ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6782/2004

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 mai 2003 numitul D.M. a formulat în termen legal, potrivit prevederilor art. 318 alin. (1) teza ultimă C. proc. civ. contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 4448 din 6 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție. Contestatorul a susținut că această instanță de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul de casare privind schimbarea naturii juridice a terenului în litigiu de către instanțe, Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova și în consecință aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 18/1991 pentru un bun imobil care intră sub incidența Legii nr. 10/2001. A fost atașat dosarul cauzei, din examinarea căruia Înalta Curte reține următoarele: Prin acțiunea adresată la 17 septembrie 2001 Tribunalului Dolj reclamantul D.M.

a chemat în judecată pârâta Primăria comunei Șimnicu de Sus, județul Dolj (Consiliul local și Primar), solicitând anularea deciziei nr. 1876/2001 și obligarea la restituirea prin echivalent în titluri nominale de valoare pentru moștenirea sa de 24.200 mp teren intravilan în vatra satului Dudovicești, comuna Șimnicu de Sus; reclamantul a apreciat că valoarea pe piața liberă a terenului respectiv este de circa 500.000 dolari SUA. Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 732 din 22 noiembrie 2001 a respins acțiunea ca nefondată. S-a reținut că terenul în litigiu a făcut obiectul unei cereri formulate de reclamant și întemeiată pe prevederile Legii nr. 18/1991, astfel încât s-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, în raport de prevederile art. 8 din acest ultim act normativ.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 34 din 25 martie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, cu aceeași motivare a soluției. Reclamantul a formulat recurs împotriva acestei decizii, criticând-o pentru nelegalitate în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A susținut în esență că în mod greșit terenul în litigiu a fost considerat ca făcând obiect al Legii nr. 18/1991, în realitate fiind incidente prevederile Legii nr. 10/2001 pe care și-a fundamentat cererea. Așadar, este reală împrejurarea că natura juridică a terenului, aceea de a intra sau nu sub incidența Legii nr. 18/1991, a fost evocată și detaliată de recurent în cadrul recursului său; de altfel aceasta constituie problema esențială a cauzei, de rezolvarea căreia depinde soluționarea litigiului.

Nu corespunde însă realității susținerea potrivit căreia acest aspect a fost omis a fi cercetat de către Curtea Supremă de Justiție. Dimpotrivă, în decizie se menționează, între altele: „Instanțele au făcut o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, reținând în conformitate cu art. 8 că acest act normativ nu este incident în cazul terenurilor al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare. În cauză, terenul revendicat de reclamant nu numai că a intrat sub incidența Legii nr. 18/1991, dar a și format obiectul efectiv al reconstituirii, finalizate prin emiterea titlului definitiv existent de altfel în dosar”. Rezultă deci că nu poate fi primită susținerea contestatorului în sensul că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de casare menționat, astfel încât cererea sa va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de D.M. împotriva deciziei nr. 4448 din 6 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004.