ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3378/2008

Constată că prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 7915/105/2006, R.R.P. a solicitat în contradictoriu cu Primăria Orașului Bușteni și Primarul Orașului Bușteni anularea dispoziției emisă de Primăria Orașului Bușteni, comunicată prin adresa nr. 7887 din 8 august 2006 și obligarea intimaților la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru terenul în suprafață de 695 mp situat în orașul Bușteni, județ Prahova. În motivarea contestației s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2158 din 12 iunie 1981 autoarea contestatorului R.E. a înstrăinat lui F.I. o casă de locuit edificată pe un teren în suprafață de 695 mp situat în orașul Bușteni, teren care nu a făcut obiectul vânzării, trecând în proprietatea statului, în baza dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 în vigoare la acea dată, cu plata unei despăgubiri modice de numai 1042 lei vechi/mp.

Prin adresa nr. 7887 din 8 august 2006 i s-a comunicat petentului că i-a fost respinsă cererea pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent întrucât terenul a intrat în proprietatea statului, potrivit dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, situație care nu se încadrează în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001. Contestatorul a susținut că pentru suprafața de 695 mp teren ce a trecut în proprietatea statului, autoarea sa a primit o despăgubire modică stabilită în mod arbitrar de către autoritățile de la acea dată, care nu reprezintă o reparație justă, astfel încât se datorează măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența dintre valoarea actuală a terenului de 695 mp și despăgubirea primită, actualizată de indicele de inflație.

Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 583 din 11 aprilie 2007 prin care a admis excepția inadmisibilității contestației invocată de intimați, respingând contestația formulată de R.R.P. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2158 din 12 iunie 1981, autoarea contestatorului R.E., a înstrăinat cumpărătoarei F.I. o casă de locuit edificată pe un teren în suprafață de 695 mp, situat în Bușteni, terenul nefăcând obiectul vânzării și trecând în proprietatea statului în baza dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, cu plata unei despăgubiri de 1042 lei. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, nu sunt cuprinse în categoria preluărilor abuzive și trecerea în proprietatea statului a terenurilor în baza Legii nr. 58/1978, în acest sens fiind și prevederile art. 1 pct. 14 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, adoptată prin H.G.

nr. 498/2003, care a soluționat această problemă în favoarea dobânditorilor construcției, (recunoscând acestora dreptul de a obține titlu de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, conform prevederilor dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991). Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul R.R.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se recunoască dreptul acestuia la măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru suprafața de teren de 695 mp, situat în Bușteni, trecut în proprietatea statului prin efectul Legii nr. 58/1974. A arătat apelantul că Legea nr. 58/1974 este o lege abuzivă, care încalcă dispozițiile constituționale referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății private.

S-a mai arătat că H.G. 498/2003 face referire la dobânditorii terenurilor care au obținut titlul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 și la faptul că cei care au depus notificarea nu pot obține titlul de proprietate pentru același teren aferent construcției. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 353 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că terenul solicitat de apelantul contestator a trecut în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu recunoașterea dreptului de folosință al cumpărătorilor asupra terenului pe durata existenței construcției, iar în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991 acestora din urmă li s-a atribuit în proprietate terenul.

Art. 1 din Legea nr. 10/2001 nu cuprinde în categoria preluărilor abuzive și trecerea în proprietatea statului a terenului în baza Legii nr. 58/1974. Prin urmare critica apelantului prin care s-a invocat că Legea nr. 58/1974 constituie preluare abuzivă a fost respinsă, cu motivarea că situația menționată intră sub incidența Legii nr. 18/1991. Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-reclamant, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând nelegalitatea deciziei sub următoarele aspecte: - Greșita înlăturare de la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a situației terenului preluat în proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Astfel, textul menționat reglementa o preluare abuzivă a terenului, întrucât odată cu înstrăinarea construcției, acesta era preluat de stat în schimbul unei contravalori modice, stabilite în mod arbitrar de autoritățile statului. - Instanțele de fond au apreciat în mod greșit că, din moment ce legiuitorul a soluționat problema unor astfel de terenuri în favoarea dobânditorilor actuali ai construcției, cei din patrimoniul cărora a ieșit terenul nu mai sunt îndreptățiți la despăgubiri. În realitate, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 care fac trimitere la legile funciare privesc pe beneficiarii acestor legi, nu și pe autoarea recurentului, care a fost nevoită ca în schimbul terenului să primească o despăgubire modică, stabilită arbitrar de către autorități.

