ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3385/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3385/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Decizia nr. 3385
Dosar nr. 19407/2004
Asupra recursului de față ;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6
ianuarie 2004 sub nr. 148 pe rolul Judecătoriei Oltenița, reclamantul T.B. a
chemat în judecată Primăria Orașului Budești și Consiliul Local, solicitând instanței
ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că în mod abuziv a fost
preluată în proprietatea statului suprafața de 45 ha teren arabil situat în
satul Buciumeni și să fie obligate pârâtele să-i lase în deplină proprietate și
liniștită posesie acest teren.
În motivarea acțiunii reclamantul arată
că este moștenitorul legal al bunicului său D.C. de la care în baza Legii nr. 187/1945,
au fost preluate 95 ha teren arabil, dar, ca urmare a contestațiilor făcute , i
s-a predat doar suprafața de 45 ha fiindu-i lăsată în proprietate conform aceleiași
legi „suprafața de 50 ha.
Mai arată reclamantul această preluare a
terenului reprezintă un abuz.
În drept acțiunea este întemeiată pe prevederile
art. 480 și urm. C. civ., Legea 213/1998 și Constituția României .
Judecătoria Oltenița prin sentința
civilă nr. 165 din 16 februarie 2004 a respins acțiunea ca nefundat.
S-a reținut de către instanța de
fond că într-adevăr , conform dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998,
pot face obiectul acțiunilor în revendicare, imobilele preluate cu încălcarea
legilor în vigoare la data preluării, cu condiția să nu existe legi speciale
reparatorii.
În speță, Legea nr. 18/1991
republicată reprezintă tocmai o lege specială reparatorie pentru reclamant.
În conformitate cu art. 39 se
prevede că se poate cere „reconstituirea dreptului de proprietate pentru
suprafața trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeței prevăzută
la art. 3 lit. h), din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă
reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori
diferiți, în termenul , cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9”.
Împotriva acestei sentințe
reclamantul a formulat apel susținând că preluarea celor 45 ha teren s-a făcut
abuziv încălcându-se Constituția și prevederile art. 481 C. civ., nu s-a
acordat nici o despăgubire, iar terenul preluat nu a căpătat o utilitate
publică ci a avut un scop de împroprietărire a altor categorii de persoane.
Curtea de Apel București, prin
decizia civilă nr. 643 din 17 iunie 2004, a respins excepția de necompetență a
judecătoriei și a respins ca nefondat apelul.
Pentru a pronunța această hotărâre
instanța de apel a reținut , cu privire la competență, că în cauză nu sunt incidente
dispozițiile art. 2 lit. e) C. proc. civ., având în vedere temeiul de drept al
acțiunii.
A mai reținut instanța de apel pe
fondul apelului că în mod legal instanța de fond că în scopul revendicării unui
bun care face obiectul unor legi speciale de reparație, persoanele îndreptățite
trebuie să urmeze calea prevăzută de legea specială, în speță art. 39 din Legea
18/1991 republicată.
Împotriva acestei decizii pronunțată
de către instanța de apel reclamantul a făcut recurs invocând motive de
nelegalitate și netemeinicie, pe care însă nu le-a structurat conform
prevederilor art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ.
Se susține de către recurent că
întrucât terenul în suprafață de 45 ha a fost preluat abuziv, proprietatea
asupra lui nu s-a pierdut niciodată și în atare situație instanțele au competența
să stabilească valabilitatea titlului, neputându-se împiedica revendicarea
terenurilor preluate abuziv.
Se mai susține de către recurent că
excepția de necompetență materială a judecătoriei este întemeiată și urmează a
fi trimisă cauza la Tribunalul Călărași, competent să soluționeze cauzele al
căror obiect îl constituie exproprierile.
Recursul este nefondat.
În ceea ce privește excepția de
necompetență materială, urmează a constata că în mod legal instanța de fond a
respins excepția, considerând că obiectul acestei acțiuni , astfel cum a fost indicat
în mod expres de către reclamant, este art. 480 C. civ. și ca atare, conform
art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența aparține judecătoriei.
În ceea ce privește susținerile
referitoare la fondul cauzei, care ar putea fi încadrate în motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmează a constata că prevederile
legii invocate de către recurent, Legea 213/1998, sunt deosebit de clare în
legătură cu situația din speță, respectiv că în ipoteza când revendicarea unor
imobile preluate cu încălcarea legilor în vigoare la data preluării fac
obiectul unor legi speciale de reparație, persoana îndreptățită trebuie să
urmeze calea prevăzută de legea specială [art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1918].
În cazul în speță, legea specială
este Legea 18/1991 republicată, care în art. 39 arată exact procedura ce
trebuie urmată.
Este de reținut că susținerea recurentului
că este împiedicat să-și recupereze terenul, este inexactă, ceea ce au reținut
instanțele, cu respectarea strictă a legii, a fost numai să constate că în
situația existenței unor prevederi speciale care indică procedura de recuperare
a terenului, acestea derogă de la dreptul comun și se aplică ele.
Astfel fiind, față de considerentele
mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamantul T.B. împotriva deciziei civile nr. 643/A din 17 iunie 2004
a Curții de Apel București, secția a VII-a.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26
aprilie 2005.