ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6782/2004

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 21 mai 2003 numitul D.M. a

formulat în termen legal, potrivit prevederilor art. 318 alin. (1) teza ultimă C.

proc. civ. contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 4448 din 6

decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

Contestatorul a susținut că această

instanță de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul de casare privind

schimbarea naturii juridice a terenului în litigiu de către instanțe,

Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova și în consecință aplicarea greșită a

prevederilor Legii nr. 18/1991 pentru un bun imobil care intră sub incidența

Legii nr. 10/2001.

A fost atașat dosarul cauzei, din

examinarea căruia Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea adresată la 17

septembrie 2001 Tribunalului Dolj reclamantul D.M. a chemat în judecată pârâta

Primăria comunei Șimnicu de Sus, județul Dolj (Consiliul local și Primar),

solicitând anularea deciziei nr. 1876/2001 și obligarea la restituirea prin

echivalent în titluri nominale de valoare pentru moștenirea sa de 24.200 mp

teren intravilan în vatra satului Dudovicești, comuna Șimnicu de Sus;

reclamantul a apreciat că valoarea pe piața liberă a terenului respectiv este

de circa 500.000 dolari SUA.

Tribunalul Dolj, prin sentința

civilă nr. 732 din 22 noiembrie 2001 a respins acțiunea ca nefondată. S-a

reținut că terenul în litigiu a făcut obiectul unei cereri formulate de

reclamant și întemeiată pe prevederile Legii nr. 18/1991, astfel încât s-a

apreciat că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, în raport de

prevederile art. 8 din acest ultim act normativ.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 34

din 25 martie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, cu aceeași motivare a

soluției.

Reclamantul a formulat recurs

împotriva acestei decizii, criticând-o pentru nelegalitate în sensul

prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A susținut în esență că în mod

greșit terenul în litigiu a fost considerat ca făcând obiect al Legii nr. 18/1991,

în realitate fiind incidente prevederile Legii nr. 10/2001 pe care și-a

fundamentat cererea.

Așadar, este reală împrejurarea că natura

juridică a terenului, aceea de a intra sau nu sub incidența Legii nr. 18/1991,

a fost evocată și detaliată de recurent în cadrul recursului său; de altfel

aceasta constituie problema esențială a cauzei, de rezolvarea căreia depinde

soluționarea litigiului.

Nu corespunde însă realității

susținerea potrivit căreia acest aspect a fost omis a fi cercetat de către

Curtea Supremă de Justiție. Dimpotrivă, în decizie se menționează, între

altele:

„Instanțele au făcut o corectă

aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, reținând în conformitate cu art. 8

că acest act normativ nu este incident în cazul terenurilor al căror regim

juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 cu modificările și completările

ulterioare. În cauză, terenul revendicat de reclamant nu numai că a intrat sub

incidența Legii nr. 18/1991, dar a și format obiectul efectiv al

reconstituirii, finalizate prin emiterea titlului definitiv existent de altfel

în dosar”.

Rezultă deci că nu poate fi primită

susținerea contestatorului în sensul că instanța de recurs a omis să cerceteze

motivul de casare menționat, astfel încât cererea sa va fi respinsă ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în

anulare formulată de D.M. împotriva deciziei nr. 4448 din 6 decembrie 2002 a

Curții Supreme de Justiție, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie

2004.