ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 288/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 167 din 16 iunie 2004, Tribunalul Hunedoara, secția penală, a condamnat inculpatul d.v. la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa aplicată în cauză cu restul de 6 ani, 6 luni și 5 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 26/2000 a Tribunalului Prahova, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 113 alin. (1) și (3) C. pen., a dispus obligarea la tratament medical a inculpatului D.V. A admis în parte pretențiile civile formulate de părțile civile I.B., I.N. și D.E. S-a reținut, că, în ziua de 16 martie 2002, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Arestul I.J.P. Prahova, inculpatul D.V. a lovit, în repetate rânduri, cu pumnii și picioarele în cap și zone vitale ale corpului partea vătămată I.M., închis contravențional, cauzându-i acesteia un traumatism cranio-cerebral și, în final, moartea.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia penală nr. 297/ A din 8 septembrie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva hotărârii primei instanțe, a desființat sentința penală numai sub aspectul laturii penale, cu referire la individualizarea judiciară a pedepsei și, rejudecând, în aceste limite, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului D.V., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 și art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 10 ani închisoare la 16 ani închisoare, sporită cu 2 ani, prin înlăturarea aplicării art. 74 alin. (2) C. pen. și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (2) C. pen.

Celelalte dispoziții ale hotărârii atacate au fost menținute. Apelurile declarate de părțile civile I.N., I.B. și inculpatul D.V. împotriva hotărârii primei instanțe au fost respinse, ca nefondate, iar apelul declarat de partea civilă D.E., ca tardiv. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit corect starea de fapt. În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, în mod greșit au fost reținute circumstanțele atenuante judiciare în favoarea acestuia. Astfel, acesta care se afla în executarea unei pedepse privative de libertate, tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor și în stare de recidivă postcondamnatorie, a mai săvârșit o faptă penală deosebit de gravă.

În fine, conduita procesuală a acestuia, cu referire la împrejurarea că a încercat zădărnicirea aflării adevărului, prin influențarea martorilor, nu justificau reținerea circumstanțelor atenuante și aplicarea unei pedepse inaptă a realiza scopul prevăzut de art. 52 C. pen. Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs. Inculpatul a susținut că nu a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cauză: Starea de fapt a fost corect stabilită în raport de probatoriul administrat în cauză. Astfel, săvârșirea agresiunii în modalitatea arătată este confirmată de martorii A.N., C.I., D.F., S.G.G., V.A., G.D. și A.D. Din fișa medicală pentru deținuți, rezultă că partea vătămată nu a prezentat leziuni traumatice recente la încarcerare, iar din raportul medico-legal rezultă că moartea părții vătămate a fost violentă, între leziunile produse prin agresiunea exercitată de inculpat și cauza medicală a decesului existând legătură de cauzalitate. Este adevărat că o parte din martorii audiați în Faza de urmărire penală au revenit asupra declarațiilor date.

Însă, pentru a fi luate în considerație, revenirile asupra declarațiilor trebuiesc temeinic justificate. Mai mult, din declarațiile martorilor A.D. și D.F. a rezultat că revenirile menționate au drept cauză amenințările și, respectiv, rugămințile inculpatului. Ca atare, condamnarea inculpatului este urmarea stabilirii certe a vinovăției acestuia, în temeiul cercetării complete a împrejurărilor în care fapta a fost comisă și a actelor materiale săvârșite de către numitul D.V. În fine, examinând cauza în raport de dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., nici alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul D.V., ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 297/ A din 8 septembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 martie 2002 la 14 ianuarie 2005. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2005.