De aceea, instanțele trebuia să observe că cererea, fundamentată pe dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 24 alin. (1) raportat la art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, este întemeiată și să recunoască dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, arătând că, raportat la temeiul juridic al preluării bunului, acesta nu face obiect de reparație în condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001. Examinând criticile formulate, Înalta Curte va constata caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente: - Aprecierea instanțelor potrivit căreia reclamantului nu i se cuvin măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001, s-a întemeiat pe dispozițiile art. 8 din acest act normativ, conform cărora nu intră sub incidența acestei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar.

Pe acest aspect, au reținut instanțele că, fiind vorba de un teren preluat conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 (de la autoarea reclamantului, în momentul în care a înstrăinat construcția), situația lui a fost rezolvată de legiuitor în favoarea deținătorilor actuali ai construcției. Într-adevăr, potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, „terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor”.

Această reglementare însă, nu vizează situația proprietarului deposedat de teren, în privința căruia legile fondului funciar nu conțin măsuri reparatorii. Ca atare, nu se poate susține că norma conținută de art. 8 din Legea nr. 10/2001 îl înlătură pe acesta de la aplicarea măsurilor reparatorii, în condițiile în care este vorba de o preluare abuzivă a bunului de către stat înăuntrul perioadei de referință reglementată de acest act normativ. Or, în ce privește aprecierea asupra caracterului abuziv al preluării, trebuie observat că, potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, „în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestora trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973”.

Rezultă că preluarea terenului se realiza în afara unei manifestări libere de voință a titularului dreptului, printr-o „vânzare forțată”, care nu-i permitea proprietarului să aprecieze asupra persoanei cumpărătorului sau asupra prețului, ca element esențial al vânzării (acesta fiind înlocuit cu plata unei despăgubiri determinate după criterii prestabilite de către organele statului). Se contravenea astfel, normelor constituționale în vigoare la acel moment, întrucât conform art. 12 din Constituția de la 1965, terenurile și construcțiile puteau fi expropriate „numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri”. Or, preluarea terenurilor pe temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 nu se făcea pentru lucrări de interes obștesc și nici cu plata unei juste despăgubiri.

Fiind vorba așadar, de o preluare abuzivă din partea statului (în sensul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 bunul neaparținând valabil domeniului public sau privat al acestuia), rezultă că situația imobilului cade în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 [respectiv, art. 2 lit. i)]. Excluderea recurentului de la incidența măsurilor reparatorii reglementate de acest act normativ s-a făcut în mod greșit prin aplicarea art. 8, având în vedere că proprietarii terenurilor (în speță, autoarea reclamantului) deposedați prin aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974 nu sunt destinatari ai legilor fondului funciar (și deci, nu beneficiază de măsuri reparatorii în cadrul normativ instituit de acestea).

În consecință, urmează să se constate că hotărârile sunt nelegale, fiind date cu aplicarea unui text de lege fără incidență la speță și conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie admis recursul, modificată decizia atacată, admis apelul și în consecință, schimbată în tot sentința în sensul admiterii contestației și anulării dispoziției (adresei nr. 7887 din 8 august 2006 emisă de Primăria orașului Bușteni). Reținându-se preluarea abuzivă a bunului în sensul dispozițiilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, precum și calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului [conform art. 4 alin. (2), ca succesor al persoanei deposedate abuziv], se va constata dreptul reclamantului la a obține măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 695 mp situat în Bușteni, județ Prahova.

La determinarea cuantumului măsurilor reparatorii se vor avea în vedere atât împrejurarea recunoscută de către recurent că, la momentul preluării bunului, autoarea acestuia a primit ca despăgubire suma de 1042 lei, precum și dispozițiile art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, referitoare la posibilitatea compensării, în cazul în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce de plată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul R.R.P. împotriva deciziei nr. 353 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia, în sensul că admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 583 din 11 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova. Schimbă în tot sentința, admite contestația, anulează adresa nr. 7887 din 8 august 2006, emisă de Primăria orașului Bușteni. Constată dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru terenul în suprafață de 695 mp situat în Bușteni, județul Prahova, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2008.