de către recurent, Legea 213/1998, sunt deosebit de clare în

legătură cu situația din speță, respectiv că în ipoteza când revendicarea unor

imobile preluate cu încălcarea legilor în vigoare la data preluării fac

obiectul unor legi speciale de reparație, persoana îndreptățită trebuie să

urmeze calea prevăzută de legea specială [art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1918].

În cazul în speță, legea specială

este Legea 18/1991 republicată, care în art. 39 arată exact procedura ce

trebuie urmată.

Este de reținut că susținerea recurentului

că este împiedicat să-și recupereze terenul, este inexactă, ceea ce au reținut

instanțele, cu respectarea strictă a legii, a fost numai să constate că în

situația existenței unor prevederi speciale care indică procedura de recuperare

a terenului, acestea derogă de la dreptul comun și se aplică ele.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul T.B. împotriva deciziei civile nr. 643/A din 17 iunie 2004

a Curții de Apel București, secția a VII-a.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

aprilie 2005.